Între Trump şi lucoarea de la răsărit

Scandaluri şi aici, pe ultima distanţă. Într-un mod aproape neverosimil, aş spune, fiindcă Sandu a reuşit să se instaleze oarecum firesc în atitudinea incoruptibilului. A tot repetat (cu un fel de obstinaţie care devenea credibilă în momentul când o confruntai cu emitentul, ca să zic: fragilitatea are câteodată o extraordinară forţă de persuasiune) poncifele anti-sistem: repudierea oligarhului, un procuror independent, justiţie etc. Adică a spus, fără a se isteriza, într-o surdină care bagă angoasă, cam tot ce face deja insuportabilă viaţa de aici. Tonul acesta sugera, nu ştiu dacă zic bine, o anume hotărâre în fundal: era tonul celor care au aruncat zarurile.

Ei, bine, disproporţia asta dintre anvergura bătăliei anunţate şi, să zic academic, parcimonia mijloacelor somatice, l-a făcut simpatic pe candidatul PAS. Mai ales că, în contrapondere, avem un individ lipsit, cu desăvârşire, şi de scrupule, şi de inhibiţii. Până la urmă, antiteza asta – unul bun, celălalt odios – ne simplifica misiunea în turul care curând se încheie şi am fi avut de ales (exact cum se va fi scontat, probabil, în culise) între onestitate şi turpitudine, esenţial vorbind. Era (şi e, bineînţeles!) important în condiţiile în care, după ce i-am purtat aproape o generaţie în cârcă pe profitori, tot noi am ajuns – ca dovadă că docilitatea nu-i decât un mod de a te sinucide lent, nicidecum o marcă a înţelepciunii, cum ni se tot inculcă de la „Mioriţa” încoace – să le plătim arieratele şi, culmea, miliardul încărcat cu lopata din buget.

Părea însă, nu ştiu cum, prea frumos, din cale afară chiar, şi era suficient să punem ochii pe regula asta (măcar cei care ne mai credem lucizi), ca să pariem când intervine fisura sau, mă rog, sacramentala lingură de dohot. Povestea e halucinant de simplă: cineva, de la partidul lui Shor – tipul care l-a denunţat pe Filat, deşi este el însuşi cu destul pufuşor pe botişor şi stă, acum, în arest la domiciliu – a depus deunăzi în contul PAS deloc neglijabila sumă de aproape 300 de mii de lei. Partidul, evident, s-a disociat iute printr-un comunicat, spunând că nu ia bani murdari de la persoane cu probleme de integritate, dar îndată au apărut, vai, nişte întregistrări unde trezorierul partidului discută franc cu donatorul despre cum ar face să nu afle CEC-ul despre transfer.

O cârdăşie deci, uluitoare la cum au fost fluturate până atunci principiile rigorii şi, mai cu seamă, la cât de adânc apucarăm, sancta simplicitas (căci nimic nu ne-au învăţat dezastruoasele mandate precedente), să intrăm noi înşine la ideea unui om în fine ca lumea, nepus pe căpătuială. Amănuntele sunt, bineînţeles, ocultate (nu-i nimeni nebun să-şi dea poalele peste cap în dricul scrutinului), dar pata, oricum o întorci, s-a instala şi imaginea – care începuse să renteze, trebuie să recunoaştem – nu mai e aceeaşi. Se va vota ca atare şi din perspectiva asta, cu un sentiment nedefinit de jenă. Căruia cine ştie cum i se vor adăuga stările defensive de care se umple internetul după incredibila victorie a lui Trump, Sandu fiind percepută, evident, cum spuneam şi în cronica trecută, drept o emanaţie transatlantică.

Dodon, de altfel, n-a pregetat măcar de amorul tactului să afişeze cu prilejul ăsta, al victoriei miliardarului, o importanţă guşată, mai guşată decât în alte dăţi, dându-ne de înţeles – uşor sinistru – că asta e, suntem cu toţii, pro-ruşi, pro-europeni, blazaţi, apolitici, simpli dezgustaţi (majoritatea, s-ar zice), de-a valma, la degetul lui mic. O răsturnare de situaţie hăt în alt capăt de lume, dar care ne poate afecta direct şi cât de curând, printr-un soi de psihoză colectivă (pentru care – istoria dixit – avem destule fante deschise). Aşa sau altfel, iată-ne în pragul constatării că şi în mileniul ăsta lucoarea tot de la răsărit o să vină…

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova