Ne mai facem bine?

De câte ori privesc aceste meleaguri străbune, şi le compar cu cele din lumea celor care res¬pectă mediul, viaţa, oamenii, mă tot întreb ce-ar trebui făcut şi prin bătătura noastră pentru ca lucrurile să intre într-o firească normalitate.

Sigur, veţi întreba care, sau la ce fel de normalitate mă gândesc?! Desigur la acel mod de viaţă colectivă în care fiecare să aibă asigurat un loc de muncă şi nu unul pe listele de ajutoare sociale, ori pe cele de şomaj, apoi utilizarea celor mai mulţi bani de care dispune statul, indiferent de provenienţa lor, pentru investiţii. Sunt două aspecte suficiente pentru a pune în mişcare o economie aflată, cel puţin, în convalescenţă.

Din păcate – aproape că mi-e lehamite să mai repet – de mai bine de două decenii şi jumătate nu s-a făcut altceva decât s-au demolat structuri, entităţi economice sub masca nevoii de restructurare, reorganizare, descentralizare şi privatizare, fără să se pună nimic în loc. De două decenii şi jumătate boicotăm un regim sau altul, aşteptăm investitori străini, dar suntem departe de a face să funcţioneze o economie a României pentru români. Sub patronajul mai marilor europeni şi sub oblăduirea propriilor guvernanţi, s-a deznaţionalizat o mare parte a economiei, a bunului cel mai de preţ al unei naţii – pământul, stare de care a profitat o mână de oligarhi autohtoni şi străini în vreme ce marea masă a sărăcit.

Cu siguranţă vor fi inşi care ar vrea să-mi demonstreze contrariul. N-am fost niciodată unul dintre cei care au bravat perioada dinainte de ’89, dar nici nu m-am putut alătura celor care au tot aruncat în derizoriu ce s-a realizat până atunci. Mi-aş fi dorit, asemenea multora dintre români, ca lucrurile bune să fi fost continuate, modernizate şi nu aruncate, până şi cele mai noi echipamente pentru acel moment, la fier vechi. Agricultura  care încă îşi mai caută acum drumul să fi rămas măcar la acelaşi nivel de organizare. Hienele naţionale şi internaţionale ce aşteptau flămânde la colţ, n-ar fi avut asupra cui se năpusti pentru a devora tot, dacă prada n-ar fi rămas fără pază.

Iată ce a dus la decapitalizarea ţării, dependentă acum de instituţiile financiare internaţionale şi lăsată pradă afaceriştilor de doi lei de oriunde, făcând-o incapabilă de a supravieţui, de a investi, de a crea un mediu economic sănătos şi un nivel de trai decent pentru membrii ei.

Numai că pentru a rezolva problemele enumerate ar fi trebuit să avem guverne ale neamului, capabile să administreze ţara pentru „ţăranii“ ei, asemenea multor altora care au făcut ca ţinuturile lor să se dezvolte de la o zi la alta, de la un an la altul. Mi-e ciudă când văd prosperitate la popoare mai puţin harnice decât românii, cu mult mai puţine resurse decât România, dar cu guverne care îşi iubesc ţara. În vreme ce ei continuă să se dezvolte, noi batem pasul pe loc. În vreme ce ei construiesc autostrăzi cu 6-7 benzi pe sens, noi continuăm să facem studii de fezabilitate şi continuăm să mergem pe uliţe cu gropi şi noroi.

Ne mai facem bine? 
 
Ing.dr.ec. DOBRE Traian
 

Publicitate și alte recomandări video