Caută 
1 MIN
Dedic tableta mea de azi sintagmei fapte alternative. Două cuvinte care au devenit în ultimele săptămâni un fel de şopârlă din era trumpiană: în discuţiile din campus şi aiurea, ele sunt rostite cu satisfacţia unei complicităţi mute a dezaprobării. "Let’s talk about facts. Did you mean alternative facts?"
Iată originea acestei sintagme orweliene lansate de consiliera Kellyanne Conway. Întrebată pe NBC cum comenta declaraţiile false ale purtătorului de cuvânt de la Casa Albă Sean Spicer, ea l-a apărat spunând că el nu a minţit – ci a oferit fapte alternative.
Secretarul de presă Spicer declarase de la tribuna oficială că presa ar fi subestimat în mod deliberat dimensiunea record a mulţimii prezente la ceremonia investiturii lui Trump: 420.000 de oameni ar fi luat metroul la ceremonie în 2017 prin comparaţie cu 317. 000 în 2013. (Cifrele înregistrate la 11 am indică însă 193.000 în 2017 şi 317.000 în 2013). Spicer mai acuzase media că la inaugurarea lui Trump solul ar fi fost decorat cu un acoperământ alb pentru a induce percepţia unei mulţimi mai mici. (Faptele arată că fusese folosit şi în 2013 la reinvestirea lui Obama). "Dar să nu dramatizăm", a spus Kellyanne Conway, "acestea sunt doar fapte alternative". "Nu sunt fapte alternative, doamnă, sunt falsităţi" – a venit replica reporterului. Sintagma a devenit virală pe facebook, a stârnit proteste ale jurnaliştilor. Sintagma lui Conway a fost comparată cu expresiile folosite de George Orwell în celebra carte "1984" pentru a defini societatea distopică.
Nu este însă prea departe de adevăr această comparaţie a guvernării Trump cu lumile distopice? O îndoială legitimă la al cărei răspuns va conlucra viitorul. În prezent, avem analize ca aceea realizată de Postul Naţional de Radio, NPR, care făcea inventarul declaraţiilor neadevărate din primele săptămâni de guvernare: 1) precum Tipătescu din O scrisoare pierdută de Caragiale, Trump a numărat 3 şi 5 milioane de voturi împotriva sa ce ar fi fost exprimate fraudulos de alegători decedaţi, imigranţi ilegali, oameni înregistraţi la vot în două state. Presa a relatat în mod repetat – inclusiv la mijlocul săptămânii în curs – că autorităţile nu găsesc dovezi în favoarea unei astfel de afirmaţii: procentul celor care fraudează alegerile este nesimnificativ pentru aritmetica finală; 2) cu o infatuare demnă de un monolog al împăratului Nero în Quo Vadis de Sienkiewicz, Trump îşi califica propria victorie drept "o victorie imensă, una dintre cele mai mari victorii înregistrate vreodată". Prin contrast, faptele arată că el a pierdut votul popular cu 3 milioane şi a fost surclasat de 12 preşedinţi americani la votul pe colegii electorale; 3)al treilea pe lista NPR este un fapt demn de Stan şi Bran sau Mr. Bean – decideţi dumneavoastră. Într-un interviu pe ABC, preşedintele descria extaziat ovaţia în picioare pe care ar fi primit-o de la staff-ul CIA: "cea mai mare ovaţie de când Peyton Manning a câştigat în liga naţională. A fost o ovaţie în picioare care nu se mai termina. Ştiu când dau discursuri bune. Ştiu când dau discursuri rele. Acel discurs (n.r. în faţa CIA) a fost o lovitură" – le spunea Trump jurnaliştilor ABC. Pe Fox News, canalul prieten, preşedintele adăuga jovial: "Mi-au dat o ovaţie în picioare de n-o să credeţi. De fapt au stat în picioare de la început şi până la sfârşit". Trump nu ştia atunci că secretul ovaţiei stătea în ignoranţa lui cu privire la protocolul prezidenţial: ofiţerii CIA nu iau loc dacă preşedintele nu le dă comanda în acest sens. Mai are vreo importanţă pentru metafora ovaţiei că erau 400 de ofiţeri CIA la speech faţă de peste 71.000 de fani care l-au ovat pe jucătorul de fotbal Manning?; 4) forţa de muncă din administraţia federală a cunoscut o expansiune dramatică în ultimii ani, a spus Trump. Faptele arată că numărul angajaţilor a rămas relativ constant în mandatele lui Obama: singura creştere semnificativă a fost angajarea de salariaţi temporari la recensământul din 2010.
Falsităţile declaraţiilor lui Trump sunt contorizate de PolitiFact, principalul canal media de fact checking (n.r. curent jurnalistic care promovează şi investighează acurateţea faptică a declaraţiilor oficiale). Trump a câştigat trofeul "Pantaloni în flăcări" pentru declaraţia că presa ar fi ignorat intenţionat să relateze despre atacuri teroriste ca cele din Paris sau Nissa. PolitiFact mai taxa şi declaraţia preşedintelui potrivit căruia doar 109 indivizi ar fi fost afectaţi de ordinul executiv al interdicţiei migraţiei musulmane! Prin contrast, cifra furnizată de Departamentul de Stat American indică 60 000 de oameni afectaţi de ordin!
Timpul va arăta dacă aceste "figuri de stil" vor avea sau nu consecinţe istorice. În mod spectaculos, în acest context, cărţile despre societăţi distopice au cunoscut vânzări record. Tirajul cărţii "1984" a lui George Orwell a crescut cu zeci de mii de exemplare după ce sintagma "fapte alternative" a alimentat comparaţii pe facebook, iar acelaşi succes de tipografie l-au înregistrat şi alte cărţi ca istoria alternativă lui Hitler Omul din castel de Philip Dick, sau cartea lui Sinclair Lewis despre ascensiunea unui demagog, intitulată Aici nu se poate întâmpla.
Remarcabil a fost eseul publicat pe pe 5 februarie de scriitorul american de origine rusă, Mikhail Iossel, în The New Yorker. Sub titlul "Viaţa sub fapte alternative", autorul creiona imaginea înţepenită şi absurdă a Uniunii Sovietice în comunism, când "ţara se împotmolea în sărăcie şi degradare, se îneca în minciuni şi cinism", iar „poporul sovietic trăia într-o casă de nebuni a unei lumi izolate în sine însăşi, în realitatea paralelă a acelui salon nesfârşit de oglinzi distorsionate nebuneşte". Văzând acest eseu, mi-am amintit de vremea când tatăl meu îmi împărtăşea secretul vreunui poem sau vreunei proze cu conotaţii anti-regim strecurate în cutare revistă culturală, expresia acelei timide rezistenţe mute prin cultură. În realitatea contemporană a Americii, metafora eseului din revista The New Yorker pare desprinsă din suprarealism. Dar ca şi cum asta nu ar părea destul de ireal, aud la ştiri, în viteza nebună a autostrăzii, că un oficial rus de la Kremlin cataloghează cel mai recent scandal de la Casa Albă, generat de demisia consilierului de securitate naţională Flynn, expresia unei gândiri rusofobe, orwelliene, distopice, specifice societăţii americane. Vorba lui Iossel: "realitatea alternativă surzeşte şi ucide".
Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde, în prezent, coordonează programele educaţionale din cadrul "Duke Initiative for Science & Society"
