La 21 ani e pe moarte din cauză că şi-a aprins o ţigară. Lucrase cu diluant

luni, 03 august 2015, 01:56
2 MIN
 La 21 ani e pe moarte din cauză că şi-a aprins o ţigară. Lucrase cu diluant

Viaţa unui tânăr din Negreşti, judeţul Vaslui, este în pericol din ca­uza unei întâmplări stupide. Ne­inspirat, tânărul în vârstă de 21 de ani care lucrase cu diluant şi vopsele şi-a aprins o ţigară şi a fost cuprins de flăcări instant.

Victima s-a ales cu arsuri de gradele II şi III pe trei sferturi din suprafaţa corporală, medicii fiind rezervaţi vizavi de şansele sale de supravieţuire. Tânărul a fost preluat de un echipaj SMURD care l-a adus la Spitalul „Sf. Spiridon“, în Clinica de Chirurgie Plastică. Însă starea victimei fiind foarte gravă, medicii ieşeni au decis să-l transfere aerian la Spitalul de Arşi din capitală.

„Elico­p­terul SMURD a transferat ieri de la Iaşi la Bucureşti un băiat de 21 de ani din Negreşti, Vaslui, cu arsuri de gradele II şi III pe 75% suprafaţă corporală, arsuri provocate de flăcări. Pacientul a fost sedat şi transferat în stare gravă. Din informaţiile noastre a lucrat cu diluant şi vopsea, iar la un moment dat a aprins bricheta“, a arătat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD.

Momentan, pacienţii cu arsuri care cuprind mai mult de 50% din suprafaţa corporală sunt transferaţi din Clinica de Chirurgie Plastică de la Spitalul „Sf. Spiridon“ spre capitală, întrucât proiectul „Marele Ars“ nu a fost încă finalizat. După terminarea lucrărilor, bolnavii din toată Moldova care prezintă arsuri vor putea fi trataţi în condiţii moderne, similare celor din centrele specializate.
 

Comentarii