Fată de 11 ani moartă după o înţepătură într-un cui

joi, 11 august 2016, 01:50
3 MIN
 Fată de 11 ani moartă după o înţepătură într-un cui

Ea a fost tratată la mai multe spitale din Mureş şi din Alba. Fata se afla în plasament la un asistent maternal.

O fată în vârstă de 11 ani, aflată în plasament la un asistent maternal din Alba, a murit în condiţii suspecte după ce, timp de două săptămâni, a fost transferată în patru spitale din judeţele Alba şi Mureş pentru a fi tratată în urma unei înţepături într-un cui ruginit. Şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Sorin Chirilă, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că instituţia a făcut o primă cercetare în cazul decesului fetiţei şi a întocmit un raport pe care l-a înaintat Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei. Chirilă a spus că, în paralel, a fost deschisă şi o anchetă penală în acest caz de către poliţiştii din Cetatea de Baltă, localitatea unde locuia fetiţa cu asistenta maternală.

"Părerea mea este că uman o familie de oameni nu putea face mai mult de atât, şi nicio o instituţie socială nu putea face mai mult de atât. Noi reprezentăm familia unui copil, reprezentăm mediul lui de creştere şi la două ore după ce s-a înţepat fetiţa era deja într-un spital şi i se făcea antitetanosul. Cred că nici dacă era în Alba Iulia, şi nu într-o comună, până o îmbrăca, o spăla şi îi curăţa rana, nu ajungea mai repede de două ore într-o unitate medicală” a spus Chirilă. Potrivit raportului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, fata s-a înţepat într-un cui, în seara de 26 iulie, în piciorul stâng, în gospodăria asistentei maternale profesioniste în grija căreia se afla, copilul fiind dus de femeie în aceeaşi seară la Spitalul Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” Târnăveni.

La unitatea medicală, fetiţa a fost consultată de un cadru medical care i-a administrat tratament antitetanos şi a fost trimisă acasă cu recomandarea de a se prezenta pentru un alt control în Policlinică. Potrivit asistentei maternale, în perioada 26 iulie 2016 – 29 iulie, minora nu a avut dureri, reluându-şi în mod normal activităţile zilnice. În 31 iulie, în jurul orei 21.30, asistenta maternală a apelat serviciul de urgenţă 112 deoarece fetiţa avea dureri de spate, de picior, dureri la maxilar şi nu putea să înghită. Medicul primar pediatru din cadrul Spitalului Municipal Blaj i-a administrat tratament simptomatic, iar în dimineaţa de 1 august 2016, medicul specialist a recomandat transferul minorei la Spitalul de Boli Infecţioase Alba Iulia.

În data de 1 august, minora a fost trimisă cu salvarea la Unitatea de Primiri Urgenţe Alba Iulia, unde i s-au făcut analize amănunţite şi  în urma investigaţiilor efectuate s-a dispus transferul acesteia cu un elicopter SMURD la Cluj, însă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, elicopterul a fost redirecţionat spre UPU Pediatrie Mureş. Din seara de 1 august, fetiţa a fost internată la Spitalului de Urgenţă Târgu Mureş. În data de 5 august 2016, medicul curant declara că starea de sănătate a minorei "este în staţionare, fapt ce mulţumeşte”, iar acesta menţiona că îmbunătăţiri în urma administrării serului antitetanos se pot observa numai după aproximativ patru săptămâni. În acceaşi zi minora a decedat.

 

  

Comentarii