Despre toaletele publice plurisex, dincolo de corectitudinea politică

Baia publică este simbolul revoluţiilor pentru egalitatea drepturilor civile. Mişcârile pentru egalitatea femeilor, pentru a persoanelor cu dizabilităţi, şi pentru egalitatea rasială s-au dus toate pe frontul accesului liber la spaţiul cel mai intim şi cel mai vulnerabil al pantalonilor pe vine. De fiecare dată când un grup discriminat a pretins accesul liber la baia publică, societatea i-a catalogat cererea drept imorală şi abominabilă. În secolul al XIX-lea, accesul femeilor la baia publică, simbolul accesului la spaţii şi roluri publice asumate doar de bărbaţi, a fost înfierată cu aceste cuvinte extreme. Lupta s-a repetat cu populaţia de culoare. Sunt opt ani de când a început în Statele Unite mişcarea egalităţii de gen la toalete. Potrivit sitelui Mother Jones – unde am găsit singura cronologie pe acest subiect – a început în 2009, în Vermont, într-un campus universitar. Probabil nu întâmplător, la un an de la începutul mandatului lui Obama, un preşedinte – simbol al triumfului suprem împotriva discriminării. În următorii doi-trei ani, aproximativ 150 de campusuri universitare şi licee au instituit toaletele de gen neutru: practic, băile singulare (cu uşă separată) din instituţii sunt accesibile tuturor sexelor şi genurilor, cât şi persoanelor cu handicap, familiilor. În 2013-2014, mai multe municipalităţi între care Washington DC, San Francisco, Austin, Philadelphia au reglementat toaletele de gen neutru. În 2015, Departamentul de Justiţie a luat apărarea liceanului Gavin Grimm care a susţinut în instanţă dreptul de a folosi toaletele care corespund genului cu care EA se identifică. Începând cu 2014, apar reglementări la nivel statal în favoarea egalităţii de gen în Texas şi alte state liberale. Asta a făcut posibil ca o persoană născută cu sex bărbătesc, dar care se consideră în esenţa sa femeie, să aibă acces la toaleta femeilor şi viceversa. Reglementarea a produs stupefacţie în rândul populaţiei cu valori conservatoare. Drept răspuns, statele republicane au adoptat legi care obligă la folosirea toaletei potrivit sexului de la certificatul de naştere. În această din urmă cohortă, statul conservator radical Carolina de Nord a devenit celebru anul trecut pentru performanţa de a adopta legea băilor publice în aceeaşi zi a iniţierii sale. Departamentul a considerat legea în contradicţie cu legislaţia federală. Bătălia s-a mutat în instanţă şi în spaţiul mediatic. Una dintre primele măsuri adoptate de preşedintele Trump a fost ridicarea reglementărilor federale care protejau accesul la băile publice pluri-gen, o măsură ce afectează 3% din populaţia SUA, adică peste 9 milioane de oameni.

Revista Time analiza tipurile de argumente. Pe de o parte, persoanele transexuale susţin dreptul de a folosi toaletele ce corespund identităţii personale profunde. Aduc în argumentul lor reglementări de sănătate publică, ce arată că toţi indivizii au dreptul la acces liber la toalete adecvate. Susţin că au dreptul la egalitate şi autenticitate, la fel ca majoritarii.

De cealaltă parte, oponenţii aduc două tipuri de argumente. O abordare invocă faptul că accesul transsexualilor la toaletele sexului opus celui cu care s-au născut implică riscuri asupra siguranţei publice, permiţând predatorilor sexuali să acceseze toaletele doamnelor. Un alt tip de argument este că pretenţia transsexualilor de a accesa toalete ce corespund identităţii de gen, iar nu sexului cu care s-au născut, este exagerată, imorală şi inacceptabilă.

Mărturisesc că am pendulat eu însămi între cele două poziţii. Între ofuscare faţă de pretenţiile percepute drept exagerate ale populaţiei transsexuale şi argumentul că libertatea toaletelor pluri-gen mi-ar ameninţa siguranţa. Un reportaj pe National Public Radio m-a incitat la puţină cercetare a problemei şi mi-a sădit îndoiala în validitatea propriilor preconcepţii. Aşa am aflat, de pildă, că argumentul pericolului siguranţei publice nu este susţinut de evidenţe. În niciunul dintre sutele de campusuri universitare nu au fost înregistrate violenţe ca urmare a băilor unisex. Zeci de studii de cercetare pe tema violenţei indică faptul că persoanele transsexuale sunt victimele agresiunilor izvorâte din ura de gen.

Un argument pe care l-am auzit în comunitatea româno-americană, o comunitate destul de închisă în general (excepţiile confirmă), este “eu n-am nimic cu transsexualii, dar să îşi păstreze problemele la ei în casă, nu în spaţiul public”. O remarcă ce plasează acest grup social la nivel sub-uman, nedemn de a fi parte a societăţii. Înlocuiţi substantivul din citatul de mai sus cu propriul dumneavoastră nume şi verificaţi efectul.

Este la îndemână să aruncăm în derizoriul corectitudinii politice ceva ce nu putem digera ori cu care nu avem nici experienţa şi nici validarea socială în exprimarea empatiei. Judecăm de cele mai multe ori populaţia transsexuală la modul abstract, generalizant, dar mai ales într-o confuzie totală a termenilor. Transsexualitatea implică disforia de gen (gender dysphoria), identificarea cu genul opus. Prin urmare, persoanele încearcă rezolvarea acestui conflict identitar prin proceduri medicale (schimbare de sex) şi legale (schimbare de nume). Spre deosebire de transsexualitate, homosexualitatea este o preferinţă sexuală, nu una de gen.

Cercetările ştiinţifice din domeniul neurobiologiei şi geneticii aduc dovezi că transsexualitatea nu este nici expresia moralităţii sau a lipsei acesteia, nici a unei afecţiuni psihiatrice. Un blog al Harvard University menţionează studii recente care arată că transsexualitatea se reflectă în imaginea creierului: persoanele transsexuale au creierul similar genului cu care se identifică. Dată fiind ascensiunea ştiinţifică fără precedent de azi, mişcarea pentru egalitatea drepturilor civile se mută din stradă sau din toaleta publică în laborator. Revelaţiile neuroştiinţei şi geneticii sunt artileria grea în lupta de combatere a discriminării şi prejudecăţilor xenofobe. Ştiinţa mută dialogul din  zona afirmaţiilor subiective şi contestabile în cea a dovezilor obiective.

PS. Acest articol nu are scopul de a submina sau ofensa sărbătoarea Învierii Domnului Isus Christos sau de a diminua semnificaţia acesteia. Este o invitaţie la deschidere, toleranţă, dialog liber şi onest. Personal nu valorizez tabuurile.

Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde, în prezent, coordonează programele educaţionale din cadrul "Duke Initiative for Science & Society"

Publicitate și alte recomandări video