Copou

După cum, de exemplu, iureşul ne-gândirii, te poate scuti şi de simţul limbii (dacă l-ai avut vreodată). Ca, de exemplu, despre forma şi de sensul, automatizate, ale pluralelor.

► Mintea cui? Unei doamne ministru, ceva care este evident, de la sine înţeles, i se pare a fi „la mintea cocoşilor” (L.O.V., RomTv, 22.09). Curioasă distribuţie: nici pe internetul atât de hulit nu am găsit amplificarea; însă, după diferite surse, poţi găsi replici în sprijinul singularului: „la mintea omului”, ba, chiar „la mintea găinii”. O fi ceva în legătură cu mintea? S-ar putea, dar şi aici sunt nişte reguli: de exemplu, poţi „să scoţi pe cineva din minţi”, mai ales dacă „nu eşti în toate minţile”. Totuşi, aici lucrurile se mai aranjează: „dacă ţi-ai pierdut (unii zic… băut) mintea”!

► Lenjerie înseamnă, conform oricărui dicţionar al limbii române „rufărie de corp şi de pat” (după unele surse numai „de corp”). Finala corespondentului curat românesc (deşi de la rufă, de origine slavă) trădează pluralul; rufărie înseamnă „cearceafuri, feţe de masă etc.; albituri, schimburi”, adică reprezentări şi termeni ce intervin în discuţiile oricui şi pentru care, ca să fii precis, nici nu trebuie să apelezi la dicţionare: se moşteneşte, fiind la mintea gospodinei. Dacă privim astfel lucrurile, putem înţelege dublarea pluralului în cazul unei reportere (de la Digi24, 19.09: Yvette M.), care deplângea (!?) scăderea activităţii hotelurilor de pe litoral, trădată şi de faptul următor: „cameristele strâng lenjeriile de prin camere”. Deci, în afară de gramatică, e vorba şi de semantică, deoarece nu ne putem imagina că ultimii cazaţi şi-ar fi abandonat albiturile „de corp”. Aşa că, în ciuda provocării, mai bine să ţinem seama de o zicală, înţeleaptă ca toate zicalele (proverbul este isteţ!): „Rufele (murdare) se spală în familie”. Nici nu este cazul să stai pe… rufa cuiva!

► Mofluji. După trăsături fonetice ale vorbirii, mai că ai putea pune pariu pe extracţia regională a unor vorbitori. Intervenind într-o discuţie despre posibilitatea „implementării” unui sistem naţional eficient de alarmare (la TVR1, 20.09), un invitat spune că de la companioni nu a prea înţeles mare lucru, pentru că, de fapt, toţi care vorbesc despre aşa ceva sunt confuji. Iarăşi apelăm la îndreptare: cuvintele al căror singular are finala z, păstrează acest sunet şi la plural, cum este cazul lui mofluz (din turceşte): „Milioanele de suporteri ai echipei au rămas mofluzi” (/expressdebanat.ro/; sensul propriu al turcismului respectiv este „falit”, dar, prin extensie, s-a ajuns la „nemulţumit, dezamăgit, blazat”). Ca să ajungi la confuji, trebuie să te tragi din vreo zonă unde consoana şocantă apare ca alternanţă şi în alte combinaţii. De exemplu, titlul unui roman al olteanului St. Sterescu este Nărojii (de la sg. nărod = nerod). Dar, apropo de j; îl avem şi noi, moldovenii, ca alternanţă z : j, în pluralul harbuji. Deci, până la urmă, tot notă regională!

► Spontaneitate. Odinioară, când nu era vorba de imbolduri de apropiere sufletească, forma de plural al unui nume de familie numea calităţi simbolizate de oameni de seamă. Cred că lui Iorga îi aparţine formularea „România modernă au făcut-o Bălceştii şi Brătienii”. Cel de al doilea nume poate duce, tematic, la o confuzie: au fost mai mulţi oameni politici importanţi din această familie. Dar cazul „Bălceştii” este concludent pentru ceea ce numim simbolica registrului solemn. Recent, constatăm altă atracţie: într-o discuţie despre abuzuri ale unor procurori, purtătorul (să-i zicem) de vorbe al partidului majoritar în parlament tuna şi fulgera în termenii „Aceşti Neguleşti ne arată…” (RomTv, 22.09). Iată un nume banal devenit simbol; încă o atestare: „Acesti «negulesti» sint bine cunoscuti la nivel judetean…” (/nasul.tv/). Iar din urmă cu vreun deceniu, reţin formula, de asemenea cu asociere, „Băseştii şi Tăricenii ne-au adus aici”. Modelul va fi fiind din direcţia colectivelor familiare Ioneştii şi Popeştii, deveniţi, prin Caragiale, simbolul im-personalităţii.

► Ce-i mult…! Emoţionat, un comentator tv ne informa că „Forţele navale americane şi britanice şi-au reunit eforturile pentru a salva, de pe mare, o femeie cu doi copii” (A 3, 23.09). Amploare (deşi relativă) de înţeles când aflăm însă că, la Măgurele, „numeroşi medici şi-au unit eforturile pentru a descoperi un remediu pentru cancer” (acelaşi post, aceeaşi dată; va fi fost vreo contaminare redacţională). Iar lipsa manualelor pentru diferite clase şi materii se explică prin prea multe propuneri şi contestaţii ale ofertanţilor. Tot prea multe ar fi şi „cărţuliile” şi „caieţelele” recomandate elevilor de profesori, considerate ca inutile în ceea ce-i priveşte pe primii, dar care ar aduce „venituri grase” autorilor. Drept care li s-a pus popreală profesorilor pe recomandări.

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi