O chestiune de justiţie

În războiul din interiorul PSD, nu există o tabără bună şi o alta rea. Sorin Grindeanu s-a dovedit un prim ministru slab, fără personalitate şi fără viziune, paraşutat în fruntea guvernului doar pentru a executa, fără crâcnire, nişte ordine. Scopul principal al guvernării PSD (PDSR, FSN) a fost întotdeauna acelaşi: de a-i salva pe penalii de azi (securiştii şi comuniştii de ieri) de consecinţele fărădelegilor lor – mituind, de regulă, electoratul. Când, speriat de amploarea hoţiilor comise de camarila lui Liviu Dragnea, Grindeanu a dat înapoi, haita pesedistă i-a sărit la beregată. Mult lăudatul premier a devenit astfel mult înjuratul premier, care nu mai merită nici sprijinul conducerii PSD şi nici încrederea românilor.

Dar, în acest război fratricid, Grindeanu joacă doar un rol secundar. Adevăratul lider al grupării anti-Dragnea este ex-premierul Victor Ponta – un individ mânat de gândul răzbunării. Fost preşedinte al PSD, Ponta a pierdut partidul (în 2015), atunci când a reieşit că nu-şi putea proteja tovarăşii penali de un DNA din ce în ce mai tupeist. Celebra expresie "Scapă cine poate!" (lansată după eşecul de la prezidenţialele din 2014) a întărit ideea că pesediştilor (deşi aflaţi încă la guvernare) le intrase o frică teribilă în oase. Pe acest fond de derută, Dragnea i-a ciordit partidul lui Ponta, promiţându-le armatelor de corupţi că va pune justiţia cu botul pe labe. Ironic este că ascensiunea hoţului din Teleorman s-a produs într-un moment în care PSD îşi păcălea alegătorii cu un aşa-zis demers de "salubrizare" a partidului, inţiat de o comisie de "etică". Şmecheria a ţinut, iar în 2016 social-democraţii repurtau o victorie zdrobitoare la parlamentare.

Dar protestele masive din februarie (legate de O.U.13) au arătat că nici Dragnea nu putea înfrânge justiţia. Prea grăbit să scoată interlopii din puşcării şi să se salveze pe sine, liderul pesedist s-a trezit pus la zid chiar de către unii dintre colegii de partid. Repunerea corupţilor în toate drepturile şi reabilitarea corupţiei (prin decizii luate în miez de noapte) nu făcea parte din programul de guvernare cu care PSD câştigase alegerile. Atunci a înţeles Ponta că roata începe să se întoarcă, iar patru luni mai târziu i-a furat guvernul lui Dragnea. Aşa a pornit confruntarea cu nuanţe tragi-comice şi penibil-ridicole din PSD, care a aruncat în derizoriu prostiile debitate anterior, de unii precum Codrin Ştefănescu ori Călin Popescu Tăriceanu,  referitoare la "binom", "statul paralel", "structuri", "sistem" etc. – toate astea lucrând împotriva poporului. Pentru cine nu s-a prins încă, "sistemul" şi celelalte sunt doar alte nume pentru găştile cocoţate, cu ajutorul politicienilor penali, în vârful celor mai importante instituţii ale statului; găşti care au început (din varii motive) să se caftească între ele. De aceea, adevăratul rău îşi are sălaş în sânul clasei politice, a cărei corupţie a dat naştere acestei cangrene halucinante, care macină întreaga societate românească.    

Zbătându-se să scape nepedepsiţi pentru gravele ilegalităţi comise de-a lungul timpului, penalii au inventat mereu forţe oculte cărora le-au pus în cârcă marile crime ale tranziţiei. Dar, descoperim din nou azi faţa hâdă a politicianului din România, capabil de orice minciună, de orice troc, pentru a se agăţa de ciolanul puterii. În următoarele zile, mulţi parlamentari se vor vinde la preţul nimicniciei lor, pentru a sprijini ori ba moţiunea de cenzură iniţiată de PSD împotriva propriului guvern. Tembela încleştare Dragnea – Ponta şi a bandelor din jurul lor pune la dureroasă încercare stabilitatea şi credibilitatea României, aducând aminte de amarnicii ani ’90, când, noi, românii, ajunseserăm, din pricina politicienilor corupţi, ruşinea Europei.

În acest război intern din PSD, nu contează care tabără câştigă şi care pierde. Contează doar ca tâlharii să ajungă acolo unde trebuie. Cât mai repede.