Caută 
5 MIN
Dacă va fi numit selecţioner al echipei naţionale, Laurenţiu Reghecampf va avea în scurt timp soarta lui Răzvan Lucescu, pentru că aşa se scrie istoria în fotbalul românesc: cu repetiţie.
S-a scris şi s-au vorbit atâtea după ultimele prestaţii ale echipei naţionale în preliminariile Cupei Mondiale, despre atmosfera din sânul lotului care ne reprezintă în lumea fotbalului, încât ţi-e lehamite să mai abordezi un asemenea subiect. Este aproape redundant să spui că echipa naţională este un cazan cu smoală. A fost dintotdeauna, chiar şi pe vremea generaţiei de aur a anilor ’90. Amintiţi-vă de panarama de la "World Cup ’94" cu Jean Vlădoiu, amintiţi-vă de intervenţiile cu compresorul ale mahărilor dintotdeauna ai fotbalului românesc, amintiţi-vă de scandalurile iscate în presă cu Ioan Timofte (ăla de la Porto) ori cu Jean Barbu (ce s-a ales de el?), care seamănă izbitor cu obsesia Sînmărtean de astăzi.
Jucătorii noştri au chefuit la Amsterdam după umilitorul 0-4 de pe "ArenA"? Să fie sănătoşi. Dar în 2003, după acel 2-5 cu Danemarca de pe nisipăraia naţională cum a fost? Generaţia de Argint, cum a fost numită uneori echipa lui Chivu, Mutu şi Pancu, s-a transformat brusc într-o Generaţie de Cocaină, până şi Chivu ajunsese, în ochii opiniei publice un "beţivan ratat", iar selecţionerul de atunci, Anghel Iordănescu, generalul de fier de altădată, ajunsese să fie criticat că "a scăpat hăţurile" la echipă, că nu mai are pic de autoritate şi că trebuie adus un tip mai dur. Mai dur s-a găsit să fie Victor Piţurcă şi încă cu repetiţie, că între timp a mai trecut pe-acolo şi copilandrul Răzvan Lucescu, înghiţit cu fulgi cu tot de aceeaşi mahări de alaltăieri, ieri, azi, mâine, poimâine şi răspoimâine, pe acelaşi motiv: a scăpat hăţurile. Acum le-a scăpat, pare-se şi Victor Piţurcă, ceea ce concluzionează că atmosfera viciată "all time" la reprezentativă, nu-i un patent de selecţioner. Piţurcă este tot atât de (ne)vinovat precum Iordănescu sau Răzvan Lucescu. Cuuum? Îndrăznim să punem numele barbugiului de la Orodel alături de cel al sfântului Anghel? Dar în ’95, ’98, ’03 cum era privit Iordănescu, oameni buni? Unul a scos trei calificări, altul două, dar pe planul percepţiei publice toţi (inclusiv junele Răzvan) au fost şi sunt o apă şi un pământ.
Dacă Olanda ne-a bătut cu 4-0, limba de lemn glăsuieşte că asta este diferenţa dintre fotbalul olandez şi cel carpato-danubiano-pontic. În special sub aspect financiar, că de la bani purcede totul, şi organizare, şi potenţial valoric şi (mai ales) rezultate. Just! Dar în 2007 (nu mai spunem cine era selecţioner), România a luat faţa Olandei în grupă şi s-a calificat la Euro cu trei puncte din patru în meciurile directe. Sunt cinci ani de atunci şi gândul se întreabă dacă fotbalul lalelelor a progresat atât de mult, ori al nostru s-a afundat atât de tare în noroaie. E adevărat, noi bâjbâim în continuare după calificări, ei au jucat o finală de Mondiale, dar n-au făcut nici o brânză la Euro 2012, unde au ieşit din grupe. Noi am rămas la fel, de ieri, de azi, dintotdeauna, ei au mers în hopuri-dâmburi, dar rezultanta este aceeaşi. Şi diferenţa de rigoare. Iar diferenţa stă în seriozitate. Cu câţiva ani în urmă, nu l-am crezut pe Răzvan Lucescu când vorbea despre comploturi împotriva sa din partea mahărilor. Acum îl credem. În momentul în care Adrian Mutu face o boacănă (a câta?) şi rezolvă conflictul cu Piţurcă printr-un telefon la "Naşu’", se arată tardiv dreptatea lui Răzvan. În momentul în care se fac presiuni pentru demiterea lui Piţurcă, deşi este un contract ferm până în 2015, îl credem încă odată pe fiul lui Mircea Lucescu. În amănuntele astea de culise stă diferenţa dintre Olanda şi România.
Bubele de sub chica lui Piţurcă le ştie toată lumea. Tipul este arogant, introvertit, plin de sine, paralel cu noţiunea de comunicare. Dar toţi cei care fac acum spume la gură, de la Mitică Dragomir, până la talk-show-menii fanatici, l-au dorit la naţională fiindcă se cerea o mână forte. Totodată, este adevărat că jocul echipei la Budapesta şi Amsterdam a fost execrabil, iar Piţurcă s-a dovedit într-o pană prelungită de inspiraţie. Ceea ce s-a mai întâmplat şi imediat după Euro 2008, vezi episoadele cu Lituania, Serbia, Austria, etc. Atunci, selecţionerul a fost demis cu tămbălău iscat (tot) de clauze contractuale. Dar dacă l-aţi demis, oameni buni, de ce l-aţi mai adus înapoi?
Revenim la fanaticii de astăzi, fiindcă de acolo a venit o soluţie salvatoare post-Piţurcă. Laurenţiuuuu Reghecaaaampf, doamnelor şi domnilor! Nu comentăm posibilitatea unei duble angajări Steaua – naţională fiindcă este o aberaţie. În 2009, când a venit la naţională, Răzvan avea o experienţă ceva mai mare decât "Reghe" de astăzi. Dar n-a rezistat la presiunile "oamenilor de bine". Acum, se doreşte repetarea figurii din 2009. La modul cum evoluează diferenţa dintre fotbalul civilizat şi cel românesc, în scurt timp, talentatul antrenor al Stelei va fi făcut varză murată, cu tot capitalul de simpatie de care se bucură astăzi. Istoria se repetă fiindcă n-are cum să nu se repete într-un mediu vicios şi viciat. Şi aşa se va repeta mereu, cu demiteri de antrenori la mijoc de mandat (şi de contract), dar fără rezultate.
