Interzis bărbaţilor

miercuri, 13 martie 2013, 02:50
1 MIN
 Interzis bărbaţilor

Am scris în textul "Neurovision" de ce nu m-a pasionat prestaţia lui Cezar Ouatu, care va reprezenta România la Eurovision, şi ar fi păcat să mai pierdem vremea pe tema asta. Personal, dacă vreau să ascult o voce subţire, aleg o femeie, nu un bărbat care chiuie sau un castrato, oricât de celebru ar fi Farinelli (despre vocile masculine preferate, în curând).

Şi nici nu se poate spune că toate solistele fac exces de acute; iată un bun exemplu, care se suprapune peste o veste bună: pe 30 iunie va concerta, la Bucureşti, una dintre solistele mele favorite, canadianca Diana Krall! Întâi de toate, ca să ştim pe ce picior dansăm, vorba aia, ascultaţi două mostre:

 


 

Diana Krall (născută în 1964 şi măritată, din 2003, cu muzicianul Elvis Costello) e contralto, cel mai jos registru de voce feminină. Prima dată când am ascultat-o, prin 2001, mi-a plăcut mult. După puţină vreme am avut şi primul DVD, "Live In Paris", şi am văzut-o mai bine. Practic, întâi am testat produsul, cu ochii închişi, apoi l-am şi văzut: sper că vă place nu doar cum cântă, înţelegeţi la ce mă refer…
 

 

Despre Diana Krall va mai veni vorba în rubrică, dar acum suntem de-abia în ziua a treia şi nici Pământul n-a fost făcut în doar trei zile. Oricum, să ştiţi că nu e singura din lume care cântă jazz la fel de bine cum arată: în avanpremieră, un mic fragment dintr-un mega concert (unul dintre preferatele mele, Jeff Beck Live At Ronnie Scott’s). Urmăriţi-o pe basistă, pe Tal Wilkenfeld!

 

Audiţie (şi vizionare) plăcută şi pe data viitoare!

Comentarii