Candidatul unic: capra vecinului

Mai sunt patru zile până la alegerile pe care toată România şi diaspora le aşteaptă (să treacă odată), iar prima concluzie este că toţi cei 14 candidaţi şi-au făcut încălzirea fiecare cum s-a priceput mai bine: ori atacându-i pe alţii, ori lăudându-se pe sine. 12 dintre ei numai cu asta vor rămâne, cu încălzirea, iar pentru alegători va rămâne misterul candidaturii celor mai mulţi dintre ei. De fapt, nu e tocmai un mister. Dintre perdanţi – care se ştiu foarte bine încă înainte de înscriere – câţiva vor să vadă câtă susţinere politică au în rândul plătitorilor de taxe şi impozite, pentru a putea spera la vreun oscior de ros, iar alţii încearcă doar să-i încurce pe votanţi. Mai există şi insignifianta categorie a rătăciţilor, pe care nu-i descurajează însă nimeni înainte de publicarea ierarhiei de după primul tur. Sunt cei care vor avea sub 1 la sută din voturi, adică mai puţin chiar decât cele 200.000 de semnături, minimul necesar pentru intrarea în competiţia prezidenţială.

Între timp, lucrurile cu adevărat importante pentru ţară au fost împinse dincolo de alegeri: bugetul, programul operaţional de transport şi alte decizii esenţiale, acum împovărate de promisiunile unuia din candidaţi (momentan cel mai bine clasat în sondaje), dar degrevate brusc de toate gogoşile imediat după 16 noiembrie.

La rândul său, Parlamentul se face că lucrează la un minim al cotei de avarie (mai bine zis de chiul), reunindu-se cu mare greutate luni doar ca să spele în mare grabă obrazul PSD de Hrebenciuc, dar nu şi pe cel al partidelor satelite PC-PLR de un alt deputat căutat de DNA. Şi legea graţierii şi amnistiei va fi bună de votat (sau poate nu) tot după alegeri. De altfel, parlamentarii au stabilit chiar anul acesta recordul absenţei bine plătite. În primăvară, aleşii şi-au mai luat o lună de vacanţă, înaintea euroalegerilor. Cineva a avut apoi curiozitatea să le verifice condica de prezenţă şi a rezultat că s-au aflat la Parlament mai puţin de o lună, nu cinci, cât ţine calendaristic sesiunea legislativă din primul semestru al anului. În schimb, banii i-au încasat normal, ca şi cum ar fi trudit zi de zi pentru bunăstarea celor care i-au trimis în Casa Poporului.

Spre deosebire de lehamitea parlamentară, o bătălie aprigă s-a dus zilele acestea pe secţiile de votare. Deşi, pentru fiecare dintre extenuantele zile de 2 şi 16 noiembrie şi pentru nopţile lungi de după fiecare tur de scrutin se plăteşte maxim 365 de lei, concurenţa pe un loc a fost uriaşă. Nu e clar ce anume a determinat această înghesuială – foamea de bani sau grija pentru corectitudinea votării – însă e limpede că cei selectaţi vor plăti cu vârf şi îndesat dorinţa de a păzi urnele din secţii, pentru că e de aşteptat să curgă contestaţiile şi cererile de renumărare a voturilor. Asta – dacă nu se va întâmpla iarăşi ceva neprevăzut, care să răstoarne decisiv actuala ordine bine păzită de sondajele de opinie. Că aşa-i obiceiul la (candidaţii) români: capra vecinului, înainte de orice.