Caii Poliţiei Locale, scoşi ieri pe boulevard. A fost prima ieşire a ineditei patrule

miercuri, 17 mai 2017, 01:50
1 MIN
 Caii Poliţiei Locale, scoşi ieri pe boulevard. A fost prima ieşire a ineditei patrule

Patrulele călare ale Poliţiei Locale au avut ieri prima ieşire publică pe pietonalul Ştefan cel Mare. Echipajele au devenit imediat un punct de atracţie pentru cei prezenţi pe Pietonal, mulţi dintre aceştia oprindu-se pentru a le fotografia. 

„Am ieşit cu patrula călare pe Ştefan cel Mare pentru a verifica modul în care se comportă în public, într-o piaţetă aglomerată, de a testa harnaşamentul, cât şi tipul de potcoave cu suprafaţa de macadam pe care o întâlnim pe pietonalul Ştefan cel Mare“, a declarat directorul Poliţiei Locale, Georgel Grumeza. Potrivit acestuia, caii „s-au comportat bine şi au fost paşnici“. La începutul acestui an, Poliţia Locală a fost dotată cu cinci cai, cabalinele fiind achiziţionate de la crescători particulari din ţară: trei din Prahova (frizieni), unul din Bacău (cal de sport unguresc) şi unul din Braşov (metis lipiţan).

Înfiinţarea Diviziei Călare este o iniţiativă a primarului Mihai Chirica, dorinţa edilului fiind ca echipajele să patruleze în acţiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice, precum şi la parade. Prima prezentare oficială a patrulelor va fi făcută pe 21 mai, de Ziua Poliţiei Locale. Cei cinci cai au fost achiziţionaţi la începutul anului pentru suma de 86.000 lei, alţi circa 12.000 lei fiind utilizaţi pentru obiectele de harnaşament. Pentru funcţionarea întregii structurii de cavalerie, estimările instituţiei arată că vor fi costuri totale de peste 60.000 euro. 

 

 

Comentarii