De Business

Punem punctul pe știi

Luptă la baionetă pe un restaurant chinezesc

sâmbătă, 16 martie 2013, 02:50
3 MIN

Proprietarul mărcii Club 20 Dragon ce opera un restaurant în Canta spune că patronul spaţiului nu a vrut să renegocieze chiria ca să rămână cu spaţiul. Paul Pricop, ce deţine spaţiul şi este şi patronul Axa Niciman, afirmă că a rupt amiabil relaţiile cu partenetul său din cauză că nu a respectat unele clauze contractuale

Firma care a deţinut cunoscutul restaurant chinezesc Club 20 Dragon din Canta îşi cere insolvenţa. Administratorul acesteia susţine că afacerea nu mai putea supravieţui în condiţiile în care chiria lunară era de 3100 de euro, iar profitul era aproape insesizabil.
 

Istorie zbuciumată

Acum aproximativ trei ani de zile, Laurenţiu Ovidiu Roibu a închiriat de la Paul Pricop, cel care controlează firmele SC Bucium SRL şi Niciman spaţiul pe care este situat astăzi restaurantul cu specific chinezesc Club 20 Dragon. Asta, deşi înainte de 2010, localul aparţinea cu totul societăţii Yu&Lau care a fost pusă pe picioare chiar de către Laurenţiu Roibu în decursul a cinci ani. Din cauza datoriilor, clubul a fost scos la vânzare de către Fisc în 2010 şi după trei licitaţii, spaţiul a intrat în posesia societăţii SC Bucium SRL, contra unei sume de 872.805 lei. Luna trecută, Laurenţiu Ovidiu Roibu şi Paul Pricop au încheiat şi ultimul parteneriat. Motivul? Administratorul SC Club 20 Dragon SRL afirmă că plătea lunar o chirie mult prea mare faţă de profitul realizat. „Am stabilit de la început o chirie lunară de 3100 de euro, dar recent am vrut să renegociez cu proprietarul spaţiului valoarea chiriei, întrucât aceasta era prea mare. În primii ani de la înfiinţarea unei afaceri abia îţi amortizezi investiţia, iar apoi ajungi să faci profit. Eu nu am mai putut să fac profit, întrucât nu mai rămâneam cu aproape nimic după ce plăteam chiria. Aşadar, am solicitat intrarea în insolvenţă a firmei”, a spus Laurenţiu Ovidiu Roibu, administratorul societăţii Club 20 Dragon.
 

Pe cale amiabilă

Acesta a continuat, susţinând că de fapt, în spatele refuzului de a micşora chiria, proprietarul spaţiului ar fi avut şi alte motive. „A rămas cu restaurantul şi cu toţi cei 25 de angajaţi care lucrau acolo. Probabil a vrut să mă scoată din joc, din moment ce nu a dorit să renegociem valoarea chiriei. Oricum, de când s-a deschis Palasul am observat o micşorare a numărului de clienţi. Oamenii au început să meargă acolo de curiozitate şi le-a plăcut, aşa că s-au reorientat. Nu cred că voi mai deschide un restaurant. Mai bine mergem să lucrăm în sistemul bugetar, că acolo e bine”, a mai spus Roibu. De cealaltă parte, proprietarul imobilului de pe şoseaua Moara de Foc, nr. 20 consideră că parteneriatul cu Laurenţiu Ovidiu Roibu s-a încheiat amiabil. „De luna trecută s-a încheiat colaborarea. Acest lucru s-a întâmplat din cauza neîndeplinirii unor obligaţii contractuale. În privinţa investiţiilor realizate de chiriaş, acestea au fost compensate”, ne-a spus ieri Paul Pricop. Acesta a mai precizat că restaurantul va continua să funcţioneze, dar va purta un alt nume. “Restaurantul se va numi Club 20 Bamboo. Acum creem logo-ul şi credem că va fi gata în scurt timp. Pentru acest lucru colaborăm cu o firmă profesionistă. Restaurantul dispune de aproximativ 80 de locuri. Clienţii pot veni pur şi simplu, dar se merge şi pe rezervări”, a completat Pricop.
 

Ce s-a vândut

Proprietatea imobiliară ce este situată vis a vis de Inspectoratul Teritorial de Muncă este compusă dintr-un spaţiu comercial, respectiv restaurantul cu parter şi mansardă, acesta întinzându-se pe o suprafaţă utilă de 292 de metri pătraţi, dar cuprinde şi terenul aferent ce măsoară 170 de metri pătraţi. La prima licitaţie din 2010, proprietatea a fost scoasă la vânzare cu preţul de pornire de aproximativ 1,5 milioane de lei, însă acesta a scăzut treptat până la ce-a de-a treia licitaţie. Dosarul prin care fostul administrator al restaurantului, respectiv Laurenţiu Ovidiu Roibu a solicitat intrarea în insolvenţă a propriei firme a fost depus la tribunalul ieşean pe 13 martie, urmând ca pe 9 aprilie instanţa să se pronunţe la primul termen.
 

Comentarii