Desfaceţi şampania!

luni, 11 mai 2015, 01:43
5 MIN

CSU Craiova – CSMS Iaşi 0-1 (0-0), în etapa a XXXI a Ligii I de fotbal. Echipa ieşeană este, practic, salvată de la retrogradare şi are şanse de a evolua în Europa League

 
CSU: Bălgrădean – Achim, Acka, Frăsinescu, Vătăjelu – Băluţă (’88 – Herghelegiu), Mateiu, Kay (’82 – A. Cîrstea), Tîrnăcop – Nuno Rocha, Bawab (’62 – Ivan). Antrenori: Sorin Cârţu, Emil  Săndoi.
CSMS: Grahovac – Voicu, Plămadă, Ciucă, Bădic – Ciucur ( – ‘90^4 Moisi), Mitic, Creţu, Böle (’46 – Bosoi) – Onduku (’87 – Braga) – Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.
Cartonaşe galbene: Ciucă (’53), Bădic (’60), Mitic (’71), Grahovac (‘90^4).
Arbitri: AlexandruTudor; A. Oniţă, Vl. Urzică.
 
0-1, min. 77: Kay a pasat moale spre Frăsinescu, aproape de mijlocul terenului, Creţu a interceptat, a scăpat singur cu Bălgrădean şi a înscris cu un şut de la marginea careului.
 
Anticipările optimiste ale “Ziarului de Iaşi” în legătură cu vizita CSMS Iaşi la Craiova s-au confimat! Echipa ieşeană nu s-a speriat de “leul” “Ştiinţei Maxima”, purtat în premieră pe tricouri de “Craiolguţa”, a învins sâmbătă şi şi-a îndeplinit obiectivul, acumularea a 42 de puncte, cu trei etape înainte de finalul campionatului!
Startul nu a fost grozav pentru trupa pregătită de Napoli. Gazdele au încercat să iasă din pasa proastă în care se afla de cinci meciuri şi au forţat deschiderea rapidă a scorului. Grahovac a respins însă la şutul lui Bawab (‘1), Rocha a trimis peste poartă (‘3), iar Băluţă – la o palmă de vinclu (’12). Iaşul s-a trezit pe la mijlocul primei reprize, s-a aşezat mai bine în teren, a mai astupat din găurile din defensivă şi a început să conteze şi în atac: Onduku (’25) a reluat cu capul “peste”, de la 6 metri, iar Creţu a şutat de la 20 de metri, pe lângă poartă (’37).
Oltenii au mizat apoi pe jocul de cap, Rocha (’41), Băluţă (’55), Acka (’57), Frăsinescu (’61) ori Kay (’66) încercând deschiderea scorului în urma unor astfel de lovituri, după faze la care  apărarea Iaşului a arătat, ca şi în alte partide, că are probleme. Cu ceva şansă, dar şi cu Grahovac, oaspeţii au păstrat însă poarta intactă. Iar golul a picat la cealaltă poartă, după ce Creţu a profitat de o gafă uluitoare a gazdelor, la cea de-a doua replică ofensivă viguroasă a moldovenilor, prima consumându-se în minutul 59, când Onduku a avut o super-execuţie, din lateral dreapta, iar Bălgrădean a fost salvat de bară.
Gazdele au schimbat registrul pe final, când au încercat egalarea, în locul loviturilor de cap oltenii mizând pe şuturi de la distanţă. Şi deşi din cele şapte (!) încercări din ultimele minute, trei – Vătăjelu (’79, ’80) şi Tîrnăcop (’86) – au fost periculoase, Grahovac a rămas neînvins. CSMS şi-a atins astfel obiectivul, evitarea retrogradării, şi are posibilitatea de a duce la cote şi mai înalte miracolul din 2015, Europa League făcând cu ochiul spre Copou!
 
Prunea şi Napoli, primiţi cu simpatie
^ Juniorul ieşean Andu Moisi a debutat în Liga I. ^ Titular obişnuit la CSMS, Enescu nu a fost nici rezervă, din cauza unor probleme de natură medicală, deşi a făcut deplasarea la Craiova. Pe banca oaspeţilor au mai stat Caparco, L. Mihai, Coşereanu şi Boiciuc. ^ Unul dintre cei doi jucători crescuţi la Iaşi care au plecat vara trecută la Craiova, Adrian Avrămia, nu a prins lotul de 18 la gazde. Celălalt, Andrei Herghelegiu, a intrat pe final. ^ Foşti jucători ai FC Universitatea, Milan Mitic şi Mădălin Ciucă, au fost titulari la CSMS. ^ Alexandru Tudor a prelungit repriza a doua cu mai bine de 5 minute! ^ După meci, Alexandru Creţu a spus că se simte de parcă ar fi câştigat campionatul şi a dedicat golul primarului Iaşului, Gheorghe Nichita. Fotbalistul ieşean i-a taxat pe antrenorii gazdelor, despre care a afirmat că nu au ştiut să-şi motiveze elevii. ^ Mai mulţi fani ai craiovenilor şi-au contestat favoriţii, susţinând chiar că aceştia au pierdut intenţionat. ^ Fost antrenor la FCU Craiova, Nicolo Napoli a fost primit cu simpatie la Craiova. De un tratament asemănător a avut parte şi preşedintele CSMS, Florin Prunea, care a fost portar la FC Universitatea ^
 
 
Declaraţiile tehnicienilor
Emil Săndoi: “Nu am nimic de reproşat jucătorilor în privinţa jocului! Cu excepţia lui Bălgrădean şi Achim, toţi jucătorii au avut ocazii sau situaţii de a înscrie, inclusiv fundaşii! Ţinând cont de modul în care s-a jucat, consider că am pierdut nemeritat. Noi am ratat mult, ne-a lipsit şansa, Iaşul a înscris la una din puţinele faze pe care şi le-a creat. Chiar dacă am fi meritat să câştigăm, asta nu înseamnă că nu-i felicit pe oaspeţi pentru faptul că s-au salvat de la retrogradare. Pe noi ne dor rău aceste trei înfrângeri consecutive, vom analiza să vedem ce se întâmplă”.
Nicolo Napoli: “Am obţinut o victorie muncită, sunt fericit pentru băieţi. Primul obiectiv, salvarea de la retrogradare, cred că l-am îndeplinit. Mai avem trei etape în care vom încerca să mergem mai sus. Nu cred că victoria noastră a fost norocoasă. Şi ei, dar şi noi am avut ocazii. La Iaşi sunt liniştit, plătit la zi. După terminarea campionatului vom discuta dacă voi continua”.
 
 
 

Comentarii