Pentru că într-un final a reieşit că INS respectase procedurile, iar diferenţa nu fusese determinată de erori, ci de faptul că la datele finale apar elemente noi, care nu pot fi anticipate la datele preliminare, nu insistăm asupra acestui lucru. In orice caz, profesorul Florin Georgescu, de la ASE Bucureşti (viceguvernator al BNR şi ex-ministru de finanţe), consideră ca fiind demn de luat în considerare un nivel al PIB-ului pentru 2011 de 138 mld. Euro. Numai că tot el ne spune că din cei 138 mld. Euro, circa 20% reprezintă evaluări prin metode statistice, deschizându-ne ochii că „acela este PIB-ul evazionat, noi nefiscalizând 138 miliarde Euro, ci (doar – n.ns.) vreo 115 miliarde Euro, pentru că diferenţa nu se ştie pe unde este”. Reuniunea Clubului de la Bucureşti („Romania, situaţia economico-socială – prezent şi perspective”, oct. 2012), unde viceguvernatorul  BNR a expus interesantele sale divagaţii pe teme de macroeconomie şi finanţe, i-a prilejuit şi ex-premierului Nicolae Văcăroiu o intervenţie în acelaşi ton. Acesta din urmă, în calitatea sa de preşedinte al Curţii de Conturi (CCR), a pledat pentru identificarea de mecanisme instituţionale care să permită „ca aceia care au furat si au făcut bani din aceasta (activitate nefiscalizată – n.ns.) să-i poată înapoia societăţii”. Referind-se la lucrurile nesofisticate care se petrec în fiscalitatea autohtonă, a relevat că „60% dintre casele şi vilele construite nu sunt impozitate, din diferite motive – ori nu e clară situaţia terenului, ori nu au autorizaţie de construcţie”. Raportul asupra exerciţiului financiar al anului 2011, publicat de CCR în decembrie 2012 (http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Publicatii/default.aspx), vine să confirme mai multe elemente în acest sens. Respectiv, prin activitatea de audit/control depistându-se încălcări ale legii care au făcut ca bugetul statului să fie păgubit de 694 mil. Euro. Evident, pentru aceasta s-au făcut toate demersurile pentru repunerea pe rol a veniturilor suplimentare şi recuperarea prejudiciilor, însă nu este deloc neglijabil nici nivelul estimat al neregulilor financiar-contabile (12,6 mld. Euro) care au influenţat realitatea şi exactitatea datelor prezentate în bilanţuri. Dincolo de discuţiile de club, un semnal că lucrurile nu sunt în regulă poate fi sesizat facil şi de către cei nu tocmai iniţiaţi în economie publică. Acesta este dat de remarca potrivit căreia la peste 90% din cele 2.317 entităţi publice verificate, care au fost selectate dintr-un total de cca. cinci ori mai mare (11.281), s-a reţinut producerea unor însemnate prejudicii ori abateri de la cadrul legal. Spre exemplu, în cazul instituţiilor auditate din punct de vedere financiar (1.879), doar la 64 (3,4%) s-a constatat că tranzacţiile şi situaţiile financiare au fost fără cusur. Aşa cum stă situaţia, ar putea apărea întrebări dacă nu cumva legislaţia financiar-contabilă este atât de complexă şi de ruptă de realitate, încât nu poate fi respectată întocmai, ori avem de-a face masiv cu incompetenţă şi rea-voinţă. Adevărul gol-goluţ este că sunt valabile părţi din ambele variante. Insă, în contextul în care de la un an la altul, în planul arătat, starea se înrăutăţeşte (procentul respectiv era de 4,5 în 2010), gândul nu ne poate duce decât la faptul că există probleme „de sistem”. Iar pentru rezolvarea acestora corecţiile nu pot veni decât de la legiuitor. De altminteri, profesorul Georgescu, la reuniunea amintită, a susţinut că „trebuie să corectăm politicile noastre economice, fiscale, instrumentele de control… să vedem cum eliminăm aceste scurgeri de venit naţional”. In plus, despre controlul de tip fiscal, ce revine ANAF, a spus „că trage cu obuze în vrăbii şi cu alice în elefanţi şi rinoceri”, făcând trimitere şi la „listele care se fac şi telefoanele care se dau”. Când este vorba despre auditul public extern, se pare că mecanismul instituit de remediere a abaterilor financiare şi a urmărilor acestora îşi dovedeşte cu dificultate eficienţa. Respectivul mecanism presupune ca atunci când se constată nereguli şi abateri de la legislaţie, reprezentanţii CCR estimează valoarea abaterilor, care sunt aduse la cunoştinţă conducătorilor entităţilor verificate şi sunt consemnate în actele care se întocmesc la finalul verificărilor. In deciziile care se emit ulterior se dispun măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia şi/sau blocarea fondurilor publice, când se constată utilizarea nelegală sau ineficientă a acestora. Dar, de cele mai multe ori deciziile rămân aproape neglijate (în 2012 au fost implementate 1.268 măsuri din 15.958, reprezentând 8%), în lipsa unor instrumente reale de coerciţie. Iar rezolvările pe cale litigioasă, dincolo de resursele suplimentare care se angrenează, cunosc perioade de timp care adesea se numără în ani. Iată de ce, fie luând în considerare doar nivelul estimat al neregulilor financiar-contabile, care reprezintă aproape 9,1% din PIB (12,6 mld. Euro / 138 mld. Euro, dar în condiţiile verificării a numai 20% din entităţi, şi acelea prin sondaj), cadrul instituţional reclamă modificări urgente. Cele care ar putea duce la îmbunătăţiri semnificative rămân – cu certitudine – legate de instituirea autonomiei totale a CCR, independenţă reală, sporirea competenţelor şi consolidarea funcţiilor de remediere şi coerciţie.