Doi şefi din Poliţia ieşeană se pensionează înainte de termen. Profită de o lege nouă

marți, 09 februarie 2016, 03:00
2 MIN
 Doi şefi din Poliţia ieşeană se pensionează înainte de termen. Profită de o lege nouă

În total, 13 ofiţeri şi agenţi ies la pensie înainte de termen, folosindu-se de o lege care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie.

Şefii din poliţie pleacă pe capete din sistem, profitând de o lege dată anul trecut care permite ieşirea la pensie înainte de termen. 13 poliţişti, ofiţeri şi agenţi, şi-au înaintat soli­citările de a fi pensionaţi înainte de termen, dar cu drepturi depline. Printre aceştia sunt şi doi comisari şefi, fiind vorba despre comisarul şef Petru Bălteanu, care încă se mai află la comanda Serviciului de Inves­ti­gare a Fraudelor, şi Mihai Coco­veică, şeful Arestului Municipiului Iaşi.

Potrivit legii care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016, au dreptul la pensia anticipată de serviciu poliţiştii care au o vechime de cel puţin 20 de ani, din care cel puţin 10 să repre­zinte vechimea în serviciu.

Unul dintre cei care abia şi-au înaintat cererea de pensionare este comisarul şef Petru Bălteanu. „Am peste 25 de ani numai în poliţie. Am mai lucrat opt ani şi în alte părţi“, a spus Bălteanu. Acesta a mai lucrat înainte de a fi poliţist la Direcţia Agricolă şi la Protecţia Plantelor.

Al doilea şef din Poliţie care a plecat deja din sistem este comisarul Mihai Cocoveică, în vârstă de 55 de ani, de la Centrul de Arest Preventiv Iaşi. Acesta trebuia să se pensioneze în luna mai, dar a decis să plece din sistem mai repede.

Şefii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi l-au împuternicit pe postul rămas vacant pe Vlăduţ Robu, în vârstă de 40 de ani. În privinţa lui Cocoveică, acesta a fost până în 2007 şeful Serviciului Cercetări Penale, însă structura a fost dizolvată. În 2006, Cocoveică a fost şi el cercetat în cazul evadării a doi deţinuţi din cadrul Arestului Mu­ni­cipiului Iaşi. Atunci, acesta era şef al Serviciului Cercetări Penale.

Repre­zentanţii poliţiştilor au precizat că printre solicitanţi se află şi doi şefi de post din mediul rural. „O parte dintre ei abia au înaintat solicitările, iar o altă parte dintre aceştia au plecat deja din sistem“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei.

Comentarii