FOTO: Sfinţii Trei Ierarhi, numai buni de mâncat. Cea mai mare sculptură în colivă, adusă în Tătăraşi

vineri, 30 ianuarie 2015, 11:17
2 MIN
 FOTO: Sfinţii Trei Ierarhi, numai buni de mâncat. Cea mai mare sculptură în colivă, adusă în Tătăraşi

La Biserica Sfântul Vasile din cartierul Tătăraşi enoriaşii au pregătit o colivă uriasă. „Este un basorelief. Chipul sfinţilor a fost modelat pe colivă, cu ingredientele obişnuite", a spus Eugenia Burdea, medic.

S-au fiert şase kilograme de grâu, iar pregătirea a durat în jur de patru ore. Sculptura inedită a fost realizată în Prăznicarul bisericii.

Românii prăznuiesc astăzi Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Aceştia au trăit la sfârşitul secolului IV şi au avut o contribuţie esenţială la teologia creştină, fiind numiţi „Protectori ai învăţământului teologic“. Deşi aceşti trei sfinţi sunt prăznuiţi şi separat, Biserica a rânduit şi o zi comună de prăznuire pentru a arăta unitatea.

GALERIE FOTO

Credinţa populară spune că cine munceşte în această zi poate să orbească, iar tinerele trebuie să postească pentru a avea o căsnicie fericită. La sate se obişnuieşte ca, pe 30 ianuarie, în fiecare an, să se facă praznice de pomenire a morţilor din familiile credincioşilor, şi tot la sate se crede că astăzi începe să încolţească grâul care nu a încolţit din toamnă.

Cei trei ierarhi erau cunoscuţi ca trei doctori vindecători de boli, iar oamenii spun că, dacă „trăbălui“ în ziua prăznuirii lor, rişti să te arzi, să te îmbolnăveşti de friguri ori să ai pagube.

Pentru a recunoaşte valoarea teologică a Sfinţilor Trei Ierarhi, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit protectori ai institutiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume. Sfântul Vasile cel Mare reprezintă simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor, Sfântul Grigore reprezintă simbolul ştiinţei teologice şi al contemplării înalte, fiind primul dintre părinţii bisericeşti care a folosit termenul de teologie.

 

Comentarii