Locul ieşean unde viaţa şi moartea se joacă la loterie. Medicul vine o dată la zece ani

vineri, 03 ianuarie 2014, 13:49
6 MIN
 Locul ieşean unde viaţa şi moartea se joacă la loterie. Medicul vine o dată la zece ani

Iarna, Ambulanţa nu poate intra pe drumul forestier. Până la dispensar sunt 15 km dus – întors. „Eu m-am mutat aici de 13 ani. De când sunt în acest sat, nu am văzut vreodată medicul să vină să întrebe de cei bătrâni şi suferinzi”, spune Maria Condurache.

În secolul XXI, pentru sute de ieşeni, asistenţa medicală reprezintă un lux. În timp ce în municipiu există o concentrare excesivă a medicilor, în unele zone rurale nu este nici măcar un specialist. Dacă în urbe găseşti un medic la fiecare 250 de locuitori, la sat sunt cel puţin 1.400 de pacienţi în grija unui singur doctor. Într-o situaţie critică se află însă ieşenii domiciliaţi în Poiana cu Cetate, comuna Grajduri. Izolaţi pe un vârf de deal, în mijlocul pădurii, au de străbătut la picior cel puţin 7 kilometri până la cel mai apropiat dispensar. Medicul de familie nu a mai fost văzut prin cătunul lor de ani buni, spun sătenii, aşa încât viaţa fiecăruia atârnă de propria-i putere de a parcurge acest drum. O parte dintre ei se aventurează prin pădure, pe scurtătură. Cei pe care picioarele nu-i mai ascultă însă, nu prea mai au de ales. Fie scot din buzunar bani pentru un transport cu căruţa vecinului, fie îşi aşteaptă sfârşitul.

„Ne-am născut într-un cătun uitat de lume, asta-i crucea noastră. Eu, slavă Domnului, încă pot să merg. O iau drept înainte, prin pădure. Şi pe ploaie mă încumet, dacă e nevoie. Îmi pun cizmele şi pe-aici mi-e drumul. O iau prin văgăuni, prin gârle şi în trei ore mi-s la dispensar. Cu baba mea e mai greu. O supără inima de una, plătesc om cu căruţă să mi-o ducă la doctoriţă şi-napoi acasă. Greu tare! Iarna, dacă n-ai pe nimeni să te ajute, mori cu zile. Pe ninsori, nici salvarea nu intră la noi în sat. Zăpezile pe aici sunt cât gardul! Ambulanţa se opreşte la stradă, la Bordea, dar până acolo trebuie să te descurci. Sunt vreo patru kilometri de mers, 7 dacă stai la hotar, ferească Sfântul!”, spune Vasile Alexa, făcându-şi cruce apăsat. La cei 71 de ani ai săi, cu o soţie bolnavă de inimă, lipsa unui medic în imediata apropiere este o pedeapsă cruntă. La fel şi pentru restul bătrânilor din sat. Cum niciun mijloc de transport în comun nu ajunge până la Poiana cu Cetate, cei mai neputincioaşi renunţă la ultimii bani din pensie pentru a-şi plăti drumul până la medic şi înapoi acasă. Transportul cu căruţa costă nu mai puţin de 40 de lei, iar cel cu un autoturism ajunge la 50 de lei – sume ce ar putea acoperi numai bine preţul pâinii pe o lună de zile. „Eu m-am mutat aici de 13 ani. De când sunt în acest sat, nu am văzut vreodată medicul să vină să întrebe de cei bătrâni şi suferinzi. Sunt oameni bolnavi şi nevoiaşi, care nu au de unde să dea bani pe căruţă sau maşină. Nimeni nu trece pe la ei. Este moşul Aurel, săracul, ajuns la anii bătrâneţii singur, fără pensie. A lucrat în tinereţe, dar şi-a pierdut actele şi a ajuns la vârsta asta fără o brumă de bani. Soţia l-a lăsat şi a plecat în lume, la fel şi cei 10 copii ai săi. Nimeni nu se îngrijeşte de el. Se descurcă cum poate. Mai vinde bureţi, porumbele, măceşe, mure şi îşi mai ia o pâine. Iarna însă nu ştiu ce face. Pentru oameni ca el ar trebui să mai treacă medicul şi pe la noi. Sau aceştia ce ar trebui să facă? Să stea liniştiţi şi să-şi aştepte sfârşitul?”, se întreabă Maria Condurache.

„Noi nu ar trebui să fim pedepsiţi din cauză că stăm în mijlocul pădurii”

Situat la doar 15 kilometri de Iaşi, satul Poiana cu Cetate pare, mai degrabă, un capăt de lume. Cocoţat într-un vârf de deal şi mărginit de pădure, e rupt de restul localităţilor, singura cale de acces fiind un drum forestier, lung de patru kilometri jumătate. Aceasta este distanţa până la prima aşezare vecină, dar şi până la primul drum asfaltat, de unde sătenii pot folosi un mijloc de transport. De aici însă, mai au de parcurs încă pe atâta drum pentru a ajunge la dispensarul din comună, cel mai apropiat punct sanitar. Odată ajunşi la cabinetul medical, se aşază la cozi lungi, rugându-se în gând să le vină mai repede rândul, până la terminarea programului de lucru al doctorului. Medicul de familie nu oferă consulaţii în cadrul unităţii decât trei ore pe zi şi, pentru a-şi împlini norma, o oră în plus este dedicată asistenţei medicale în teritoriu. „O fi mergând pe la bolnavii din satele de la stradă, la noi nu vine niciodată. Cred că nici dacă o chemi nu-ţi trece pragul. O fi din cauza distanţei, pentru că nu are cu ce să se deplaseze până aici, dar noi nu ar trebui să fim pedepsiţi din cauză că stăm în mijlocul pădurii”, mai spune un sătean. Întrebată cum reuşeşte să le ofere asistenţă medicală pacienţilor din Poiana cu Cetate, dr. Felicia Coman, medic de familie în comuna Grajduri, nu a dorit să dea explicaţii. Tot ce a declarat cu privire la acest subiect a fost că niciodată nu a refuzat să ofere consultaţii la domiciliu persoanelor care au solicitat-o.

Un singur medic are în atenţie peste 2.500 de pacienţi

Problemele cu care se confruntă locuitorii satului Poiana cu Cetate nu reprezintă însă o excepţie în sectorul medical public din România. În aceeaşi situaţie se află alte 100 de aşezări rurale din ţară. Cele mai defavorizate rămân totuşi localităţile din jurul centrelor universitare, întrucât acestea absorb în permanenţă medicii din zonele limitrofe sau rurale. Astfel, numărul de locuitori ce-i revin unui medic în mediul rural este de aproximativ 6 ori mai mare decât în mediul urban. „Ca număr de medici, Iaşul se situează peste media pe ţară, după Bucureşti, Timişoara şi Cluj. La 1 septembrie, în judeţul Iaşi, existau 2.900 de medici, dintre care 450 medici de familie. Situaţia rămâne problematică însă în zonele rurale, unde există cel puţin 1.400 de locuitori la un singur medic (n.r. – în comuna Grajduri, de exemplu, un singur medic are în atenţie peste 2.500 de pacienţi), spre deosebire de municipiu, unde este, în medie, un medic la 250 de locuitori”, a declarat prof.dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. În lipsa unor măsuri care să conducă la atenuarea acestor decalaje, deficitul de medici înregistrat în unele comune ale ţării nu conduce decât la consecinţe serioase asupra cantităţii şi calităţii serviciilor medicale, consecinţe ce se vor răsfrânge, implicit, şi asupra a sute de pacienţi – oameni nevinovaţi, pedepsiţi crunt de sistemul public de sănătate, doar pentru că s-au născut la sat.

Comentarii