Caută 
1 MIN
Îmi amintesc că am auzit pentru prima dată de zidul frontierei mexicane al lui Trump în 2015, într-un seminar de jurnalism condus la Duke University de profesorul de jurnalism şi laureatul Pulitzer Bill Adair, care râdea zgomotos comentând perla electorală în timp ce intervieva prin Skype, pentru studenţi, un jurnalist de la postul naţional de radio. Pe atunci zidul era o exagerare hilară, o inepţie despre care ei anticipau – în mod neinspirat – că îl va costa pe candidat în alegeri. În mod suprinzător, naţionalismul mesajului zidului a avut un alt efect, fiind cireaşa de pe tortul palmaresului promisiunilor de succes ale lui Trump. Însă în faţa Congresului, lucrurile stau puţin altfel decât în faţa majoretelor electorale.
După câteva săptămâni în care Trump a re-orientat atenţia publică spre politica externă, zidul Mexicului a reaprins bătălia în Congres. Cum numeroase ziare remarcau la începutul acestei săptămâni, Trump are nevoie de măcar o victorie în primele 100 de zile ale guvernării ale căror cronometru ticăie sâmbătă 29 aprilie. Nerăbdătorul şi inabilul preşedinte a reuşit să strârnească o furtună într-un pahar cu apă chioară. Legea bugetului, un eveniment absolut neprovocator şi plictisitor într-un legislativ dominat robust de republicani, a devenit o posibilă tornadă care ameninţa colapsul guvernului chiar în ziua aniversării a 100 de zile de mandat prezidenţial. Anunţul imperativ al preşedintelui de a include un miliard pentru zid în legea cheltuielilor bugetare ce se votează azi (vineri, 28 aprilie) a stârnit opoziţie în ambele partide. Nici un congresman al unui stat de la frontiera cu Mexicul nu susţine zidul! De la congresmeni repulicani care considerau Zidul la graniţa mexicană măsura cea mai ineficientă şi mai scumpă de protejare a graniţei, la democraţi care au declarat că zidul e o deraiere de la priorităţile securităţii frontierei! Până la politicieni cu afirmaţii mai diplomate care îşi exprimau speranţa că Trump va înţelege că nu e acum momentul cel mai potrivit pentru a tranşa construcţia zidului, o investiţie pe care Trump o evalua la maximum 12 miliarde dolari, însă pe care experţii citaţi de Washington Post o evaluează la 25 de miliarde. Bani pe care Trump promitea în campanie să îi scoată de la Mexic, care – zicea el, poate fi uşor constrâns să plătească zidul – iar acum, după alegeri, speră să îi recupereze de la Mexic măcar în parte după ce va fi ridicat cu impozitele impuse americanilor. În fine, Trump a înţeles în cele din urmă că între a-şi încorda muşchii cu efectul colapsului guvernamental la a 100-a zi de aniversară şi a capitula o altă promisiune electorală importantă pentru susţinătorii săi, varianta ultimă e de preferat. Mai ales că 61% dintre americani se opun zidului, potrivit ultimelor sondaje. Iar rata aprobării preşedintelui de către populaţie a atins un record negativ absolut în istoria SUA pentru un preşedinte în primele 100 de zile de mandat: 40%.
Pentru audienţa românească, ca şi pentru cea americană, subiectul zidului nu e doar unul interesant, ci şi relevant sub aspectul raportului dintre politic şi politici. Afinitatea partinică sau afilierea politică în SUA nu e un factor determinant pentru membrii legislativului în a susţine în bloc un proiect electoral considerat scump şi ineficient. Democraţi şi republicani par că se unesc acum în spirit împotriva implementării acestei faimoase soluţii prezidenţiale. Cum remarcau New York Times şi Washington Post, bătălia zidului arată şi lipsa de competenţă politică a Casei Albe, expresia lipsei de experienţă a preşedintelui şi a sfetnicilor săi. Consilieri prost aleşi, miză sigură pentru eşec. Preşedinte nepregătit, miză sigură pentru bâlbe şi drame evitabile. Un mesaj naţionalist cade testul popularităţii în faţa confruntării cu argumentele raţionale.
Dintre numeroasele abordări media pe tema zidului, câteva mi-au plăcut în mod deosebit. BBC analizează de ce speranţele lui Trump de a scoate bani de la Mexic pentru ridicarea zidului, nu au şanse de materializare. Washington Post analizează efectele zidului înainte de a fi pusă prima cărămidă: el devine un zid între Trump şi partid, un zid ce ameninţă colapsul guvernului, uneşte Partidul Democrat divizat de eşecul electoral şi îl împiedică pe Trump să îndeplinească alte priorităţi de pe agenda politică ce ar implica colaborarea bi-partinică.
The New Yorker, publică o analiză remarcabilă pe tema stilului de negociator teribil al lui Trump (autorul cărţii Arta negocierii, apărută în 1987) şi a semnificaţiilor eşecului zidului. “Din perspectiva politicilor publice răzgândirea lui Trump în privinţa promisului zid de frontieră e binevenită. Dar din perspectivă politică, Trump a oferit Congresului încă un motiv să nu se încreadă în cuvântul său“, semna Ryan Lizza în New Yorker, pe 25 aprilie. Trump a înghiţit zidul pentru a evita un moment penibil după ce efortul său de a-l impune cu presiunea retoricii sale a eşuat. Este exact aceeaşi reacţie ca aceea dinaintea eşecului anulării Obamacare. Va fi acesta un tipar de comportament? Se va întâmpla la fel cu legea taxelor, ultima tentativă de îndulcire a bilanţului celor 100 de zile?
Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde, în prezent, coordonează programele educaţionale din cadrul "Duke Initiative for Science & Society"
