De Business

Punem punctul pe știi

Dealerii auto şi-au văzut afacerile făcute zob, iar acum se chinuie să schimbe în viteza a doua

marți, 29 decembrie 2015, 02:50
8 MIN
 Dealerii auto şi-au văzut afacerile făcute zob, iar acum se chinuie să schimbe în viteza a doua

„Ziarul de Iaşi” face o analiză a evoluţiei pieţei auto de la începutul crizei şi până în prezent. Brusc afacerile lor au intrat la apă în perioadă 2009-2010, iar efectele au fost simţite încep cu anul 2011. Un val de falimente, insolvenţe şi clienţi păgubiţi s-a înregistrat aproape peste noapte. Dealerii care au rezistat şi-au consolidat poziţia, iar acum încearcă să intre în viteza a doua.

 

Criza economică a reuşit să „redeseneze” piaţa auto ieşeană din perspectiva dealerilor care vând autoturisme noi. Unii au rezistat prăbuşirii bruşte a vânzărilor din 2009 şi s-au adaptat noilor condiţii impuse de piaţă, însă alţii au fost nevoiţi să tragă obloanele fiind în imposibilitatea de a returna datoriile către furnizori şi alţi creditori, unele cazuri abundând în ţepe spectaculoase. Sunt cazuri în care efectele crizei economice s-au resimţit chiar când piaţa dădea semne de revenire şi acum se luptă să revină din proceduri de insolvenţă, însă perspectivele nu sunt tocmai roz. La 7 ani distanţă, chiar dacă se mai vând doar 20% din numărul maşinilor care se comercializau atunci, piaţa s-a stabilizat şi, spun cei mai importanţi dealeri auto, vor urma mici creşteri în următorii ani. „Prăbuşirea efectivă a vânzărilor de autoturisme noi s-a produs în 2009-2010, însă efectele acesteia au început să se vadă în 2011-2013. Dacă în 2007 în Iaşi se vindeau 14.000 de autoturisme noi, acum se vând doar 2.500 – 2.800 de maşini, însă asistăm la o stabilizare a pieţei şi preconizăm pentru anii următori creşteri mici de 5-10% după vânzările raportate de importatori”, spune Bogdan Piţigoi, dealerul care comercializează 12 mărci auto prin compania sa Tester Auto Grup. În 2008, compania lui Piţigoi vindea mai bine de jumătate din maşinile noi din Iaşi, iar acum, după primele zece luni ale anului, cam jumătate din ieşenii care şi-au cumpărat autoturisme noi au apelat la serviciile omului de afaceri. Din cele 12 mărci pe care le comercializează în prezent, trei au fost achiziţionate după prăbuşirea pieţei auto, respectiv Opel în 2009 şi Honda şi Mazda anul trecut. În schimb, în 2008, Bogdan Piţigoi avea în portofoliu şi brandul Ford, preluat de la începutul anului 2011 de Gabriel Manolache care, alături de fratele său Marius, vinde în Iaşi şi mărcile Toyota şi Lexus. Totodată, Manolache vindea şi autoturisme Honda când a preluat Ford-ul, brandul japonez aflându-se în prezent în portofoliul lui Bogdan Piţigoi după ce a mai trecut şi pe la firma Hachi Motors.

 
 
Piaţa este dominată de doi grei
 
 
Datele oferite de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA) arată că în perioada ianuarie – octombrie au fost vândute 2.583 de unităţi noi (n.r. – atât autoturisme, cât şi autovehicule comerciale şi busuri), 1.258 din acestea fiind maşini vândute de Tester Auto, grup prezent pe piaţa auto ieşeană de 15 ani. Însă, în cifră nu sunt incluse şi autoturismele Mercedes şi Smart, deoarece APIA nu mai primeşte informaţii despre aceste mărci. „La Mercedes este o creştere foarte bună. S-a decis să nu se mai raporteze aceste cifre, dar noi încercăm să fim mereu în top, se vede pe stradă această creştere”, a spus Bogdan Piţigoi. Mărcile comercializate în prezent de Tester Auto sunt Mercedes Benz, Smart, Dacia (782 unităţi în primele zece luni), Nissan (70 unităţi), Opel (176 unităţi), Land Rover (27 unităţi), Jaguar (o unitate), Mitsubishi (27 unităţi), Volvo (24 unităţi), Hyundai (70 unităţi), Honda (47 unităţi) şi Mazda (34 unităţi). După numărul maşinilor vândute, pe locul secund printre dealerii ieşeni se numără fraţii Gabriel şi Marius Manolache, cu firmele Mega Auto (Toyota şi Lexus) şi ATI Motors Holding (Ford). În primele zece luni ale anului, cele două companii au vândut 435 unităţi noi, din care 229 Ford, 192 Toyota şi 14 Lexus. Într-un top al autoturismelor vândute după mărci, Ford şi Toyota ocupă locurile doi şi trei după Dacia şi sunt cele mai vândute mărci de import alături de Volkswagen şi Opel. „Rămâne să aşteptăm şi rezultatele ultimelor luni din 2015, pentru a putea face analiza concretă a unui an care declară pentru prima dată o creştere puternică şi sustenabilă a industriei auto. O industrie care a fost afectată de criza ultimilor ani pe toate palierele, la nivel mondial a fost reorganizată prin alianţe între constructori iar la nivel local a influenţat prin falimente şi schimbări ale unor dealeri. Indiferent de nivelul la care privim, au rezistat cei care au luat în calcul satisfacţia clienţilor şi transparenţa acţiunilor proprii în strategia pe termen lung”, a explicat Gabriel Manolache, patronul Mega Auto Iaşi.
 
 
Cine a mai rezistat
 
 
Alături de Piţigoi şi fraţii Manolache, un alt dealer care a rezistat prăbuşirii pieţei auto din 2009 este Sandra Trading, deţinută de familia avocatei Sandra Grădinaru, distribuitor al mărcilor Volkswagen şi Audi. În primele zece luni, Sandra Trading a vândut 189 de autovehicule Volkswagen şi 23 de autoturisme Audi. Firma BRAS, distribuitor al mărcii Renault în Iaşi, a reuşit să vândă 132 de autoturisme. Patronul, Irinel Nica, a devenit concesionar Renault încă din 1999, după ce a început afacerile cu magazinul de piese auto Dacia. Din criză a ieşit cu capul sus şi firma fraţilor Daniel şi Iulian Panainte, Moldotrans Auto, care în primele zece luni a vândut la Iaşi 52 de autoturisme Seat, însă patronii au şi alte afaceri prin care susţin afacerile, un exemplu fiind Agroindustriala Bucium. Şi societatea Union Cars, dealer al mărcilor Peugeot şi Citroen, a răzbit după prăbuşirea pieţei auto, iar în ianuarie – octombrie 2015 a vândut 96 de autovehicule Peugeot şi 58 de Citroen. Ultimul dealer activ înainte de criza economică şi care acum nu se află în insolvenţă este distribuitorul mărcii Suzuki, SC Doly SRL, deţinută de soţii Liviu şi Iuliana Pieptu, în acest an vânzând 55 de autoturisme.
 
 
Ţeparii breslei
 
 
 Scăderea drastică a vânzărilor de autoturisme noi din 2009 a lovit în plin grupul de firme Gold&Platin condus de turcul Yavuz Hotinoglu, care vindea autoturisme Opel şi Chevrolet. Fiind un model foarte căutat de ieşeni, brandul Opel a fost preluat rapid de omul de afaceri Bogdan Piţigoi şi a devenit rapid cea mai vândută marcă de import din portofoliul său. Intrarea firmelor Gold&Platin în insolvenţă şi apoi în faliment a lăsat zeci de creditori cu ochii în soare, mulţi clienţi şi furnizori acuzând că au fost ţepuiţi de patronul turc. „Dealerii care s-au axat pe satisfacerea nevoilor clienţilor s-au reorganizat şi au rezistat noilor condiţii ale pieţii. Cei care au vrut doar să îşi amortizeze repede investiţiile şi să bage banii în buzunarul propriu, au sfârşit. Şi cu insolvenţa e o întreagă poveste, unii au luat decizia doar ca să fie protejaţi de executări silite. Eu înţeleg să intri în insolvenţă când nu mai ai cu ce să îţi susţii activitatea şi mergi cu tramvaiul, nu să ceri protecţie şi să faci excursii extravagante şi să conduci maşini scumpe prin oraş”, a caracterizat Gabriel Manolache efectele crizei economice în piaţa auto. Toate bunurile pe care Yavuz Hotinoglu le deţinea în patrimoniul firmelor sale sunt scoase la vânzare, multe din ele au fost deja vândute, inclusiv sediul principal din Mirsolava (vis a vis de Metro), însă majoritatea creditorilor nu-şi vor recupera banii. Inclusiv bugetul de stat are de suferit de pe urma acestor falimente, la sfârşitul anului trecut, numai firma Gold&Platin Autocenter avea datorii de 69 milioane lei, fiind cel mai mare debit datorat de o persoană juridică. O situaţie oarecum similară, dar la scară mai mică, s-a întâmplat la începutul anului trecut cu firma Hachi Motors, care vindea în Iaşi mărcile Honda şi Mazda. Vasile Grădinaru, Liviu Munteanu şi Ionuţ Savu au obţinut în 2011 calitatea de dealer al celor două mărci, iar la începutul anului trecut peste 20 de clienţi se plângeau că au plătit suma întreagă pentru a achiziţiona maşini sau motociclete, iar sediul s-a închis şi la telefon nu mai răspundea nimeni.
 
 
Faţă în faţă cu incapacitatea de plată
 
 
În prezent, există trei dealeri importanţi din Iaşi care, chiar dacă mai desfăşoară activtiate, se află în insolvenţă şi întâmpină dificultăţi în a-şi reveni. Unul din ei este Romil Grup, distribuitor al unor mărci ca Fiat, Jeep, Lancia, Piaggio sau Alfa Romeo şi camioane IVECO. Compania vinde autoturisme din 1995, însă în prezent ambele firme, Romil Service (21 milioane lei datorii acceptate) şi Romil Group (abia intrată în insolvenţă) sunt în incapacitate de plată. În primele zece luni, patronii Mihai şi Cristian Pascal au vândut 20 de autoturisme Jeep, 42 de autovehicule Fiat şi niciun autoturism Alfa Romeo, în timp ce pentru brandul IVECO nu au fost raportate cifre la APIA. Un alt dealer care întâmpină probleme serioase este Trado Motors, societate aparţinând familiei fostului deputat Traian Dobre. În prezent, Trado Motors mai vinde doar marca Kia, însă până anul trecut a fost şi distribuitor al mărcii BMW, calitate pe care a pierdut-o din cauza insolvenţei şi datoriilor către un furnizor german. În primele zece luni ale anului, Trado Motors a vândut doar 18 autoturisme Kia. Totodată, după încheierea contractului care permitea firmei familiei Dobre să vândă marca BMW, în Iaşi s-a deschis foarte rapid o nouă reprezentanţă. Showroom-ul deschis de Apan Motors în vecinătatea fabricii de medicamente Antibiotice Iaşi a împlinit la începutul acestei luni un an, iar în primele zece luni ale anului 2015 a reuşit să vândă 84 de autoturisme. Apan Motors Iaşi este unul din cei doi dealeri care pot vinde la nivel naţional modelele BMW electrice. Un alt dealer de top din perioada de dinaintea crizei economice care se chinuie să scape de insolvenţă este Open Service, distribuitorul mărcii Skoda în Iaşi. În primele zece luni ale anului, Open Service a vândut 124 de autoturisme, în condiţiile în care în 2008 vindea de obicei peste 100 de maşini în fiecare lună.
 
 
 
 
 
 
 
 
 

    

Comentarii