Peter Bieri aka Pascal Mercier

Ei bine, marţea trecută, făcând o pauză de la redactarea unei traduceri, am pornit televizorul şi am dat peste, pare-se, o ediţie specială a emisiunii în limba germană – realizatoarea Christel Ungar-Ţopescu (care este şi red.-şef al emisiunii) îi lua un interviu scriitorului Pascal Mercier, aflat în România cu ocazia unei lecturi.

Îmi suna cunoscut numele, pentru că-i văzusem probabil cărţile prin librăriile germane, dar atât, dacă facem abstracţie de faptul că am căzut în capcana numelui, crezându-l francez. Iar acum ce aflam? Că Pascal Mercier e pseudonimul de romancier al filozofului elveţian Peter Bieri (*1944)!

Curiozitatea fiindu-mi de-acum trezită, am urmărit interviul (pe care l-am prins, norocos, chiar de la început!) până la capăt, întrucât omul a dovedit numaidecât nu doar că are ceva de spus, ci ştie şi s-o facă!

Iată ce-am reuşit să-mi notez (în germană, desigur, tradus apoi pentru articol):

„Autodeterminarea înseamnă fericire şi demnitate”, ideea fiind că fără autodeterminare (Selbstbestimmung) nu putem avea parte nici de fericire, nici de demnitate. Importantă-n ecuaţia asta ar fi, desigur, şi cunoaşterea de sine (Selbsterkenntnis).

O sintagmă relevantă mi s-a părut şi „moralische Intimität” – „intimitatea morală” reprezentând altă condiţie fără de care fericirea n-ar fi posibilă. De altfel, a susţinut Peter Bieri (cele de mai sus ţinând de filozofie) „morala şi fericirea nu se află în contrast”, „experienţele morale” reprezentând la rândul lor „o parte a fericirii”.

Din partea a doua a interviului, axat de-acum pe scriitorul Pascal Mercier şi bucătăria scriitoricească văzută de el, n-am mai reţinut decât o frază, poate pentru că făcea şi ea din nou recurs la fericire: „Să scrii o carte este o experienţă foarte intensă de fericire, nu cunosc alta mai mare!” Hm, la partea întâi subscriu, dar că nu cunoaşte „alta mai mare” lasă loc de interpretare…

Ulterior, evident că m-am documentat niţel pe net în privinţa lui Peter Bieri alias Pascal Mercier. Iată cine este, pe scurt, filozoful-scriitor, conform Wikipedia:

Ca fiolozof, Bieri se ocupă în principal de psihologia filozofică, teoria cunoaşterii şi filozofia moralei; între 1990 şi 1993 a fost profesor pentru istoria filozofiei la Universitatea Marburg; din 1993 până-n 2007 a predat filozofie la Freie Universität Berlin(catedra filozofia limbii). În 2007, a ieşit anticipat la pensie în semn de protest faţă de evoluţiile din mediul universitar, motivând gestul, printre altele, şi cu următoarele: „Când mă uit cine sunt eroii la televizor ori în ziare, nu văd altceva decât faţade fără nimic în spatele lor.” Sună tare cunoscut, nu-i aşa? Şi „Acelaşi lucru se poate observa şi în universităţile care în momentul de faţă sunt distruse de perspectiva consultingului antreprenorial. Tot timpul primim chestionare: de câte ori aţi fost profesor invitat? De câte finanţări din surse terţe aţi făcut rost? O dictatură a râvnei antreprenoriale. Toate acestea n-au nimic de-a face cu motivaţia autentică a omului de ştiinţă.”

Ceva îmi spune că la noi va fi fiind tare asemănător – doar că la alt nivel, unul mult mai jos, desigur.

Cea mai cunoscută carte filozofică a lui Bieri este Das Handwerk der Freiheit (Meşteşugul libertăţii), a cărei teză centrală e considerată (de autorul articolului de pe Wikipedia Germania) a fi următoarea:

„Chiar şi dacă legile naturii determină ceea ce facem şi gândim, ne putem considera, ţinând cont de determinările date fiecărui om, drept liberi. Liberi în sensul acesta suntem exact atunci când putem acţiona în conformitate cu propriile convingeri. O asemenea noţiune a libertăţii care nu doar presupune o reflectare conştientă şi o decizie conştientă, ci le consideră şi drept posibile, nu se află în contradicţie cu determinismul.Ideea unei «libertăţi absolute» orientată împotriva determinismului este incoerentă terminologic."

În fine, scriitorul Pascal Mercier a debutat cu romanul Perlmanns Schweigen (1995 – „Tăcerea lui Perlmann", Vivaldi, 2009), căruia i-a urmat Der Klavierstimmer (1998 – „Acordorul de piane”, Vivaldi, 2008), înregistrând apoi un succes enorm cu romanul Nachtzug nach Lissabon (2004; ecranizat în 2013 – „Trenul de noapte spre Lisabona", Vivaldi, 2007). Acestuia i-a mai urmat Lea (2007), pare-se cel mai prost primit roman al lui Mercier, dacă mă uit doar la raderea încă din titlu – „Professor Kitsch” – din Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ, 10.05.2007).

Când mă duc în Germania, o să caut măcar una din cărţile sale. Probabil chiar cea mai de succes, romanul „Trenul de noapte…" care a fost tradus în 32 de limbi, s-a vândut în decursul a 3 ani (2004-2007) în nu mai puţin de 1,5 milioane de exemplare (peste 2 mil. până-n 2016)! O cifră enormă chiar şi pentru o ţară ca Germania respectiv spaţiul germanofon, unde o carte poate fi un bestseller deja dacă se vinde de peste 10.000 de ori (cifră-limită îndeobşte pentru cărţile non-beletristice, cele beletristice trebuind să atingă, de regulă, cifre mai mari pentru a fi considerate un bestseller).

Michael Astner este poet, traducător şi publicist