Meditatio mortis

Nu este uşor să mori. Nu este uşor să te desparţi de desfătările lumii acesteia, aşa puţine câte sunt. Plus că de obicei moartea e precedată de suferinţă, de boală, de durere. În general, oamenii văd moartea ca o durere. Ştiu cazul unei femei puternice, o fostă colegă de şcoală a soţiei, care a primit vestea că are cancer cu destulă linişte, nu s-a văitat, a început să pună în ordine ceea ce rămânea de pe urma ei – pentru soţ, pentru copii. Totuşi, i-a dat telefon soţiei mele şi i-a spus izbucnind în plâns – ea, care nu plângea niciodată: „Maria, numai nu vreau să sufăr”. Dar uite că, în atâtea cazuri, nu poţi muri când şi cum vrei tu. Suferi.

Care este mărimea suferinţei, a nefericirii noastre? Nu ştim, nu se măsoară cu kila sau cu tona lucrurile acestea. În orice caz, nefericirea ne arată mai bine ce înseamnă adevărul. O nefericire mare îţi arată adevărata ta faţă, nu masca. Nefericirea face să te uiţi la propria ta viaţă mai curat, nu prin mijlocirea geamurilor aburite ale preconcepţiilor şi ale judecăţilor sociale prin care privim de obicei – din indiferenţă, din imitaţie, din simplitate (care-i cam tot una cu prostia). Şi, de fapt, ce vezi în nefericire, în suferinţă? Vezi cât de frumoasă e viaţa! De-abia când eşti nefericit, când ţi se apropie sfârşitul, când eşti pe cale să pierzi totul, capeţi conştiinţa mirabilului vieţii.

Totuşi, când vine vorba de nefericirea cea mare – moartea, puţini dintre noi o putem înfrunta. Cei mai mulţi nu aflăm mai nimic despre viaţă decât în pragul morţii. Când înţelegem că viaţa nu a fost ceea ce trebuia să fie şi că lucrurile nu se mai pot îndrepta. Aceştia sunt sclavii vieţii. Stăpânii vieţii sunt mai rari, făcuţi din altă plămadă. Ei înţeleg că datoria noastră este să ne bucurăm de viaţă. Dar aceasta nu înseamnă hedonism fără limite (cred că e un ditamai pleonasmul în sintagma asta!) şi epicureism pur, nu înseamnă plăcerile joase şi josnice deseori, în care se scufundă lumea de azi. Şi de ce se scufundă? Tocmai din acea frică de moarte, de cele mai multe ori inconştientă (căci conştientizarea este primul pas spre înţelegere), pe care n-o poate stăpâni, fiindcă oamenii lumii globalitoante sunt sclavii vieţii, nefericiţi gândăcei gata să fie striviţi de Marele Compresor.

Vreau să spun că nu trebuie să irosim viaţa, ea ne este dăruită. Viaţa este o datorie. Scriitorul Mircea Ciobanu, pe care l-am cunoscut în ultimii ani de viaţă (şi care se temea grozav de moarte), îmi spunea că avem fiecare moartea pe care-o merităm. Îi răspundeam: Dar un copil? El merită moartea lui?

Nu avem să facem decât să sorbim viaţa pic cu pic, fără să pierdem nimic din cupa ei dulce-amară, fără să-i irosim licorile. Desigur, a sorbi viaţa nu înseamnă a cădea victimă viciilor, deşi nu vom şti niciodată care sunt limitele acestora, căci ne-am impus limite, interdicţii şi permisivităţi diverse în diverse epoci. Aceasta e altă discuţie. În orice caz, pofta nu e un viciu, cum tot vor să ne impună diverse instanţe. Mai degrabă aş crede că trebuie să ne gândim la îngrădirea ei în limite general-acceptate. Mai ales pofta de viaţă nu e un viciu.

În final, pentru temătorii de moarte, iată un fragmant din Moartea lui Ivan Ilici. E chiar finalul nuvelei lui Tolstoi: „Căută obişnuita lui teamă de moarte pe care o simţise înainte şi n-o mai găsi. Unde e? Care moarte? Nu mai există nici o teamă, pentru că nu mai există moartea. În locul morţii este lumină.

– Va să zică asta e! exclamă el deodată cu glas tare. Ce bucurie!

Toate acestea se petrecură pentru el într-o clipă, şi înţelesul clipei rămase acelaşi până la sfârşit. Pentru cei din jurul lui însă, agonia mai dură încă două ore. În pieptul lui clocotea ceva; trupul lui slăbit tresărea. Pe urmă, clocotul şi horcăitul lui se făcură tot mai rare.

– S-a sfârşit, spuse cineva la căpătâiul lui.

Auzi aceste cuvinte şi le spuse şi el, în gând. «S-a sfârşit cu moartea, îşi spuse el. Nu mai există.»

Trase aer în piept, se opri la jumătatea unui suspin, trupul i se destinse, muri”.

Cel puţin aşa spune Tolstoi.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist