Miturile despre cancer, dezbătute în cadru oficial la Iaşi

miercuri, 22 mai 2013, 01:50
2 MIN
 Miturile despre cancer, dezbătute în cadru oficial la Iaşi

Trei specialişti din Turcia au fost prezenţi aici pentru a oferi sfaturi şi consultaţii gratuite.

Aproximativ 50 de ieşeni s-au strâns ieri pe holurile Hotelului Traian pentru a discuta cu medici oncologi veniţi din Turcia. Trei specialişti care profesează în Istanbul în cadrul Centrului Medical „Anadolu“ s-au dedicat pentru câteva ore pacienţilor ieşeni diagnosticaţi cu diverse forme de cancer, dezbătând miturile ce s-au ţesut de-a lungul timpului în jurul acestei boli, oferind sfaturi şi prezentând ultimele metode de tratament. Fiecare dintre cei 50 de pacienţi a beneficiat de o a doua opinie medicală în privinţa afecţiunii de care suferă şi a schemei de terapie pe care ar trebui să o urmeze. Motivul invocat de cei mai mulţi dintre ieşenii ce au călcat ieri pragul hotelului este sistemul sanitar românesc şubred. Unii dintre ei s-au gândit chiar să apeleze în continuare la serviciile medicale oferite de „Anadolu“, în ciuda costurilor destul de piperate pe care le-ar implica acestea. Doar pentru o săptămână de spitalizare, cât durează stabilirea diagnosti­cului corect, un pacient trebuie să aibă în buzunar cel puţin 3.000 de euro. Cu toate acestea, atunci când în joc este propria sănătate, banul pare a se devaloriza. De­partamentul pentru Pacienţi Internaţionali primeşte din România peste 200 de soli­citări în fiecare lună pentru o a doua opinie medicală, anul trecut peste 2.000 de români devenind pacienţi „Anadolu“. Unora dintre ei li se confirmă diagnosticul pus de medicii din ţară, alţii însă au surpriza să afle că rezultatele analizelor efectuate în România au fost total eronate şi îşi promit că nu vor mai pune piciorul în spitalele româneşti. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este cazul unui pacient de aproape 60 de ani, diagnosticat cu cancer într-unul dintre spitalele din ţară. Bărbatul, speriat la aflarea cumplitului diagnostic, a străbătut sute de kilometri, până în Istanbul, pentru continuarea investigaţiilor şi stabilirea unui tratament cât mai eficient. Specialiştii „Anadolu“ aveau însă să descopere că bărbatul nu avea cancer, ci era infectat cu virusul HIV. Deşi nici diagnosticul de SIDA nu este unul uşor de suportat, pe lângă cel anterior era mult mai simplu de acceptat.
Ieşenii care doresc o a doua opinie medicală de la specialiştii „Anadolu“ o pot face în continuare online, accesând acest serviciu gratuit pe pagina www. anadolume­dicalcenter.com.
La orice întrebare legată de boala lor, vor primi răspuns în 48 de ore.
 

Comentarii