Peste 50 de evenimente gratuite au loc astăzi şi mâine, la FIE 2014

miercuri, 25 iunie 2014, 09:09
5 MIN
 Peste 50 de evenimente gratuite au loc astăzi şi mâine, la FIE 2014

În cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei, organizat de către Primăria Iaşului, în perioada 22-29 iunie, vor avea loc peste 50 de evenimente culturale şi artistice care vizează candidatura Iaşului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Astfel, în cursul zilei de astăzi vor fi de dimineaţă până seara în jur de 30 de manifestări. Începând cu ora 9, în cartierele Tătăraşi, Alexandru cel Bun şi Podu Roş va avea loc manifestarea „Educaţie pentru un zâmbet şi un corp sănătos”.

De la ora 10, la Palatul Copiilor vor avea loc un atelier de gastronomie şi unul de artă handmade, spectacolul de teatru „Story Mix” şi Concursul Judeţean de Şah, iar pe esplanada UMF, un spectacol de dansuri populare. De la ora 10.30 pe aceeaşi esplanadă a Universităţii de Medicină va avea loc un spectacol de muzică uşoară, iar de la ora 10.35 la Palatul Copiilor, demonstraţii de arte marţiale.

La ora 11 ieşenii vor putea să admire un spectacol cu cântece şi dansuri populare, pe esplanada UMF şi tot aici, la ora 12 va fi prezentă trupa „Tarabana” cu o demonstraţie de dans oriental.

Pe scena de pe pietonalul Ştefan cel Mare, la ora 16 va avea loc un concert cameral iar de la ora 17, pe Ştefan de Mare, în Alexandru cel Bun şi în Tătăraşi vor fi animaţii stradale cu trupa „The Sky” şi un spectacol de joc şi cântece româneşti. De la ora 18, pe scena din Tătăraşi va avea loc un spectacol susţinut tot de trupa „The Sky”, la Palas Mall va avea loc „Ritmuri pe portativ”, pe Ştefan cel Mare,  „Performance Orchestra”, în Alexandru – un recital de operă pentru copii şi adulţi, la Casa „Ursachi”, în cadrul Festivalului Filmului Evreiesc are loc proiecţia filmului „The Dreamers”, iar la Galeria de Artă Sala de Marmură a Palatului Culturii va avea loc vernisajul expoziţiei „Natură şi Artă”.

Începând cu ora 18.30, la grupul statuar de la Palatul Copiilor va avea loc evenimentul „Ritmuri pe portativ”, iar de la ora 19, pe scena din Tătăraşi – „Cântece tradiţionale evreieşti”. La Casa de Cultură „Ursachi” de pe Copou, Festivalul Filmului Evreiesc prezintă, de la ora 19.05, proiecţia filmului „Kafka’s last story”, iar de la 19.15, pe scena din Alexandru, spectacolul de muzică „Grup MiniVox”.

De la ora 19.30, pe scena din Tătăraşi, cei care doresc să vadă ceva deosebit pot merge la spectacolul de dansuri ruseşti, iar de la ora 20, la Eurovision Show, care va avea loc pe Scena Palatului Culturii. Tot la Casa „Ursachi”, începând cu ora 20.10 va fi proiecţia filmului „Five hours from Paris”, de la ora 20.30, la Ateneul Tătăraşi va fi dans şi muzică interbelică, iar pe esplanada Ateneului proiecţia de film „Ultima noapte de dtagoste, întâia noapte de război”, eveniment organizat cu ocazia „Anului Camil Petrescu”.

Ultimul eveniment de azi va începe la ora 22.15 la Casa „Ursachi” şi va consta în proiecţia filmului „Lea and Darija”.

Evenimentele de mâine

În cursul zilei de mâine vor avea loc 26 de evenimente în toate zonele oraşului. De la ora 10 la Palatul Copiilor va fi spectacolul de teatru „Păcală”, iar în parcul Teatrului Naţional are loc o demonstraţie de grafică stradală. De la ora 10.35 copiii interesaţi vor putea merge la o demonstraţie de arte marţiale la Palatul Copiilor, urmând ca de la ora 11 să aibă loc, în Grădina Botanică, concursul „Prietenii Naturii”.

Pe pietonalul Ştefan cel Mare va fi spectacolul de dans clasic „Paşi de copil”, la Camera de Comerţ şi Industrie este programată o întâlnire pe tema „Impactul economic şi social al adoptării monedei euro”, iar în Sala Mare a Primăriei are loc şedinţa festivă a Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din cadrul Camerei Deputaţilor.

La Biblioteca „Gh. Asachi”, începând cu ora 14 va avea loc simpozionul „Iaşii Teodorenilor”, în colaborare cu UAIC; la ora 17 pe scena din Tătăraşi vor avea loc animaţii stradale cu trupa „The Sky”, iar pe pietonalul Ştefan cel Mare este programat un spectacol de dans german. Tot pe scena de pe pietonal, de la ora 17.30, va avea loc spectacolul „Cântece tradiţionale”, susţinut de Comunitatea evreilor.

De la ora 18, la Casa „Ursachi”, are loc proiecţia filmului „Independence for a day”, pe Ştefan cel mare, cei mici sunt invitaţi să se distreze cu animaţii stradale, iar în Tătăraşi, Opera Naţională Iaşi a pregătit un recital de operă pentru copii şi adulţi. Începând cu ora 18.30, în Alexandru va avea loc evenimentul „Dance Planet”, iar de la ora 19, tot în aceeaşi locaţie, „Ritmuri pe portativ”.

Tot de la ora 19, pe scena din faţa Palatului Culturii va avea loc spectacolul „Bolero. Premieră ONRI”. De la ora 19.05, în cadrul Festivalul Filmului Evreiesc are loc proiecţia filmului „Redcurrants”, la Casa „Ursachi”; de la 19.15, pe scena Tătăraşi este programat concertul de muzică românească şi universală „Glasuri de copii”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi corul IHOS.

La Casa „Ursachi”, de la ora 19.50, este programată proiecţia de film „Amos Oz”, iar de la ora 20, pe scena din Alexandru va avea loc un concert de hip-hop susţinut de Oblx şi MP13. Ultimele evenimente ale serii sunt pe esplanada Ateneului Tătăraşi, la ora 20.30, unde se vor perinda personaje din perioada interbelică, iar de la 21 este programată proiecţia filmului „Patul lui Procust”. Tot la aceeaşi oră va mai fi şi spectacolul „Blak Light show” cu trupa „The Sky” pe pietonalul Ştefan cel Mare.

De la ora 21.30 puteţi merge la proiecţia filmului „Welcome and… our condoleances”, la „Ursachi” şi de la 22.30, la pelicula „The Infidel”, în Parcul Copou.

Programul cu evenimentele de vineri din cadrul FIE va fi publicat în ediţia tipărită a ziarului nostru vineri dimineaţă.

 

Comentarii