Ioana Băsescu, Udrea şi Andronic, trimişi în judecată în dosarul campaniei din 2009

miercuri, 24 mai 2017, 12:20
2 MIN
 Ioana Băsescu, Udrea şi Andronic, trimişi în judecată în dosarul campaniei din 2009

Elena Udrea, Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, şi jurnalistul Dan Andronic au fost trimişi în judecată, miercuri, sub control judiciar, de procurorii DNA, în dosarul finanţării campaniei lui Traian Băsescu, din timpul alegerilor din 2009.

Elena Udrea este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, în timp ce Ioana Băsescu este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii notează că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare.

Remiterea foloaselor infracționale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță, susţin procurorii.

 

Aflați amănunte de pe realitatea.net

Comentarii