Caută 
5 MIN
Conform acestei viziuni o parte din ţările din UE ar urma să se integreze într-un superstat, în care ţările membre să fie declasate de la statutul de membri cu drepturi depline la acela de simple provincii.
Marţea trecută, Emmanuel Macron şi-a expus timp de 2 ore, la Universitatea Sorbona, viziunea sa asupra viitorului Europei. În esenţă, în mare ideile sale erau deja cunoscute. Însă acum a intrat mult mai mult în detalii. El vrea o integrare pronunţată a zonei Euro, cu un Parlament separat şi un buget separat (de câteva sute de miliarde), un ministrul de finanţe cu puteri extinse, un fond de intervenţie care să poată fi utilizat în cazul unei crize precum cea din Grecia, o poliţie de frontieră pentru spaţiul Schengen, o structură integrată de apărare. Plus o mulţime de noi agenţii, precum cea pentru Inovare. Iar acest nucleu integrat va fi partea centrală a unei structuri mai largi, un spaţiu comun de cooperare şi comerţ mai extins, cuprinzând celelalte state din afara zonei euro, inclusiv România, plus ţări ca Norvegia sau Elveţia (care nu fac parte din UE) şi, spune Macron, chiar Marea Britanie.
Toate aceste propuneri care au fost ulterior prezentate şi celorlalţi lideri europeni reuniţi la o cină de lucru informală găzduită de Estonia, la Tallin, în Palatul Kadriorg, moderatorul reuniunii fiind Donald Tusk.
Evident, adepţii unei Europe federale, precum Jean-Claude Junker, şi-au declarat imediat, cu entuziasm, susţinerea pentru viziunea Macron. Însă alţii au fost mai rezervaţi sau chiar ostili pe faţă. De pildă Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei, remarca oarecum ironic, într-un tweet postat chiar în timpul reuniunii de la Tallin: "Liniile orizontului european sunt trasate. E important însă ca pe drumul prin deşert să ne ferim de miraje". În timp ce la Praga, Andrej Babis, viitorul prim-ministru al Cehiei, i-a transmis lui Macron că ar face bine să se concentreze mai degrabă asupra Franţei şi-i critica pe federaliştii care nu au tras deloc învăţăminte după Brexit.
E foarte probabil ca criticile venite de la Praga să îl lase rece pe Emmanuel Macron. Pentru că oricum Cehia alături de celelalte ţări din Estul continentului nu sunt luate în calcul pentru acest nou mbiţios proiect european integraţionist. Când e vorba de Berlin e însă altceva. E adevărat, ca ton, reacţia Angelei Merkel a fost una pozitivă. Însă ea a ţinut să precizeze că trebuie lucrat la detalii, dincolo viziunea generală. "Să vedem ce e în spatele frazelor frumoase." Iar FDP, partid de care Merkel are nevoie pentru a construi o coaliţie de guvernare, este mult mai tranşant în rezervele sale. Nu agreează nici ideea unui buget generos al zonei Euro şi în general nici o iniţiativă care ar facilita transferuri financiare de la ţările prospere către cele mai sărace pentru că bănuieşte, şi cu bun temei, că asta se va face în special din buzunarul contribuabilului german, rezerve pe care le are şi premierul olandez Mark Rutte. Nemaivorbind de faptul că chiar partea bavareză a coaliţiei CDU/CSU a doamnei Merkel, care a pierdut teren electoral la ultimele alegeri în favoarea formaţiunii radicale de dreapta AfD, nu pare deloc entuziasmată de mesajul venit de la Paris. Deputatul Hans Michelbach, care aparţine acestei facţiuni, a declarat deschis că nu crede că ideile lui Macron sunt în stare să facă să avanseze proiectul european, ba din contra "vor duce mai degrabă la amplificarea diviziunii din interiorul UE".
În principiu, argumentele lui Macron, doar aşa poate Europa să facă faţă competiţiei cu giganţi ca Statele Unite şi China, au sens. Şi dacă vrei o structură federală trebuie să iei în calcul şi faptul că trebuie să faci transferuri de la zone prospere către cele mai sărace. Numai că, după cum arată lucrurile pe continent, acest tip de abordare nu pare să-i încânte deloc pe cei care trebuie să dea banii. După cum spunea un europarlamentar flamand, un Parlament cu atribuţii în introducerea unor "taxe europene" va duce la situaţia în care acestea se vor colectate în Nord şi vor fi cheltuite în Sud.
Dar asta e doar o parte a problemei. Există o chestiune critică care nu e neapărat una de natură economică. Pe hârtie, ca discurs tehnic, ceea ce spune Emmanuel Macron sună raţional. Numai că depinde de unde te uiţi la acest set de propuneri vizând construcţia unui superstat, în care ţările membre să fie declasate de la statutul de membri cu drepturi depline într-un club precum Consiliul European la acela de simple provincii. Ideea nu are desigur cum să le surâdă deloc nici liderilor acestor ţări şi nici locuitorilor acestora. Mai puţin Franţei, şi eventual Germaniei care ştiu că acest tip de aranjament va instituţionaliza dominaţia de facto a Parisului şi Berlinului asupra acestei noi entităţi federale. Unii o spun chiar deschis: sigur, planul lui Macron e bun pentru Franţa, care îşi propune să facă din Bruxelles o extensie a Parisului.
Atunci când s-a constituit Comisia Europeană, Franţa a reuşit să-şi plaseze oameni într-o mulţime de poziţii cheie. Oameni care deşi în teorie ar fi trebuit să se deconecteze formal de ţara de origine dedicându-se exclusiv intereselor general europene au rămas în realitate intim conectaţi la interesele franceze. Abia după extinderea din 2004 şi 2007 şi cu eforturile Marii Britanii s-a reuşi o dizlocare a acestora şi o diversificare a ocupanţilor poziţiilor cheie din directoratele generale. Or, asta e şi principala temere, că francezii alături de nemţi vor controla cam toate pârghiile de influenţă în această entitate integrată, pe care le vor folosi, previzibil, preponderent în interesul lor.
