(FOTO) Poşta: o ruşine! Cozi, sufocare, angajaţi ţâfnoşi: oficiile poştale din Iaşi arată mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu

marți, 04 iulie 2017, 01:50
5 MIN

Imagini ca pe timp de război, în multe din oficiile poştale ieşene. Unul dintre cele mai importante, cel din Podu Roş, a ajuns ca o clădire lovită de bombardament. Pereţii de jur împrejur sunt crăpaţi, podelele mizerabile, iar aparatul de aer condiţionat e pe post de decoraţiune, în ciuda temperaturilor caniculare. Ieşenii care merg la acel oficiu sunt nevoiţi să suporte nu doar căldura şi condiţiile insalubre, ci şi cozi ce, uneori, ajung dincolo de uşa de intrare. Nu de puţine ori, ieşenii se confruntă şi cu lipsa de amabilitate elementară a funcţionarilor. Într-un răspuns oficial, Poşta Română a transmis „Ziarului de Iaşi“ că respectivul spaţiu e închiriat cu 800 de euro de la o firmă privată. Cei de la Iaşi ridică din umeri: „fiind închiriată, nu putem face lucrări de modernizare“. Culmea este că aceeaşi firmă privată are, chiar alături, un punct de lucru cu condiţiile foarte decente.

 În primele ore ale zilei, pentru a ajunge la unul dintre ghişeele Oficiului Poştal 3, din Podu Roş, un ieşean care se încumetă să se aşeze la coadă aşteaptă cel puţin o oră, potrivit unui calcul realizat de „Ziarul de Iaşi“. Cozile infernale, provocate de numărul mic al funcţionarilor, dar mai ales de tehnica de calcul uzată moral pe care aceştia o folosesc, nu sunt singurele neplăceri de care au parte clienţii, dar şi angajaţii din Podu Roş. În ultima perioadă, sediul Oficiului Poştal 3 a ajuns într-un stadiu avansat de degradare, unii pereţi din clădire lăsând impresia că pot oricând cădea. Reporterii noştri au surprins imagini incredibile din interiorul oficiului din Podu Roş. Imagini care ne-ar face să intrăm în pământ de ruşine dacă, vreodată, am merge cu cineva venit dintr-o ţară civilizată, sau chiar din alt oraş al ţării, să punem un plic la Poştă.

800 de euro pentru o cocină 

În cursul ultimelor săptămâni, reporterii „Ziarului de Iaşi“ s-au deplasat în mai multe rânduri la sediul din Podu Roş al Poştei Române. În prima parte a zilei, timpul mediu de aşteptare al unui client depăşeşte şi o oră, în condiţiile în care, deşi sunt montate, aparatele de aer condiţionat nu funcţionează permanent. Mai ales în zona de lucru a funcţionarilor, crăpături considerabile sunt vizibile pe pereţi, un cutremur mai serios putând duce la prăbuşirea lor. Din cauza timpului de aşteptare, pe caniculă, zilele acestea, funcţionarii au fost apostrofaţi de către clienţii nemulţumiţi de timpul de aşteptare. „Înainte mai aveam cui să ne plângem, acum însă nu mai e nimeni care să asculte. Aţi stat un sfert de oră la un client, aerul condiţionat nu îl aveţi în priză, e bătaie de joc!“, s-a adresat unei funcţionare o femeie. „E inacceptabil să arate în felul acesta un sediu al Poştei. Cred că nici în cele mai sărace sate nu sunt condiţii în aşa hal“, ne-a spus un tânăr. Acum două zile, când coada s-a mai risipit, spre după-amiază, clienţii de la Oficiul nr. 3 s-au confruntat cu o altă problemă: nu mergea sistemul informatic. Peste toate acestea, uneori se adaugă şi o atitudine deloc amabilă a unor angajaţi.

Spaţiul în care funcţionează Oficiul Poştal 3 este închiriat de către Poşta Română de la o firmă privată, care are un punct de lucru perete în perete cu societatea de stat. Dacă la Poştă condiţiile sunt de Evul Mediu, spaţiul în care funcţionează societatea privată este decent. Într-un răspuns oficial transmis „Ziarului de Iaşi“, Poşta Română ne-a precizat că achită o chirie lunară de 803 euro proprietarului, Telekom România Communication SA.

Ce spun reprezentanţii companiei 

Referitor la igienizarea spaţiului, reprezentanţii Poştei ne-au transmis că, la Oficiul 3, la fel ca în toate oficiile din Iaşi, „lucrările de igienizare sunt realizate în regie proprie, pe plan local, pentru acestea fiind achiziţionate doar materiale de curăţenie“. Întrebaţi ce sume au atribuit pentru înnoirea calculatoarelor uzate, reprezentanţii Poştei ne-au transmis: „Poşta Română se preocupă în permanenţă ca, în funcţie de disponibilităţile financiare, să aloce fonduri necesare dezvoltării zonei de IT. Astfel, suma alocată Direcţiei Comunicaţii şi IT, în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru anul 2016, a fost în valoare de 9.670.380 lei, iar pentru anul 2017, suma este de 9.857.250 lei.“

Lider sindical: 10 ani fără reparaţii capitale 

Nu doar clienţii sunt cei care au de suferit din cauza condiţiilor insalubre din unele oficii poştale, ci şi angajaţii. Liderul sindical Elena Bârlescu ne-a precizat că, în privinţa oficiului din Podu Roş, Poşta nu poate realiza nicio investiţie deoarece spaţiul este închiriat. Bârlescu consideră însă că nu doar la Iaşi sunt condiţii precare de lucru. „Pot să vă confirm că niciun spaţiu din Poşta Românã, de aproximativ 10 ani, nu a mai suferit reparaţii capitale. Este o realitate. Este un fenomen la nivel naţional. Avem o tehnică de calcul uzată moral. Una peste alta, statul român trebuie să şteargã datoriile. Aşa cum a şters datoriile unor firme private, de ce nu ar şterge şi datoriile Poştei. Dacă nu fac asta, Poşta se duce la vale“, consideră Bârlescu. 

Poşta Română a fost în ultimele decenii una dintre cele mai spoliate instituţii de stat din ţara noastră. Politicieni, directori sau funcţionari din structura de conducere s-au „înfruptat“ în toţi aceşti ani în banii Poştei. Alături de CFR, Poşta a fost una dintre unităţile din care, în ultimii ani, Direcţia Naţională Anticorupţia a încercat să îi tragă la răspundere pe cei care au furat din bani publici. Până în prezent, nu mai puţin de opt dosare penale au fost trimise în judecată de către DNA pentru fapte comise în dauna Poştei Române. Unul din condamnaţii penal pentru spolierea Poştei, la Bucureşti, este şi fostul ministru ieşean Tudor Chiuariu. „Degeaba îi înhaţă DNA dacă nu recuperează şi prejudiciile“, e de părere liderul sindical Elena Bârlescu. 

Ce chirii mai plăteşte Poşta la Iaşi

1. Obiectiv închiriat: Gh 1, OP Iaşi 8, proprietar: Tribunalul Iaşi, suma platită lunar: 120 lei

2. Obiectiv închiriat: OP Iaşi 9, proprietar: DAPPP-Primăria Iaşi, suma plătită lunar: 4.883 lei

3. Obiectiv închiriat: Gh Exterior 1 al OP 4 Iaşi, proprietar: S.C. Iulius Mall, suma plătită lunar: 387 euro

4. Obiectiv închiriat: Gh 1 OP Iaşi 3, proprietar: SC Ştefana SRL, suma plătită lunar: 7.450 lei

5. Obiectiv închiriat: CRTZ Iaşi, Depozit materiale Iaşi, Secţia Transport Iaşi, Centrul Teritorial Express, OP Express Iaşi, proprietar: SC TOPVAS SRL, suma plătită lunar: 6.548 euro

6. Obiectiv închiriat: OPD Iaşi, OZP Iaşi, Caseria Judeţeană, proprietar: SC TOPVAS SRL, suma plătită lunar: 2.415 euro

7. Obiectiv închiriat: OP Iaşi 3, proprietar: Telekom Communication SA, suma plătită lunar: 803 euro. 

Comentarii