Iluminatul de sărbători va fi aprins pe 1 decembrie. Ce a pregătit Primăria!

joi, 16 noiembrie 2017, 13:42
2 MIN
 Iluminatul de sărbători va fi aprins pe 1 decembrie. Ce a pregătit Primăria!
Sistemul de iluminat festiv va fi aprins pe 1 decembrie. Primăria se află în plin proces de montare în diverse zone din oraş a instalaţiilor specifice Sărbătorilor de iarnă. Două noutăţi faţă de anii precedenţi vizează modul de ornare a Pieţei Unirii şi organizarea unui târg de Crăciun în zona Alexandru cel Bun – Dacia. 

Despre manifestările care vor avea loc pe 1 decembrie, primarul Mihai Chirica a precizat ieri că acestea nu vor ieşi din tipicul anilor precedenţi: concert de muzică populară cu artişti ieşeni, depuneri de coroane, şi va fi menţinută inclusiv masa tradiţională cu fasole şi cârnaţi. În Piaţa Unirii va fi o altă „prezentare estetică“ a Târgului de Crăciun. „Am instalat un stâlp de aproximativ 15 metri, de el va veni un ancoraj pe care vom instala foarte mult ghirlande luminoase, iar târgul va fi dedesubt. În mijlocul căsuţelor, care sunt deja ornate, va fi şi un brad“, a declarat primarul Chirica. Edilul a adăugat că intenţia lui este ca, în câţiva ani, şi târgul de Crăciun de la Iaşi să fie unul reprezentantiv în ţară.

Până acum, au fost instalate aproape 540 de figurine în zona centrală, Alexandru cel Bun, Dacia, Păcurari, Tătăraşi, Nicolina, Gară, Zona Industrială şi Podu Roş. De asemenea, au fost executate 60 de traversări luminoase noi pe bd. Independenţei, bd. Anastasie Panu şi str. Elena Doamna. Pentru târgurile specifice sărbătorilor, Primăria a ornat 49 de căsuţe amplasate pe bd. Ştefan cel Mare şi Piaţa Unirii. În perioada următoarea, municipalitatea va continua montarea de echipamente luminoase pe str. Vasile Lupu, str. Pictorului, bd. Carol, str. Palat, str. Muzicescu şi str. Arcu. Pe pietonalul Ştefan cel Mare va fi amenajat din nou tunelul luminos, alături de tradiţionalul brad şi un mic orăşel pentru copii.

De menţionat că Primăria va instala brazi şi în alte zone ale oraşului: Parcul Copou, Parcul Voievozilor, Mimoza – Păcurari, esplanada Nicolina, Parcul Expoziţiei, Parcul Dacia, Ateneul Tătăraşi, pârtia de schi, esplanada Oancea, campus Tudor Vladimirescu, Palatul Culturii şi în alte locuri din oraş. „Sistemul de iluminat festiv va fi pornit pe 1 decembrie pe tot inelul central, inclusiv Piaţa Unirii şi parte de cartiere. Ulterior, până în data de 10 decembrie, să reuşim să pornim treptat toate echipamentele“, a mai spus primarul Mihai Chirica. Pentru Sărbătorile de iarnă, municipalitatea a prevăzut un buget de circa 600.000 lei, în această sumă fiind inclus şi concertul de revelion din stradă alături de focul de artificii. 

 

 

Comentarii