Campionat Naţional de bowling la Iaşi

miercuri, 01 noiembrie 2017, 18:35
2 MIN
 Campionat Naţional de bowling la Iaşi

Competiţia se va derula de vineri până duminică, la clubul Viper

Clubul Viper, situat în Iulius Mall, va fi în acest week-end gazda celei mai puternice competiţii de bowling pentru amatori organizată vreodată în Iaşi. Crema sportivilor neprofesionişti din ţară se vor întrece într-un Campionat Naţional. Clubul Viper este, de mai mult timp, casa iubitorilor de bowling ieşeni, care sunt reuniţi într-o Ligă a Iaşului. Periodic, aici organizăm competiţii pe plan local, la care participă diferiţi practicanţi ai acestui sport. Până şi popicarii de la CFR, foşti campioni naţionali, atraşi de spectaculozitatea turneelor noastre, s-au înscris la astfel de concursuri. Stimulaţi de succesul avut pe plan local şi de performanţele pe care practicanţii de bowling ieşeni l-au avut la diferite turnee din ţară, am considerat că este timpul să punem bowlingul local pe harta României. Drept urmare, am organizat, pentru prima dată, Campionatul Naţional de bowling rezervat amatorilor, competiţie care se va derula de vineri până duminică, sub coordonarea multiplului campion, bucureşteanul Marius Piticariu” a spus Emil Ionescu, reprezentantul Viper. Conform organizatorilor, la turneu vor fi prezenţi circa 50 de participanţi şi 14 echipe, şase dintre acestea, Focality, Game Over, Kyw Boom, NCM, IBC, All In, din Iaşi. “Vor fi două competiţii, una individuală, alta – pe echipe, echipele fiind formate din câte patru  jucători, unul fiind rezervă. Campionatul va începe vineri, de la ora 16:00, cu meciurile din calificări, care vor continua şi sâmbătă. Sâmbătă, de la ora 17:00, vor avea loc sferturile în proba individuală, iar de la ora 19:00 – semifinalele la individual. Duminică, de la ora 9:00, se vor juca sferturile pe echipe, iar de la ora 11:00 semifinalele turneului pe echipe. Finala în proba individuală se va derula duminică, de la ora 14:00, jumătate de oră mai târziu fiind programată startul finalei pe echipe” a mai precizat Ionescu. Spectatorii care vor să urmărească întrecerile vor avea la dispoziţie un loc special amenajat

Comentarii