De Business

Punem punctul pe știi

Lovitură pentru firma condusă de fiul unui cunoscut politician ieşean

marți, 24 martie 2015, 02:50
2 MIN
 Lovitură pentru firma condusă de fiul unui cunoscut politician ieşean

Autohansa AB din Stockholm contestă deschiderea procedurii de insolvenţa a firmei Trado Motors, ce era administrată de Cătălin Dobre.

Insolvenţa unui fost dealer BMW din Iaşi este atacată în instanţă de o companie suedeză din domeniul distribuţiei auto. Societatea Autohansa AB din Stockholm a depus o reclamaţie la deschiderea procedurii în cazul dosarului de insolvenţă deschis pe numele Trado Motors. În urmă cu două luni, reprezentanţii fostului dealer BMW au înaintat magistraţilor de la Tribunalul Iaşi o cerere prin care solicitau deschiderea acestei proceduri. Instanţa a dat curs cererii astfel că în luna februarie a acestui an s-a deschis procedura generală a insolvenţei. În acest dosar, pe lângă compania suedeză, în calitate de creditor mai figurează RCS&RDS şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri.

Înregistrată din ianuarie 2001, Trado Motors este administrată de omul de afaceri Cătălin Dobre, soţul fostei deputate Cristina Dobre, iar circa 80% din părţile sociale ale firmei sunt deţinute de tatăl administratorului, Traian Dobre, un alt fost politician de frunte al Iaşului. Potrivit datelor financiare ale firmei, în intervalul 2008-2013, afacerile Trado Motors s-au redus de mai bine de trei ori, diminuându-se progresiv de la an la an, cu o singură excepţie, în 2011. La acea dată, afacerile creştereau cu 6 milioane comparativ cu anul precedent, depăşind valoarea de 22,6 milioane de lei.

Dacă în urmă cu şapte ani cifra de afaceri declarată era de circa 28,6 milioane lei, în 2013 indicatorul precizat în bilanţul depus la Finanţele Publice ajungea la valoarea de 8,9 milioane. Şi profitul firmei a cunoscut o scădere accentuată în decurs de câţiva ani, de la 1,2 milioane de lei, cât era valoarea netă a profitului obţinut în 2008, la doar 8.000 lei în ultimul bilanţ. Potrivit celui mai recent bilanţ depus la Fisc, fostul dealer BMW avea datorii de circa 7,4 milioane de lei, în timp ce creanţele altor unităţi către firma lui Dobre se apropie de valoarea de 2 milioane lei.

 

 

Comentarii