De Business

Punem punctul pe știi

Marile magazine iesene care îşi păcăleau clienţii au fost dovedite în instanţă

Protecţia Consumatorului a descoperit cazuri în care reducerile practicate de magazine nu erau aplicate conform legii.

miercuri, 11 martie 2015, 02:50
3 MIN
 Marile magazine iesene care îşi păcăleau clienţii au fost dovedite în instanţă

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Iaşi a câştigat trei procese importante cu mari firme din retail care obişnuiau să îşi păcălească clienţii cu promoţii false. În două cazuri, judecătorii au admis în parte contestaţiile operatorilor economici la procesele verbale de contravenţie întocmite de instituţia de control, în sensul în care au fost constatate faptele, dar s-a diminuat cuantumul amenzii.

Astfel, într-unul din cele mai importante cazuri de promoţii înşelătoare depistat de CJPC Iaşi anul trecut, când supermarketul Billa a fost amendat cu 25.000 lei, magistraţii Judecătoriei Iaşi au dat dreptate comisarilor care au realizat controlul şi au menţinut şi cuantumul amenzii. „Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta SC BILLA ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – CJPC Iaşi, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Menţine procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (…) şi respinge ca neîntemeiată cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată”, potrivit soluţiei pe scurt publicată pe 2 martie pe portalul instanţelor de judecată.

După ce anul trecut, timp de mai multe luni, au verificat cataloagele cu reduceri distribuite prin oraş de angajaţii Billa, comisarii ieşeni au constatat o evoluţie suspectă a preţurilor practicate de supermarket în perioada aprilie – iulie la cinci produse alese aleatoriu, respectiv şuncă de pui, file haiducesc, salam de casă, cârnaţi subţiri şi salam de vară. Potrivit legislaţiei, reducerile de preţuri se aplică la preţul de referinţă (n.r. – cel practicat în ultimele 30 de zile în acelaşi spaţiu de vânzare) şi nu la preţul iniţial. În acest context, Billa anunţa reduceri mari aplicate preţului iniţial, fără a ţine cont de reducerile anterioare şi astfel mii de clienţi puteau fi induşi în eroare cu uşurinţă, motiv pentru care s-a recurs şi la aplicarea amenzii de 25.000 lei. Ca un exemplu concret, în cazul produsului şuncă din piept de pui Aldis, în intervalul 22 mai – 28 mai, reducerea de 21,11% anunţată conform catalogului promoţional nu trebuia aplicată la preţul de 37,9 lei, preţul iniţial al produsului, ci la preţul de 29,9 lei, ultimul preţ de referinţă practicat în ultimele 30 de zile în magazin, conform dispoziţiilor legale menţionate. Potrivit soluţiei magistraţilor, sentinţa poate fi atacată la Tribunal în 30 de zile de la data în care se va depune comunicatea la Judecătoria Iaşi.

 
 
Alte două cazuri
 
 

În alte două cazuri, magistraţii ieşeni au considerat a fi reale faptele constatate de comisari în procesele verbale de contravenţie, dar au micşorat amenzile dispuse iniţial. Controalele au fost efectuate în aceeaşi lună cu verificarea supermarketului Billa, în august 2014, iar modalităţile de înşelare au fost similare, respectiv prin intermediul cataloagelor de prezentare a unor oferte promoţionale. Astfel, compania care administrează magazinele Profi a primit o amendă de 10.000 lei iar compania Altex România a primit o amendă de 25.000 lei. Pe fondul cauzelor, magistraţii ieşeni au decis să scadă ambele amenzi, astfel că reprezentanţii Profi trebuie să plătească doar 5.000 lei, iar cei de la Altex 10.000 lei. „Respinge excepţia lipsei calităţii intimatului de a o sancţiona pe petentă, iar pe fond admite în parte plângerea formulată de petenta SC Altex România SRL, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria A.N.P.C., nr.0686981, încheiat la data de 14.08.2014 de intimatul A.N.P.C. Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord Est Iaşi, şi în consecinţă: Dispune reducerea amenzii aplicate petentei de la suma de 25.000 lei la suma de 10.000 lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare”, potrivit soluţiei simple de pe portalul instanţelor de judecată.

 

 

Comentarii