Partidul captiv şi guvernul halucinant

Atunci când te preocupă mulţimile neagregate, e limpede că nu poţi fi aliat cu elitele. PSD ştie bine metodele de manipulare ale gloatei, dar este neinspirat atunci când se adreseză celor instruiţi. Nu includ în ultima categorie pe deţinătorii de diplome obţinute la diverse “academii” cazone, unde ştiinţa şi conştiinţa nu au depăşit înălţimea piciorului broaştei. Vezi cazul degradant al generalului Oprea, zis şi “Izmană”. Agramaţi pe post de distribuitori de diplome de doctor. Şi aceasta în ţara care a dăruit lumii cărturari de talia lui Cantemir, Iorga ori Pârvan. A mai văzut cineva în lumea civilizată că ştiinţa de mucava să facă o asemenea carieră?

Cu toată fuga sistematică a elitelor din vecinătatea PSD, până la Dragnea acest partid s-a străduit să găsească măcar persoane decente pentru funcţii înalte. Niciodată însă nu a existat la PSD cea mai mică preocupare pentru calitatea morală a liderilor. De parcă nici nu am fi ieşit din fanariotism, iar relaţia dintre actul politic şi morală ar fi fost definitiv compromisă. Adrian Năstase, Mircea Geoană ori Victor Ponta s-au dovedit ticăloşi cât cuprinde. Dar nimeni nu i-a suspectat de incultură. Năstase era chiar un rafinat degustător al acesteia. Dacă-i compari pe cei trei cu actualul lider, un lucru este cert: PSD cunoaşte un înspăimântător proces de degradare intelectuală şi de reducţie la nivelul unei turme controlată de o sectă stupidă, dar agresivă şi decisă să transforme exercitarea puterii în arbitrariu. Cum de stau impasibili puţinii intelectuali din acest partid? Cum acceptă să fie dirijaţi de asemenea lideri şi reprezentaţi de membrii unui cabinet a cărui IQ – se vede cu ochiul liber şi de pe Everest – jigneşte orice român dăruit cu minte şi demnitate? Am o explicaţie: populismul conduce inevitabil la domnia spiritului gregar, la dispreţ faţă de munca şi creaţia autentice, la degradare morală şi intelectuală. A se citi Eminescu, pentru conformitate. Aşa se face că selecţia liderilor în acest partid se face după chipul şi asemănarea alegătorilor captivi, sau, după o expresie neaoşă: cum e turcul şi pistolul. Haiducul Dragnea – pentru că despre haiducie, marca dunăreană este vorba – nu are absolut nicio sinchiseală atunci când vine vorba despre valori europene sau deontologie în politică. Echipat sumar şi educat în reprize scurte, el le-a redat pesediştilor mirajul puterii, ca odinioară Iliescu. Venea după lideri oarecum atipici, ca Geoană ori Ponta şi restaura încrederea în lider şi în partidul-stat. Creduli şi uituci, românii i-au votat într-o stare de beţie electorală. Dragnea cunoaşte exact starea de spirit din această adunare de indivizi puşi pe căpătuială, de abonaţi la resursele bugetare şi de hoţi lipsiţi de scrupule, care dictează discreţionar celor câteva sute de mii de membri, dintre care nu vor fi lipsind şi oameni de bună credinţă, dar prinşi irevocabil în malaxorul de partid. Un partid în care nimeni nu mişcă-n front, sau dacă o face păţeşte ca Grindeanu, Ponta ori Mihai Chirica, devine captiv al unor lideri precum Dragnea. Dar problema majoră nu este a lor, ci a ţării care este forţată de împrejurări să fie condusă antimodern şi antinaţional de un asemenea partid. Urmările pot fi fatale: România se poate îndepărta de obiectivele sale naţionale şi europene. Iar românii au de ales între un populism demagogic, care-i va slei moral şi material, pe de o parte, şi selectarea unei clase politice mature, pe de altă parte. Între cele două opţiuni, contradicţia este totală. Deocamdată ştim clar ce a generat demagogia PSD în toţi anii de când acesta există: blocarea modernizării şi a maturizării democratice, întârzierea proiectului european şi, de la o vreme, încercarea de compromitere a acestuia, controlul justiţiei şi degradarea imaginii ţării în lume. Pentru conformitate, vezi guvernele Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose. Despre primul am scris în mai multe reprize şi nu retractez nimic. Înclin să cred totuşi că el oferea măcar promisiunea unei încercări de asanare a acestui partid. Dar o dată cu sacrificarea lui, orice şansă este ratată. PSD are liderii pe care îi merită. Dar România merită mai mult. Dacă ne luăm în serios şi vrem să facem ceva cu ţara aceasta. Aceasta-i provocarea.

Mihai Dorin este istoric şi publicist