O marcă a imaturităţii

Fanfaronadele i se cam cunosc: presa, mai ales cea alimentată de guvernare (o vorbă foarte laxă, eterată oarecum, prin care subînţelegem totuşi, cei mai mulţi, PD şi Plahotniuc) stă cu ochii pe el şi, când nu dă ştiri (unde, bineînţeles, nu poţi lua în băşcălie, nu te poţi defula), îl toacă mărunt şi, de regulă, pe bună dreptate. Problema e că nu este chiar pierdut şi nici pe deplin ridicol, ca să folosesc termenii eminescieni (pentru valoarea lor clinică, of course!): spune şi chestii de bun-simţ, chit că în forme deşănţate, disproporţionate. Normal că nimeni nu are timp (şi mă tem că nici soldă!) să aleagă grâul de neghină, dar dacă obiectivitatea e încă un ideal, e bine să facem şi câte un stop-cadru.

Dodon, după cum se ştie, a fost la Bruxelles, s-a băgat la NATO, s-a umflat şi acolo, după obiceiul său, în pene (cine ştie ce fel de imagine proiectând peste noi, ăşti rămaşi acasă) şi a dat, cum altfel, şi briefinguri, după tipic. Ei, bine, citesc undeva că, la un moment dat, s-a luat de presa noastră, chestie livrată în termeni patetici, de morală ultragiată. Presa (asta de aici, nu ştiu cum stau lucrurile pe la case mai mari) are tipul ăsta de reacţie. N-o poţi atinge nici cu-o floare că se ofuscă pe dată: vai, libertate afectată, expresie constrânsă, o claie de clişee care drapează – ce convins sunt de asta! – un teribil complex fie de inferioritate, fie de superbie în exces. Păcat că nu avem o poliţie măcar ortografică, de nu un organ – aidoma criticii – care să pună spotul pe exhibările mass-media, fiindcă, vai, sunt destule, şi să le mai dezumfle profesional, măcar când şi când. Nu mă dau mare: e o sastisire de lector de cursă relativ lungă (vreo 13 ani, 14). Câte un şut critic în fund, luat cu argumente, i-ar reda calmul pierdut prin râpile tranziţiei şi, mai cu seamă, luciditatea sacrificată pe cardul (în cazurile fericite) sau plicul (de regulă!) primit de la angajator. Şi, în orice caz, ne-ar scuti pe noi, privitori şi lectori, de spectacolul complet fastidios al istericalelor cu pretenţie de echidistanţă. Presa nu e nici pe departe fără de cusur, ba s-ar putea să avem surpriza că, în fapt, e o chintesenţă de turpitudini, câtă vreme este aservită economic şi face, de nevoie, jocul mahărilor din umbră. A-i da, în condiţiile astea, cu imaginea deontologiei feciorelnice e o naivitate, în primul rând: nu mai pun chiar toţi botul, tranziţia interminabilă producând – ca efect al decepţiei stratificate, probabil – şi nesperatul discernământ.

Deci ce-a zis Dodon de la taxat presa ca „obraznic”? Citez: „Anume aşa-numita mass-media independentă, pe care o reprezentaţi, aţi adus la guvernare politicieni corupţi, care sunt acum în puşcărie. Aţi adus la guvernare guverne pro-europene, care au furat miliarde în Republica Moldova”.

Minus dezacordurile, unde e obrăznicie aici? Poate ceva exagerare, fiindcă presa n-a fost singura care i-a propulsat pe hoţi. Dar, între alţii, a fost factorul cel mai eficace şi, în definitiv, cel mai imoral, pentru că a manipulat, şi nu de amorul artei, ci contra cost! Nu ştiu, apropo, dacă aflăm vreodată cât au pompat din Filat, de exemplu, translucidele noastre mijloace de informare în masă sau ce jocuri fac prin raioane, unde respiră cât îngăduie patronul. Dodon o fi, el, hodoronc-tronc şi coadă de topor (constantele cu care – helas! – a mers de ne-a reprezentat la Bruxelles), dar aici, cel puţin, a scăpat o vorbă imparabilă. Eu n-aş fi făcut caz. E şi asta o marcă a imaturităţii: când o faci obstinat pe vestala în loc să înveţi a încasa, măcar când e pe bună dreptate. 

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova