Două observaţii

1. Adevăratele pomeni electorale şi efectele lor

„Pomană electorală” e o sintagmă care mă zgârie din ce în ce mai rău la ureche. Fiindcă ea descrie de fapt refuzul categoric al clasei de mijloc din urbanul mare de a accepta construcţia fie şi minimală a mecanismelor unui stat social.

Altfel, adevăratele pomeni electorale sunt cu totul altele – dar despre ele clasa de mijloc educată din urbanul mare tace mâlc.

Pomană electorală a fost – şi continuă să fie – cota unică.

Pomană electorală a fost – şi continuă să fie – impozitarea scandalos de scăzută a proprietăţii, mai ales a proprietăţii mijlocii şi mari, sau a proprietăţilor multiple.

Pomană electorală a fost – şi continuă să fie – impozitarea scandalos de mică a tranzacţiilor financiare.

Pomană electorală a fost – şi continuă să fie – scutirea de impozitul pe venit pentru IT-işti.

Pomană electorală a fost – şi continuă să fie – plafonarea contribuţiilor sociale.

Şi ar mai fi. Toate pomenile astea sunt adresate exclusiv clasei de mijloc şi clasei avute – şi banii cheltuiţi pe ele sunt mult mai mulţi decât cei cheltuiţi pe legendarul kil de ulei distribuit săracilor din mediul rural.

Dar ia încercaţi să vorbiţi despre ele şi veţi vedea imediat cu câtă ferocitate îşi vor apăra privilegiile (privilegiile, nu drepturile!) cei privilegiaţi.

Pretutindeni în occident, politicile redistributive ajung în mai mare măsură la clasa de mijloc decât la cea de jos. Asta arată nenumărate studii. Dar ajunge destul şi la clasa de jos – e meritul clasei de mijloc că luptă pentru asta şi că e atentă la discriminări.

La noi, în schimb, avem o redistribuţie inversă, dinspre săraci spre bogaţi. Asta e, cel puţin din 2000 încoace, politica oficială a statului român, indiferent de partidul aflat la guvernare. Iar politica asta favorizează explicit extragerea de rente prin exploatarea brutală a celor de jos.

La noi, statul creează, susţine şi justifică o clasă de mijloc sălbatică, nombrilistă şi lipsită de minima empatie necesară pentru a putea supravieţui.

2. Elitele (politice) româneşti faţă cu Occidentul

În 1878, Occidentul i-a transmis României că nu-i va recunoaşte independenţa dacă nu va construi o naţiune în care toţi locuitorii să fie recunoscuţi ca cetăţeni şi să aibă drepturi politice egale.

Formal, România şi-a amendat Constituţia (şi prin asta i-a fost recunoscută independenţa, aşa încât Carol s-a putut încorona rege), dar în termeni reali evreii care locuiau pe teritoriul României n-au primit calitatea de cetăţeni.

În 1920, Occidentul i-a transmis României că nu îi va recunoaşte noile frontiere dacă nu va construi o naţiune în care toţi locuitorii să fie recunoscuţi ca cetăţeni şi să aibă drepturi politice egale.

Formal, România a produs o nouă Constituţie prin care toate lucrurile astea au fost garantate. Marea majoritate a evreilor care locuiau pe teritoriul României au primit, în fine, cetăţenie română şi au început să se bucure de drepturile de care se bucurau ceilalţi cetăţeni.

Asta însă doar 10 ani – pentru că imediat ce Occidentul a căzut sub influenţa forţelor antidemocratice, România a revenit la politicile ei tradiţionale şi a început să le retragă evreilor cetăţenia română.

În 2007, Occidentul i-a transmis României că nu o acceptă în rândul statelor membre ale Uniunii Europene decât dacă îşi construieşte o naţiune civică bazată pe regulile şi pe standardele unui stat de drept.

Din nou, România s-a conformat din punct de vedere formal, şi-a amendat Constituţia şi a început să creeze o justiţie independentă şi celelalte instituţii şi norme ale statului de drept.

10 ani mai târziu, odată cu creşterea influenţei în Occident a forţelor ostile democraţiei liberale, România încearcă să revină la politicile ei tradiţionale, specifice regimurilor autoritare/ autocratice/ prădătoare.

Din toate astea nu putem trage decât o singură concluzie: capacitatea elitelor politice, economice şi culturale româneşti de a rezista presiunilor modernizatoare şi democratizatoare ale Occidentului e înspăimântător şi demoralizant de mare.

De fiecare dată când aceste elite se găsesc într-un context în care democraţia occidentală e vulnerabilă, ele nu ezită să folosească vulnerabilitatea asta pentru a reveni la status quo ante – la acel tip de aranjament politic, economic şi cultural care le permite să extragă cu impunitate resurse şi să-şi păstreze astfel statutul privilegiat.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist