Problema discriminării în teatrul contemporan

Fiecare subtemă are o virtute a ei prin modul în care este abordată în acest context: subiectul discriminării cuplurilor gay este actual, cel al discriminării populaţiei rrome – necesar, iar reamintirea Holocaustului – intens. O concentrare tematică foarte mare, cu intercalări, fiecare dintre aceste subiecte putând face obiectul unui spectacol singular. În ceea ce priveşte temele aparţinând trecutului recent, poveri mai mici sau mai mari pentru omenire, acestea sunt susţinute prin interviuri prezentate fragmentar prin proiecţie. Tema cea mai actuală (discriminarea pe criterii de orientare sexuală) este tratată cu o mai mare lejeritate atât prin construirea unei poveşti în faţa publicului, cât şi prin interactivitate aparent improvizată.

Publicul este divizat în două categorii: ”marele public” (cei care la intrare au primit cartonaşe sub formă de triunghi violet) şi cei care au primit cartonaşe în formă de triunghi roz. Pe scaune, pe spectatori îi mai aşteaptă două cartonaşe în formă de triunghi (verde şi roşu) pentru a răspunde la sondaj prin ridicarea acestora. Pe parcurs, istoricul triunghiurilor colorate este elucidat: în lagărele SS, deţinuţii erau departajaţi prin aplicarea unui triunghi diferit colorat; violet pentru diferenţe religioase, roşu pentru deţinuţii politici, negru pentru deţinuţii antisociali, verde pentru infractori, roz pentru homosexuali, albastru pentru emigranţi. Deasupra triunghiului colorat era aplicat un altul galben pentru a se obţine steaua lui David în şase colţuri. ”Marele public” are acces la panoul de proiecţie, în timp ce deţinătorii cartonaşelor triunghiulare roz stau chiar sub acesta, formând publicul din rândul căruia sunt aleşi cei care vor participa activ la spectacol. Pe parcurs, însă, sunt antrenaţi şi spectatori din cealaltă parte a sălii în momentele interactive (calambururi, sondaj, chestionar).

În principal, dintre deţinătorii cartonaşelor roz sunt selectate persoanele care vor participa la experimentul de monitorizare a activităţii neuronale prin electroencefalogramă şi de generare a fondului muzical al performance-ului, prin conectare la aparatul tehnic. Trecând peste faptul că muzica ar fi trebuit produsă, în paralel, de activitatea neuronală a doi subiecţi, ca reacţie la manifestările scenice (însă unul dintre dispozitive nu pare să funcţioneze), apreciem ideea originală de a înregistra şi măsura în forma undelor generate de EEG o serie de factori, cum ar fi: atenţia subiectului (de două ori), nivelul de frustrare atins (reacţia la situaţiile de discriminare prezentate), starea generală a subiectului. Cumva, se urmăreşte ca reactivitatea unui eşantion de public la exemplele de discriminare redate în spectacol să fie înregistrată în direct şi să devină audibilă pentru ceilalţi (prin transformarea undelor provenind de la encefalograf în unde sonore). E interesantă găsirea unei modalităţi de a vedea care este reacţia publicului şi de a o face parte a performance-ului, însă nu mi-e clar că ideea este pusă în practică, aşa cum s-a proiectat iniţial.

Decorul este modular, mobil, economic, util pentru construirea scenelor întrepătruse, având în centru când una, când alta dintre tipurile de discriminare puse în joc. Sub aspectele teatrului documentar, spectacolul este excelent realizat, numai că miza mi se pare ceva mai mare – şi performance cu interactivitate scenică, mergând până la a avea nevoie de public pentru realizarea spectacolului (mă refer iarăşi la chestiunea EEG şi convertirea impulsurilor electromagnetice în unde sonore, producerea de muzică în timp real, în acelaşi timp la un spectator şi la un actor – situaţia intenţionată, nu şi cea realizată în reprezentaţia dată). Pasajele de trecut recent explorate (discriminarea rromilor şi Holocaustul) creează momente redate cu mijloace simple, dar dramatice (voi numi doar ruperea extrem de sugestivă a ciorapilor de către una dintre interprete, pe fondul relatării maltratării la care a fost supusă). Nu lipsesc nici teatrul fizic, nici pasajele coregrafice, structura este dinamică, spectacolul e foarte bine documentat. Actual, necesar, intens acest performance pune probleme indispensabile teatrului contemporan documentar de investigaţie.

(inter@FAŢA, concept şi regie: Alexandru Berceanu, scenariu: Andreea Chindriş, Alexandru Berceanu, Vasile Nussbaum, interpreţi: Cătălina Bălălău, Paul Dunca, Ionuţ Niculae, Liviu Popa, compozitor: Cătălin Creţu, programator: Grigore Burloiu, video artist: Maria Drăghici, coregrafia: Ana Costea, scenografia: Sabina Pavel, Teatru Fix, 20 noiembrie 2014)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală