Imaginea comunităţii

O comunitate puternică se construieşte pe tradiţii puternice. Dacă aserţiunea este adevărată, putem înţelege îndată de ce suntem azi doar un conglomerat de citadini, iar nu o forţă capabilă să propulseze oraşul în linia întâi a performanţelor.

În nici unul dintre domeniile vieţii sociale nu mai suntem interesaţi de valorile tradiţionale, de acele părţi viabile susţinătoare ale caracterului urban. Greşesc: Ne mai amintim de ele ocazional, la momentele festive, de regulă ca laudă a meritelor proprii. E o laudă fără de vreme ce nu mai suntem capabili să construim la fel de solid ca înaintaşii noştri. Oare nu suntem datori să contribuim cu partea noastră de valoare la… „tradiţia“ viitorului? Administrarea unui oraş istoric nu se face, aşa cum se întâmplă, sub imperativele prezentului. Se face pe fundaţiile consolidate ale parcursului prin vremuri, aşa încât personalitatea oraşului, şi prin ea a cetăţenilor, să capete identitate şi reprezentativitate unice.

Recunosc, la rându-mi, că n-am făcut decât puţine incursiuni, şi acelea fragmentare, în viaţa comunitară din trecut a Iaşilor. Pentru cea mai apropiată mai sunt încă mulţi „tineri“ ale căror povestiri ar merita ascultare. Pentru cea mai îndepărtată sunt necesare cercetări de specialitate. Ele ajută să ne facem o părere corectă despre ceea ce se întâmplă acum. Dar mai ales ne-ar putea deschide nebănuite perspective comunitare pentru viitor. Iar viaţa comunitară se reflectă direct, semnificativ în structura construită a spaţiului urban.

Iată, să privim strada Lăpuşneanu. Avea în trecut renumele de promenadă publică cu viaţă socială bogată, un salon urban, oglindă a societăţii ieşene. Şi imaginea lui, pe care o putem studia pe poze vechi, e pe măsură: o stradă cu reguli urbane, aproape occidentale. Azi e o fractură într-un oraş ce suferă de insuficienţa spaţiilor publice cu caracter. Între noi fie vorba, cu trecutul, forma, structura şi potenţialul ei, strada Lăpuşneanu e mult mai potrivită pentru un pietonal atractiv, adecvat relaţiilor interumane, decât Ştefan cel Mare. Hai să facem o plimbare de sărbătoare în grădina publică de altă dată cu concerte spumoase de fanfară. Să ne gândim la grădinile de vară cu lăutari şi cântece de viaţă lungă, locuri fermecătoare pentru bucuria de a petrece alături de prieteni. Sau înduioşătoarea, pentru noi cei de azi, forfotă a ieşenilor la sosirea trenurilor în romantica gară a oraşului. Veneau pentru a vorbi de una de alta, dar mai ales pentru a vedea cine mai vine şi cine mai pleacă în şi din capitala Moldovei.

Vorbesc despre aceste pictograme nu întrucât, ca fapte de viaţă, ar mai putea fi reînviate. Dar cercetarea lor sistematică ne-ar folosi în capacitatea noastră de a înţelege oraşul, de a imagina proiecte viabile pentru oamenii de azi şi de mâine. Pe scurt ne-ar ajuta să construim oraşul aşa cum şi-l doresc ieşenii. Cât de importante sunt faptele de viaţă consolidate în timp se vede din soarta străzii Ştefan cel Mare şi Sfânt. Fără ideea de a închide circulaţia auto la sfârşit de săptămână, pe o zonă restrânsă, intrată mai mulţi ani în obişnuinţa comunităţii, n-ar fi fost posibilă nici intenţia bună de azi de a realiza un pietonal major între Piaţa Unirii şi Piaţa Palatului. Prin urmare, orice comportament comunitar şi spaţiul lui de manifestare devine o temă urbană necesară a fi rezolvată. Merită aici să facem un exerciţiu. Toţi ştim că în Podu Roş se joacă şah. Se adună acolo, ad-hoc, împătimiţi jucători şi privitori, oarecum la întâmplare. Urbanistul, folosim cuvântul în sens larg, ca în Franţa, unde prin urbanist se înţelege orice persoană care prin activitatea sa se ocupe de rezolvarea unor probleme ale oraşului, poate pleca de la acest germene de viaţă comunitară transformându-l într-o dimensiune caracteristică Iaşului. Pe scurt se poate gândi la spaţii generoase în aer liber pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi amplasate după aceeaşi regulă, în mai multe zone ale oraşului. Pot fi realizate compoziţii urbanistice cu farmec după un anume scenariu posibil să atragă şi mai mulţi jucători, dar şi mai mulţi spectatori. Se poate gândi la asemenea dotări prin toate cartierele, inclusiv cu cluburi disponibile pe vreme rea. Ne putem gândi la echipe şi competiţii între cartiere într-o structură organizatorică amplă realizată cu mijloace puţine, la scara întregului oraş. Se va ajunge la o activitate cu renume benefică pentru pasionaţii amatori de şah, pentru rude, pentru prieteni, dar şi pentru spectatorii atraşi de un astfel de spectacol. Insist mereu pe dimensiuni şi pe particularităţi. Astăzi un oraş are nevoie nu doar de nume, ci de renume pentru a rezista în competiţiile din ce în ce mai dure şi neloaiale dintre comunităţi.

Incursiunile în viaţa comunitară sunt o pledoarie pentru necesitatea de a o studia în profunzime, întrucât destructurarea semantică a oraşului are drept cauză apariţia unor forme urbane lipsite de conţinutul dat de comportamentele publice ale cetăţenilor oraşului. În acelaşi timp, administraţiile locale trebuie să aibă grijă ca instituţiile publice să beneficieze de spaţii semnificative. Piaţa Unirii e susţinută de clădiri cu funcţiuni banale, în timp ce Primăria nu are o piaţă. Piaţa Naţiunii e într-un campus universitar, în timp ce Tribunalul, aferent imaginii de dreptate şi justiţie este şi el lipsit de o piaţă publică reprezentativă. În acest sens, la Iaşi, nici Prefectura sau Consiliul Judeţean nu stau mai bine. Piaţa Voievozilor este într-un cartier relativ nou compus exclusiv din blocuri de locuinţe colective, în timp ce monumentele voievozilor sunt aşezate într-un părculeţ din Piaţa Eminescu.

Suntem în plină confuzie a lizibilităţii şi reprezentativităţii spaţiilor urbane! Este o consecinţă a dezvoltării oraşului fără viziuni limpezi asupra viitorului. El nu a beneficiat consistent de proiecte urbane a căror continuitate să fie asigurată peste generaţii. Acum când Iaşul este într-un regres economic evident şi catastrofal, un centru de mare atracţie pentru toată Moldova a putut să descrească de la aproape 340.000 locuitori la 290.000, într-un timp dramatic de scurt, e momentul să-i gândim destinul.