Făt-frumos Revoluţionarul bengos, o poveste tristă

Făt-frumos Revoluţionarul cel colţos de la Bahluiul de jos nu a fost făcut chiar de Mama lui, Secretara Partidului. Dar, desigur, nu poate fi vorba de vreo imaculată concepţiune. Făt-frumos Revoluţionarul a fost germinat spontaneu de mămica lui din focul revoluţiei agrare, la fel cum, mai târziu, a fost iarăşi emanat din abundenţa idealurilor neîntinate ale Împăratului Roş. Aceasta a fost demult, dar nu chiar aşa de demult, pe vremea când Împăratul Roş şi ceata lui, şleahta Partidului, au pus mâna pe putere şi toţi au crezut, se ştie, că vor ridica o Împărăţie nouă, alta decât cea roşie.

Împăratul Roş, zâmbăreţ şi hârşit, având învăţătură de la Răsărit s-a gândit ş-a catadixit că idealul pomenit trebuie văcsuit, ca să pară primenit (căci noua împărăţie prea era roşie şi sângerie). De aceea Împăratul Roş a emanat o oaste de feţi frumoşi revoluţionari: în număr de mie şi plătiţi cu scumpie de la împărăţie. Aceştia erau feţi-logofeţi, isteţi şi descurcăreţi, revoluţionari făcuţi cu hurta şi scoşi din burtă, că bine a zis cine a zis: puţini fost-am, mulţi rămas-am.

Făt-frumos Revoluţionarul călare, dar mai mult pe jos, nu a fost dintotdeauna aşa. Lucra mai înainte cu sudoarea frunţii şi crâşcând dinţii la o Covălie cu muncitori o mie. Era acolo şef la B.O.B. ori cine mai ştie ce, dracu‘ să-l cheptene. Ş-ar fi rămas la Covălie pe vecie, de n-ar fi venit revoluţia rozalie şi iliescie. Şi fiind el şmecher şi isteţ, dar mai mult înfigăreţ, a ticluit o revoluţie de bonton, cu el în rol de Miţa Baston. Şi Făt-frumos Revoluţionarul mincinos a început să înşiruie vrute şi nevrute într-o carte. Şi spune acolo cum aştepta în Piaţă semnalul (de la cine aştepta semnalul, frate, că doar el era presupusul şef al acţiunii?). Şi cică forţele opresive, infinit mai numeroase, au nimicit în faşă revoluţia: „Mai bine pregătite, vigilente la fiecare pas, forţele de represiune au reuşit să suprime orice început de revoltă”. Nimeni nu mai pomenea de consemnul convenit: Primăvara cade joi! Unii spun că respectivul consemn era: Foaie verde baraboi/ Primăvara cade joi/ Hai leliţo-n păpuşoi/ Aoleu, ce tărăboi/ Dai în unul pică doi. Făt-frumos Revoluţionar şi-a ţinut în continuare ascuns în ciorapi, în chiloţi, în barbă înscrisul cu „Deşteaptă-te, române” şi lumânările. Şi-a scos doar cutia de chibrituri şi şi-a aprins o ţigară. La berărie. Numai clopotele de la Mitropolie au bătut cum era stabilit: la ora 16. Şi Iaşul înnopta sub cupola sonoră a Clopotului mare de la Mitropolie: Bang-bang-bang-baaang! Maiestuos, beethovenian, ca în filmul „Andrei Rubliov”. Şi clopotele şi clopoţelele de la puzderia de biserici: Talanga-balanga! Tilinghi-bilinghi! Sculaţi voi iaşioţi ai vieţii! Destinul vă bate la uşă. Dar iaşioţii laşi, spre disperarea lui Făt-frumos Revoluţionar (mare găinar!), s-au culcat odată cu găinile. Căci pe Bahluiul mâlos, se ştie, mămăliga nu face explozie.

Şi uite aşa Făt-frumos, revoluţionarul firoscos, mult bărbos şi chelios, a ajuns pe cai mari şi măgari tari la Bahluiul de jos şi mămăligos. Este revoluţionar sadea cu patalama şi-acuma începe Halima, căci cuvântul din poveste încă puţin mai este! Şi-a făcut castel cu turnuleţ în târgul bahluvieţ. Şi-au început să vină dregătorii, înalte ierarhii, să te ţii! Puzderii! Şi are o putere de muncă, la toate le dă de furcă! Şi premii şi decoraţii tot înainte, că nu le mai ţine minte şi nu-ncap în curriculum vitae. Şi e purtat în toate părţile cu laudă mare, că doar e revoluţionar cu stare. Deschide adunările, prezidează concursurile, pavoazează tribunele, umflă beşicile goale ale imposturii. Iar acestea i s-au ridicat la cap, chiar crede despre sine că este buricul pământului, cum îl asigură cei din şleahta de pupincurişti care-l înconjoară. A ajuns şi el să se creadă o fală a speciei.

Ş-am încălecat pe-o căpşună, dar asta, oameni buni, nu-i o minciună. Căci la noi cine-i cu minciuna are căutare, bea, mănâncă ca-n târgul lui Cremene şi se desfată până la adânci bătrâneţi. Iar cine-i cu adevărul se uită şi rabdă.