Ia, o competiţie acolo!

Zilele astea se dispută în Azerbaidjan prima ediţie a Jocurilor Europene. O competiţie ce se vrea să fie Olimpiada bătrânului continent, dar, prin simpla definiţie şi organizare nu este. Sunt amestecate, la năvală, sporturi olimpice cu sporturi care aspiră la onoarea de a deveni olimpice (sambo, baschet 3X3, karate ori fotbal pe plajă), sau competiţii de seniori cu cele de juniori, iar unele Federaţii Internaţionale (judo de exemplu) şi-au transferat “Europenele” sub pălăria acestor Jocuri. Această întrecere, moşită de Comitetul Olimpic European în 2012, are ca model evenimentele similare de pe alte continente: Jocurile Panamericane, Africane, Asiatice sau ale Pacificului. Însă, cu toată valoarea recunoscută a sportivilor de pe aceste meleaguri, altă făină se macină pe la morile continentului nostru, unde se găsesc fondurile grase pentru organizarea competiţiilor sportive.

Ideea de a se organiza asemenea jocuri a fost grevată de numeroase critici, pe motive atât sportive, cât şi (relativ la prima ediţie) politice. Deşi Jocurile Europene au primit acceptul unor federaţii importante (atletism, nataţie, gimnastică) multe alte federaţii nu vor să-şi încarce calendarul cu o competiţie pe care o consideră inutilă. În plus, cu începere din 2018, cinci federaţii importante din Europa (atletism, nataţie, ciclism, canotaj şi triatlon) au decis să-şi dispute simultan competiţiile continentale sub umbrela botezată “Campionatele Sportive ale Europei” şi oricine îşi poate da seama că o astfel de întrecere în care se dau medalii europene ucide ca popularitate iniţiativa olimpicilor continentali, care amestecă sambo cu polo juniori. Atletismul şi nataţia s-au înscris în calendarul Jocurilor Europene însă puţini sportivi de frunte pot onora disputele de la Baku. Există numeroase concursuri gen Grand Prix în care se câştigă bani mulţi, iar Comitetul Olimpic European nu are niciun fel de control asupra calendarului. Foruri sportive din Vest tratează, de altfel, cu condescendenţă competiţia de la Baku, participând fie cu tinere speranţe, fie cu sportivi amatori în sensul strict de diletanţi de-a dreptul. Există şi manifestări de dezaprobare de natură politică, exprimate de organizaţii civice care protestează împotriva încălcării drepturilor omului în Azerbaidjan, dar şi din semnale discrete pe filiere guvernamentale, decriptate în presă, în special din Regatul Unit. Fireşte că Azerbaidjanul nu ar fi fost chiar cea mai îndreptăţită naţiune să deschidă o tradiţie sportivă, dar trebuie spus că naţiunea de la Marea Caspică dispune de resurse (petro)financiare imense, iar cine nu înţelege asta, trebuie să-şi amintească ce ţară a primit organizarea Cupei Mondiale la fotbal din 2022. Azerbaidjanul ca Azerbaidjanul, tribuna oficială fără liderii vestici, împlinită cu alde Putin, Lukaşenko şi Ponta mai treacă-meargă, fiindcă nu e frumos de amestecat sportul cu politica, dar tocmai din spectrul politic vine o veste deloc încurajatoare pentru viitorul acestei idei euro-olimpice. Viitoarea gazdă desemnată a Jocurilor (programate peste patru ani), Olanda, a renunţat la organizare: motivul este lipsa sprijinului din partea provinciilor, municipalităţilor şi a guvernului.

La nivel global, România a tratat cu seriozitate competiţia polisportivă de la Baku trimiţând o delegaţie numeroasă, scopul declarat fiind un test de potenţial al sportului românesc cu un an înainte de Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Chiar dacă iadul a fost pavat cu cele mai bune intenţii, vorba britanicului, chiar dacă însuşi premierul a girat participarea românească la Jocurile Europene, se pare că lehamitea pan-europeană a cuprins elementele cele mai importante, adică sportivii de valoare. Dacă sportivii de la judo luptă pentru medalii europene şi baremuri de participare olimpică, alţii au considerat competiţia drept o excursie la Baku sau o corvoadă. Dacă eşecul campionului olimpic Alin Moldoveanu este explicabil prin echilibrul formidabil arhicunoscut al concursurilor de tir, este greu de digerat sau chiar inadmisibil, ca Liviu Dumitrescu şi Victor Mihalachi, cei doi multipli campioni mondiali de la canoe să se claseze în ambele curse pe ultimul loc. Dacă s-a dorit a se testa posibilele speranţe olimpice, rezultatele de la Baku (o singură medalie până ieri după-amiază, la caiac feminin) sunt dezamăgitoare şi par a continua curba descendentă pe care la Londra 2012 speram s-o considerăm un minimum. Dacă, însă aşteptăm concluzii şi învăţăminte privitoare la starea sportului românesc în anul preolimpic, aşteptăm degeaba. Jocurile Europene de la Baku nu sunt nici edificatoare, nici pregătitoare, ci o întrecere între ambiţia unora şi lehamitea altora. Pe un plan subţire, ia, o competiţie, acolo!