De Business

Punem punctul pe știi

Încasările Fiscului au urcat cu 240 de milioane de lei

sâmbătă, 28 noiembrie 2015, 02:50
1 MIN
 Încasările Fiscului au urcat cu 240 de milioane de lei

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi a realizat în primele zece luni ale anului venituri nete de 2,27 miliarde lei, în creştere cu peste 240 milioane lei comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Totodată, la finalul lunii octombrie, Fiscul ieşean avea de recuperat de la persoanele juridice arierate  totale de peste 414 milioane lei, sumă în scădere cu peste 16 milioane lei faţă de luna septembrie, în timp ce persoanele fizice aveau de plătit arierate totale de 62,5 milioane lei. Pentru recuperarea creanţelor bugetare, AJFP a comunicat contribuabililor datornici, în primele zece luni, peste 106.000 de somaţii pentru obligaţii fiscale neachitate de peste 1,14 miliarde lei.

Totodată, au fost aplicate 138 de sechestre pe bunuri cu o valoare de 28 milioane lei, au fost înfiinţate circa 5.000 de popriri pe venituri la terţi în valoare de 326 milioane lei şi circa 28.400 popriri pe conturi bancare cu o valoare totală de 477 milioane lei. „La nivelul AJFP Iaşi, până la data de 31.10.2015, 1.204 contribuabili au depus cereri de eşalonare la plată pentru obligaţii fiscale neachitate în sumă de 238,91 milioane lei. Din aceste solicitări, organele fiscale au soluţionat favorabil 996 cereri, sumele aprobate la eşalonare fiind de circa 118 milioane lei. De asemenea, au fost soluţionate nefavorabil 200 de cereri pentru obligaţii fiscale de 117 milioane lei, iar 8 cereri sunt în curs de soluţionare”, a precizat Maria Ţăran, purtător de cuvânt al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi. 

 

Comentarii