De Business

Punem punctul pe știi

Piaţa de curierat este împărţită între 15 companii

marți, 29 septembrie 2015, 01:50
2 MIN
 Piaţa de curierat este împărţită între 15 companii

Aproape 90% din coletele trimise de români anul trecut au fost procesate de furnizori privaţi de curierat. În medie, un român a expediat aproape 32 de trimiteri poştale în 2014, numărul total de colete dublându-se faţă de situaţia consemnată în anul 2013.

Aşa se specifică în cel mai recent raport privind serviciile poştale, dat publicităţii de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). „Traficul poştal total a continuat să crească într-un ritm moderat, înregistrând o creştere de peste 10%, depăşind în 2014 valoarea de 600 milioane de trimiteri, acestea fiind procesate în proporţie de peste 95% de furnizorul de serviciu universal şi alţi zece furnizori privaţi de volum mare. Dintre cele peste 623 de milioane de trimiteri poştale înregistrate în anul 2014, peste 80% au reprezentat trimiteri din poşta de scrisori (peste 521 milioane), aproximativ 10% colete (62 milioane), 1,4% trimiteri Express (8,7 milioane), restul de 5% fiind constituite de trimiteri tip publicitate prin poştă (18,8 milioane), mandate poştale (8,3 milioane), respectiv corespondenţă şi imprimate de peste 2 kg (4 milioane).

Aproape 593 de milioane au fost trimiteri interne şi peste 30 de milioane trimiteri internaţionale”, au indicat oficialii ANCOM. Peste 90% din veniturile realizate pe piaţa poştală în 2014 au fost obţinute de 15 furnizori, printre care şi Compania Naţională Poşta Română (CNPR), aceştia procesând mai mult de 97% din totalul trimiterilor poştale prelucrate anul trecut, se arată în acelaşi raport. „În timp ce volumul total de trimiteri poştale procesate de CNPR în ultimii cinci ani a avut fluctuaţii foarte mici, traficul celorlalţi furnizori poştali de pe piaţă s-a înscris pe un trend continuu crescător, cu o creştere de peste 40% în anul 2014 faţă de 2013”, potrivit documentului citat anterior.

În cursul anului trecut au fost înregistrate aproape 180.000 de reclamaţii privind serviciile poştale, din care aproape 30% s-au dovedit a fi întemeiate, iar 18.700 reclamaţii au fost soluţionate cu acordate de despăgubiri în valoare de 4,1 milioane lei. „Raportând numărul total de trimiteri poştale la numărul de reclamaţii primite, se observă că în anul 2014 a existat o reclamaţie la 3.505 de trimiteri poştale, o reclamaţie întemeiată la 12.329 de trimiteri poştale şi că, în medie, din aproximativ trei reclamaţii întemeiate, una s-a soluţionat prin acordarea de despăgubiri”, a constatat conducerea ANCOM.

 

 

Comentarii