În grupe înainteeeeeeee, maaaarş!

miercuri, 27 august 2014, 01:40
4 MIN
 În grupe înainteeeeeeee, maaaarş!

Astăzi, de la ora 21:45, la Sofia, Ludogoreţ Razgrad – Steaua, meci retur pentru play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, transmis de TVR 1, DigiSport 1 şi Dolce Sport 1

 
Nu facem niciun fel de filosofie dacă apreciem partida care se desfăşoară în această seară la Sofia, drept meciul sezonului pentru campioana României. Victoria subţirică obţinută la Bucureşti în faţa “vulturilor” din Razgrad lasă loc tuturor posibilităţilor în legătură cu soarta calificării, dar scorul de 1-0 obligă formaţia lui Gîlcă să caute golul, care ar putea să decidă substanţial calificarea. Ludogoreţ este considerată o echipă cu veleităţi ofensive, care va fi încurajată de suporterii proprii din primul şi, până în ultimul minut. Suporterii stelişti sunt convinşi că vor avea şi ei sprijin de la galeria ŢSKA (marea rivală a echipei gazdă în campionat), dar evident că nu se vor baza pe susţinerea acestora, chiar şi pentru simplul fapt că printre suporterii echipei ex-militare din Sofia, există, întâmplător şi destui bulgari. Astfel încât sperăm că va exista şi o serioasă galerie românească pe stadionul “Vasil Levski”.
Înaintea acestui meci, ambele grupări şi-au menajat unii titulari (mai mult Ludogoreţ, mai puţin Steaua), dar au suferit rezultate dezamăgitoare. Ludogoreţ a remizat cu Lokomotiv Sofia şi au coborât în clasament pe locul IV (ceea ce contează prea puţin, întrucât campionatul bulgar se desfăşoară cu play-off şi play-out), în timp ce Steaua a fost învinsă, chiar în Ghencea, de Ceahlăul Piatra Neamţ, cedând şi ea fotoliul de lider echipei Petrolul.
De partea Stelei este tradiţia: echipa din Capitală n-a mai fost eliminată de o formaţie bulgară decât o singură dată, şi aceea în 1962 (3-2 şi 1-5 cu Botev Plovdiv). Şi tot tradiţia spune că Steaua a făcut meciuri mai bune în Bulgaria decât pe teren propriu. Odată, în 1998, Steaua a “chinuit” un 3-3 acasă cu ŢSKA (după ce a fost condusă cu 1-3) şi a câştigat lejer la Sofia cu 2-0. În 2004, a fost 2-1 pentru Steaua la Bucureşti şi a realizat 2-2 la Sofia, conducând de două ori.
Barometrul lotului înclină spre Ludogoreţ. Formaţia bulgară are lotul valid şi odihnit, dar la Steaua sunt probleme mari. Chipciu, autorul golului de la Bucureşti, este suspendat pentru acest meci, iar incertitudini majore planează asupra lui Tănase (căruia i-au recidivat durerile la antrenamentul de luni) şi Arlauskis, accidentat la partida cu Ceahlăul. Ultimele informaţii arată că starea portarului lituanian este OK, însă mari probleme sunt cu Tănase. Chiar dacă el se va reface până astăzi, este greu de crezut că “Dodel” poate face faţă unui meci de o asemenea încărcătură, mai ales într-o idee de joc pe contraatac şi mai ales că îl are ca partener de bandă pe Latovlevici. Dar echipa s-a descurcat cum s-a descurcat şi fără Tănase şi, în niciun caz nu lipsa acestuia este cauza victoriei doar cu 1-0 în meciul tur. Mai gravă ar fi fost lipsa lui “Arla”, pentru că portarii de rezervă, Niţă şi Cojocaru, nu au experienţă internaţională la un asemenea nivel. Va fi un meci strâns în care forma de moment a jucătorilor sau inspiraţia celor două bănci pot decide accesul în grupele Ligii Campionilor!
 
Pronosticul antrenorilor
Gheorghi Dermendjiev: "Suntem o echipă foarte bună şi suntem pregătiţi să luptăm pentru calificare. Cred că Steaua este puternică, are jucători buni şi nu contează dacă va lipsi Chipciu. Am discutat cu băieţii, credem în victorie şi cred că vom face un meci mai bun ca la Bucureşti".
Constantin Gîlcă: "A început să miroasă a Champions League, lucrul acesta ne bucură. Meciul va fi mult mai dificil ca la Bucureşti, Ludogoreţ va risca mai mult. Sperăm ca noi, la finalul jocului, să ne calificăm. Sperăm să ne creăm multe ocazii şi să le concretizăm. Steaua va merge să atace, să-şi creeze ocazii de gol, este foarte important să marcăm”
 
Formaţiile probabile
Ludogoreţ: Stoianov – Caiçara, Terziev, Moţi, Minev – Diakov, Zlatinski – Misidjan, Marcelinho, M.Aleksandrov – Hamza. Antrenor: Gheorghi Dermendjiev.
Steaua: Arlauskis – Rîpă, Varela, Szukala, Latovlevici – Prepeliţă, Breeveld – Popa, Sînmărtean, Stanciu – Keşeru. Antrenor: Constantin Gîlcă.
Arbitru: Alberto Undiano (Spania)
 
 
 

Comentarii