Chirurgul prins cu 11 mite îşi cere înapoi banii confiscaţi. Despre ce sumă este vorba

vineri, 15 septembrie 2017, 01:57
2 MIN
 Chirurgul prins cu 11 mite îşi cere înapoi banii confiscaţi. Despre ce sumă este vorba

În dosarul de corupţie al medicului de la Institutul de Boli Caridiovasculare, anchetatorii au ridicat 23.500 de euro, 1.250 de dolari şi 3.500 de lei, sume descoperite în timpul percheziţiilor.

Chirurgul Eugen Bitere, arestat într-un dosar de luare de mită, a contestat în instanţă măsurile asiguratorii impuse de procurori în dosarul său. Alături de Bitere, o contestaţie similară a mai depus şi o rudă de a sa, Valeriea Bitere.

În dosarul de co­rupţie al medicului de la Institutul de Boli Caridiovasculare, anchetatorii au ridicat 23.500 de euro, 1.250 de dolari şi 3.500 de lei, sume descoperite în timpul perche­ziţiilor. Eugen Bitere se află de două luni în arest preventiv, fiind acuzat de 11 fapte de luare de mită.

Una dintre faptele imputate medicului ieşean datează din octom­brie 2016, atunci când Bitere ar fi pretins de la pacientul S.D.I. suma de 7.000 de lei în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale. Procurorii spun că pacientul nu a putut obţine această sumă, aşa că i-a oferit chirurgului, printr-un intermediar, „doar“ 4.000 de lei.

O altă faptă a fost plasată de procurori în cursul lunii aprilie, când Eugen Bitere ar fi pretins pacientului P.V., dar şi fratelui acestuia, suma de 1.500 de euro pentru o operaţie.

„Deoarece cei doi nu dispuneau de această sumă de bani, a acceptat şi primit în cursul lunii mai 2017 suma de 4.500 lei de la P. G. după ce a efectuat actul medical“, au exemplificat anchetatorii.

Pe 6 iunie, chirurgul ar fi cerut tot 1.500 de euro, însă de această dată de o pacientă şi fiica acesteia.

Comentarii