Marfa şi ambalajul

Semnul pe care Guvernul a găsit de cuviinţă să-l dea este majorarea de pensii şi salarii (pentru angajaţii de la stat). Asta n-ar fi o idee rea, doar că – a naibii coincidenţă! – se aplică anul viitor, când pe români îi pasc iarăşi alegerile. Anul acesta, USL a mers pe varianta tăierii investiţiilor ca să facă rost de bani pentru salarii, pensii şi achiziţii publice, iar asta s-a întâmplat lună de lună. S-a ajuns astfel ca, la nivel naţional, bugetul pentru investiţii să scadă cu 11 la sută, iar cheltuielile de personal să crească cu 15 procente. Şi Consiliul Local Iaşi a procedat la fel, la ultima sa şedinţă, luna trecută, reducând fondurile de investiţii şi prelungind implicit durata lucrărilor pe unele şantiere deschise în oraş.

Însă administraţia centrală a mers mai departe şi a spart deunăzi puşculiţa, trăgând 700 de milioane de euro dintr-un credit de un miliard luat ca centură de siguranţă de la Banca Mondială, consfinţind astfel creşterea datoriei publice de peste 3,5 ori în doar cinci ani – respectiv de la 10 miliarde de euro în 2008, la mai mult de 35 de miliarde anul acesta.

Ca şi cum asta n-ar fi fost de ajuns, premierul a anunţat noi (măriri de) taxe, astfel încât ceea ce va da cu o mână, anul viitor, prin majorarea unor venituri, va lua cu cealaltă. Bâlbâiala în care a dat Victor Ponta zilele trecute, când s-a sucit de la creşterea taxei unice la menţinerea ei la 16 la sută, nu e de natură să liniştească spiritele. Un singur exemplu: preţul pâinii ieftinite astă-vară dă semne de revenire la nivelul de dinaintea scăderii TVA. Această “afacere” de doar câteva luni e doar una dintre cele mai mici găuri ale sacului prin care bugetul de stat, adică noi, pierdem bani.

Şi marile găuri rămân neastupate. De exemplu, Autoritatea de Supraveghere Financiară a înglobat astă-primăvară Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Ideea era să se reducă cheltuielile prin salarii mai mici şi personal mai puţin. Însă efectul restructurării a fost exact pe dos: în final, schema de personal a Autorităţii este mai mare cu 300 de angajaţi. Jenant, mai ales pentru cei cinci şefi ai ASF, care iau lefuri de peste 12.500 de euro pe lună. Însă oricine s-ar uita prin afacerile proprii ale acestora ar constata că sunt mereu pe profit.

Paradoxal este că, peste toate aceste nenorociri, experţi în ale economiei prognozează pentru România o creştere de 2,5 la sută în 2013. Dar unde se regăseşte această creştere? Trăim (mai) bine? Se dă mai puţină şpagă? S-a redus evaziunea? Au scăzut preţurile? Nici vorbă! Unii arată spre fondurile europene, alţii – spre banii trimişi acasă de cei plecaţi la muncă afară, iar câţiva nu mai prididesc să se tot arate pe ei înşişi, bătându-se cu pumnii în piept de atâta guvernare cinstită, performantă şi plină de devotament pentru bunăstarea aleşilor… pardon, a alegătorilor. Semn că viitorul ne va costa scump după atâta risipă de vopsea roz turnată pe el.