Ieşeni, mergeţi duminică seara pe stadion! Finala Cupei României la rugby

sâmbătă, 03 octombrie 2015, 01:58
1 MIN
 Ieşeni, mergeţi duminică seara pe stadion! Finala Cupei României la rugby

Finala Cupei României la rugby se joacă duminică la Iaşi. Meciul va avea loc pe stadionul „Emil Alexandrescu“, de la ora 18,30. Autorităţile locale au făcut ieri un apel către ieşeni să vină în număr cât mai mare, cele două combatante fiind CSA Steaua Bucureşti şi Timişoara Saracens.

„Ne onorează că finala va avea loc la Iaşi. Vom juca pe nocturnă şi sperăm să fie un spectacol de rugby foarte frumos“, a comentat primarul interimar Mihai Chirica.

Alături de Primărie, printre organizatori se mai numără Federaţia Română de Rugby, CS Politehnica Iaşi şi Asociaţia Jude­ţeană de Rugby Iaşi. „Pentru oraşul nostru este o realizare, mai ales pentru rugby-ul ieşean. Această competiţie va trebui să o onorăm în primul rând prin prezenţa spectatorilor pentru ca, pe viitor, să putem aduce şi alte competiţii“, a declarat, la rândul lui, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Rugby Iaşi, Corneliu Ghenea.

Comentarii