Intamplari si personaje: Doamna Lenuta

„Gunoaie, gunoaie, gunoaie! Atata ramane dupa oameni, indiferent cat de mari ar fi!“ Un adevar de care se convinsese in viata ei de femeie de serviciu.

Uneori trebaluia in baia de la Arhiva Securitatii. Spala pe jos. Auzea, fara sa vrea, parturile directorilor, ale sefilor de departament, ale politicienilor aflati cu treaba.

— Si mai pretind ca sunt oameni cu carte!, isi exprima ea lehamitea. Tot se pisa pe colac, tot arunca tampoanele pe langa cos!

Imediat ce a invatat sa mearga, maica-sa i-a facut cunostinta cu un cel mai important obiect din viata:

— Uite, mama, matura! Cu ea se face curat. O femeie trebuie sa fie curata si sa faca curat.

A inteles repede ca cel mai des trebuie sa faci curat de pe urma barbatilor. Ei sunt cei mai mizerabili. Avea trei frati si un tata care munceau din zori si pana se intuneca. Plecau ca porcii – lasand resturi de mancare si haine imprastiate in toata casa –, veneau ca porcii. In cursul zilei, intrau pentru a face tot ceea ce stiau mai bine: gunoaie.

Si dupa nunta ei, dupa o petrecere de doua zile, toata lumea a plecat sa se culce. Farfurii si cratite murdare, un strat gros de praf care se asezase peste tot, parca si pe albul ochilor.

— Mama, curata si tu. Si-am facut nunta, dar eu nu mai pot. Ma duc sa ma culc.

S-a dezbracat de rochia de mireasa, a luat matura, carpe, o galeata pentru apa si a facut curat. Apoi s-a dus sa se culce langa sotul care sforaia ingrozitor. A plans pan-a adormit.

Doi copii – alti fabricanti de gunoaie. Spala-i, da-le de mancare, fa curat dupa ei. Pentru ca era fata din popor, au facut-o membra de partid. I-au gasit si de lucru, pentru ca femeile trebuie ajutate sa se integreze in societate, sa fie egale cu barbatii – femeie de serviciu la Arhivele Securitatii. Nici un lucru asa mare precum Revolutia n-a schimbat cine stie ce in viata ei. S-au schimbat doar sefii cu subalternii. Ea a ramas tot acolo, femeie de serviciu.

Pe urma, la praznicul de dupa inmormantarea mamei, a indemnat-o taica-su:

— Tata, fa tu curat, ca maica-ta nu mai este sa faca, a zis el inlacrimat, retragandu-se in camera alaturata sa se culce.

„Gunoaie, gunoaie, gunoaie! Atata ramane dupa oameni, indiferent cat de mari ar fi!“ Daca ar fi avut o putere ca a lui Dumnezeu, doamna Lenuta ar fi incremenit lumea si nimeni nu ar mai fi facut gunoaie. Apoi ar fi maturat frumos totul si s-ar fi putut si ea odihni.

Pe langa treaba obisnuita, in dimineata aceea mai era si inundatie in subsolul cu dosare. „Acolo sa vezi gunoaie!“, stia ce-o asteapta. De multe ori, cate un angajat intra acolo si statea cu ceasurile.

— Doamna Lenuta, intra dumneata si fa curat. Dar ai grija, sa nu lasi intreaga nici o hartie. Le rupi, le strangi in sac, le duci la container si le dai foc.

„Auzi, dupa ce ca le strangi de pe jos, sa le mai si rupi bucata cu bucata!“

Hartii, mai ales dupa Revolutie, erau cu sutele. Probabil ca angajatii inventariau dosarele si smulgeau din ele foile care nu mai aveau nici o valoare, care nu mai meritau sa fie pastrate. Pe multe le gasea mototolite gramada, la capetele rafturilor.

Nici nu avea curajul sa se uite prin ele. N-o interesau gunoaiele lor. Cel mai mult se bucura cand angajatii arhivelor ieseau cu maldare intregi de dosare pe care nu le mai aduceau inapoi. Mai putine gunoaie.

— Nu pot sa inteleg, ii zise intr-o zi portarului, de ce poetul ala zarghit si filosoful ala slab ca vai de el, saracul, se tot zbat si se plang ca nu pot intra la dosare.

— Care, Lenuto?

— Ei, nu-i stii! Poetul ala care-a iesit si-a zis nu-s’ ce la televizor cand a fost Revolutia. Mai apare si-acuma. Amandoi apar, i-am vazut eu si la stiri. Zic ca nu-i lasa la dosare? Sa vina la mine, ca le dau bucuroasa pe toate. Mai scap de gunoaie.

Se mai plangea si ea cui apuca. Dar isi facea treaba. Era femeie si femeile trebuie sa faca curat.

suplimentuldecultura.ro