Caută 
4 MIN
\N
Dezertarea civică nu este calea prin care România îşi poate alege direcţia în acest an extraordinar.
Pe lângă încărcătura simbolică şi reafirmarea articolului 5 al tratatului NATO, vicepreşedintele american Joe Biden a venit la Bucureşti să confirme definitivarea unui „plan de contingenţă” privind România (Acţiunile militare concrete pe care NATO le întreprinde în cazul unui atac militar rusesc, planuri de care Polonia şi ţările baltice beneficiau, dar nu şi România). Dar zidul de securitate NATO, sistemul de rachete Aegis (testat cu succes zilele trecute) ce urmează să fie instalat la Deveselu ori crucişătoarele americane ce fac de serviciu prin rotaţie în Marea Neagră nu apără România de războiul neconvenţional şi subversiv declanşat de Rusia.
Toată demonstraţia tehnico-militară menită să protejeze România, plus viitoarele facturi ale cheltuielilor militare achitate de contribuabili, nu vor avea niciun impact asupra realităţii, atât timp cât căile de atac se vor desfăşura prin intermediul slăbiciunilor binecunoscute ale statului român. Kremlinul are mici şanse să spargă coeziunea flancul estic al NATO doar prin acţiuni armate. În schimb, are arma energetică, gazul, sprijină partidele extremiste şi spiritul anti-occidental, acordă expertiză în scurtcircuitarea funcţionării instituţiilor statului de drept, tratează cu politicieni corupţi şi vânează resursele naturale, selectează spioni din rândul europarlamentarilor, întreţine un război propagandistic şi informaţional care macină încrederea în economia de piaţă şi democraţie, alimentează revizionismul rezidual al secolului XX şi încurajează dezertarea civică.
Va rezista România acestui mix de operaţiuni destabilizatoare? De una singură, doar printr-un miracol. Nici susţinută serios de americani nu este încă sigur, dacă transformarea nu continuă vizibil din interior. În fond, experimentele pot reuşi sau nu. Societăţile ameninţate au o voinţă variabilă de schimbare, răbdare, capacitate de înţelegere şi de mobilizare. Discursul vicepreşedintelui american la Bucureşti are conotaţia unui serios „pariu” geopolitic, făcut împotriva ameniţărilor reale ale momentului, împotriva politicienilor băştinaşi, care, fiind organizaţi în structuri mafiotice, nu acceptă regulile economice corecte.
Vicepreşedintele Biden a fixat parametrii schimbărilor în care trebuie să evolueze România statului de drept. Prin invocarea bilanţului DNA şi ANI, a activităţii Înaltei Curţi, aceste instituţii au fost luate încă o dată sub tutela simbolică a Washingtonului. Biden ştie că urmează o schimbare de regim la Bucureşti şi nu s-a sfiit să o prefigureze prin enunţarea unui arsenal retoric devastator. A simplificat şi clarificat în mod extraordinar, pe înţelesul tuturor, cine sunt oamenii utili Rusiei în această ecuaţie. Lumea va învăţa pe de rost istorica şi emoţionanta frază „corupţia reprezintă o altă formă de tiranie”. Candidatului Victor Ponta îi va fi imposibil să-şi declare, ca până acum, sfidător, solidaritatea cu baronii şi prietenii anchetaţi de DNA. Lumea îi bănuie de corupţie, ei sunt „noii tirani”. Candidatul tiranilor, adică al baronilor, este omul care aduce servicii Rusiei. Poate fi rostogolit acest mesaj? În anumite condiţii.
În urmă cu doar jumătate de an, opinia publică părea pierdută pentru cauza statului de drept. După derapajul din 2012, USL, având 70% în Parlament, relua ofensiva, oferind infractorilor modificări la codul penal, legea amnistiei şi graţierii. Trusturile lui Voiculescu şi Ghiţă funcţionau propagandistic impecabil, executau metodic „băsişti” şi pe procurorii DNA, răstălmăceau zi de zi încrederea în actul de justiţie. Voiculescu era starleta nedreptăţilor şi răzbunărilor politice oculte din emisfera nordică. Ce efect a avut spălarea pe creier? Câţi dintre români au ieşit din tirul propagandistic cu busola morală sfărâmată şi funcţiile cerebrale alterate? Un sondaj INSCOP ne sugerează că propaganda nu a avut impactul scontat. Există, în stare latentă, un important bazin electoral care trebuie pus la lucru. Doar 13,9% dintre români consideră că personalităţile condamnate pentru fapte de corupţie sunt nevinovate, fiind victime ale răzbunărilor politice, în timp ce 80% cred că persoanele condamnate pentru corupţie sunt vinovate şi trebuie să plătească.
De ce o asemenea cifră enormă, 80%, nu se reflectă încă în presiune politică? Marea problemă a rămas mobilizarea societăţii. Pe umerii ei stă, de fapt, sarcina principală, iar o mare parte nu reuşeşte să depăşească deruta. Printr-un concurs de împrejurări curios, prin mesaje articulate şi mai ţintite ca niciodată, o parte a societăţii civile îndeamnă publicul educat, informat şi activ să nu participe la alegerile europarlamentare. Involuntar, până şi societatea civilă absenteistă reuşeşte să facă jocul „noilor tirani”. „Noii tirani” au tot interesul să crească boicotul hipsterilor, a organizaţiilor de tip „uniţi, salvăm”, fiindcă alegerile nu au prag de prezenţă. Un vot nedat este un vot repartizat. Hipsterii „votează” cu PSD, principalul beneficiar al absenteismului, adică avocatul sistemului corupt împotriva căruia pretind că luptă.
Dezertarea civică nu este calea prin care România îşi va alege direcţia în acest an extraordinar. Lăsând politicienilor loc de întors, nu-i vom forţa să-şi adapteze prestaţia în faţa provocărilor Rusiei. NATO nu ne poate apăra de ameninţările exterioare mai mult decât ne putem noi proteja de tiranii din interior.
Adevărata „mândrie de a fi român” poate fi demonstrată prin pedepsirea lor.
