De Business

Punem punctul pe știi

Încep înscrierile pentru ajutoarele de minimis. Află ce trebuie să faci

miercuri, 08 ianuarie 2014, 02:50
1 MIN
 Încep înscrierile pentru ajutoarele de minimis. Află ce trebuie  să faci

Agentia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM) a făcut publică perioada în care se pot realiza înscrierile pentru ajutorul de minimis.

 Astfel, în cadrul programul guvernamental de finanţare prin care firmele pot accesa fonduri nerambursabile de până la 100.000 de euro, vor putea fi depuse cereri timp de 10 zile, respectiv în perioada 15 ianuarie – 24 ianuarie. Potrivit site-ului AIPPIMM, înscrierile se vor desfăşura doar online, iar “data şi ora completării cererii de finanţare şi a celorlalte formulare online nu va avea nicio influenţă asupra punctajului”. Acest program a fost lansat iniţial în vară, însă a fost amânat în urma izbucnirii unui scandal monstru, după ce site-ul Ministerului de Finanţâe se blocase din cauza numărului mare de solicitări. Motivul blocajului a fost, de fapt, o scăpare a organizatorilor care au propus ca metoda de selecţie să fie “primul venit, primul servit”, situaţie în care toţi antreprenorii interesaţi de acest ajutor s-au grăbit să prindă un loc printre beneficiari. Totodată au apărut şi suspiciuni de fraudare a acordării acestor fonduri, motiv pentru care lansarea perioadei de înscriere a fost amânată, iar asupra procedurii de atribuire au fost operate unele modificări. Astfel, potrivit ultimelor modificări, poate fi observată o grilă de departajare mai clară, după criterii bine stabilite (număr de locuri create, categoria ed IMM, zona unde este implementat proiectul etc). În plus, este solicitată şi o cofinanţare de 10% din partea beneficiarului.

 

Comentarii