Caută 
5 MIN
Dacă angajaţii Dacia îşi vor duce raţionamentul până la ultimele consecinţe logice şi politice, avem şansa să intrăm într-o nouă etapă a dezbaterii politice, influenţând agenda naţională, selecţia unor politicieni mai puţin corupţi şi mai inteligenţi economic.
Manipularea protestelor localnicilor din Roşia Montană de către Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a părut să compromită premisa agendei pozitive a corporaţiilor în România. Răscoalele împotriva Chevron de prin satele Vasluiului au fost văzute jumătate ca un aranjament abil de culise al Gazpromului, jumătate un caz de „invazie” neavenită americană. Şi într-un caz şi în celălalt, statul şi autorităţile au fost depăşite, dacă nu desprinse dintr-un alt film. În primul, erau gata să consimtă la compromiterea ecologică a zonei după poftele companiei, în al doilea nu au fost capabile să medieze parteneriate cu autorităţile locale pentru a-i convinge pe oameni că riscurile ecologice pot fi asigurate, iar beneficiile mutuale.
Un al treilea tip de protest generat de corporaţii a trecut neobservat de televiziuni, deşi este mai important ca primele două menţionate, fiind descărcat de conotaţia ecologistă.În vreme ce la Bucureşti se juca piesa „Băsescu crede în cuvântul de onoare al lui Ponta” (învestirea miniştrilor guvernului Ponta 3 înaintea asumării răspunderii pe un program de guvernare), după prima noapte petrecută la răcoare a capilor mafiei fotbalului, pe când televiziunile urmăreau cu sufletul la gură alegerile de la FRF, în acelaşi interval, într-un orăşel din România, Mioveni, centrul operaţiunilor Renault, care asigură 8% din exporturile României, zece mii de oamenii au ieşit în stradă.
Oamenii din Mioveni văd ceva mai departe în viitor faţă de televiziunile de ştiri. Mai mult decât reuşeşte Victor Ponta după alegerile prezidenţiale din toamnă, mai încolo de momentul când Borcea, Becali, Popescu & MeMe vor ieşi de la închisoare. Sindicaliştii DACIA încercau să reîndrepte atenţia, cât se poate de legitim, spre întârzierea noastră istorică, retardul mental al politicii noastre.
Protestul a fost atiptic. N-au strigat împotriva patronatului, fiindcă nu e un conflict de muncă. Le merge bine, sunt invidiaţi de românii din alte oraşe pentru şansa de a avea un loc de muncă perceput pozitiv şi bine plătit. Peste ei nu există pericolul revărsării unor lacuri de cianură, iar apa nu le poate fi otrăvită prin exploatarea gazelor de şist. Nu, oamenii sunt în conflict cu un prezumtiv faliment din viitor.
S-au scurs câteva săptămâni de când Traian Băsescu a lansat informaţia că Renault ar putea renunţa la producţia românească în detrimentul Marocului, întrucât costul transportului produselor devine mult mai mare prin comparaţie, dacă nu se construieşte mult promisa autostradă Piteşti-Sibiu. Patronatul a negat diplomatic informaţia, dar, în paralel, a repus pe tapet promisiunile autorităţilor române restante de 15 ani. Iar oamenii ştiu cum funcţionează marile firme pentru a fi rentabile şi a continua planurile de afaceri, pentru a paria pe România.
Sindicaliştii încep să înţeleagă, în prezent, ce interese se opun, de fapt, locurilor de muncă din viitor de la Dacia. Adevăratul pericol nu vine dinspre Maroc, ci de la planul intern de menţinere a necompetitivităţii, de la reţelele de influenţă bazate pe baroni şi clientelă de partid construite în jurul PSD. Planul a devenit limpede când, între proiectele naţionale de autostrăzi, vicepremierul Liviu Dragnea a stabilit ca prioritară o autostradă spre feuda din Teleorman, Marian Oprişan a trasat o alta spre Focşani, iar Viorel Hrebenciuc a mai dus una din Bacău către Braşov, în timp ce Piteşti-Sibiu a rămas în suspensie. Iată adevăraţii sabotori ai succesului Daciei, nu beduinii din Maroc.
Mesajul protestului de la Mioveni pentru o autostradă este multiplu. În ultimii ani, scopurile corporaţiilor dornice să-şi menţină pieţele se armonizează cu interesele societăţii şi identifică inamici comuni în clientelismul de stat, în aranjamentele politice care ignoră priorităţi economice şi de investiţii reale. Dar un lucru extrem de important mai rămâne de realizat, după ce se produce această conştientizare. Consemnarea pe viitor a unui comportament electoral de penalizare ai inamicilor dezvoltării. Poate că le cerem prea mult unor muncitori, dar lucrurile nu sunt deloc complicate.
Argeşul este nu doar terenul Daciei, ci şi fief al unui baron celebru până de curând, Constantin Nicolescu, proaspăt debarcat de la şefia Consiliului judeţean, după ce ANI a constatat incompatibilitatea. În prezent, alături de 43 (!) de primari din judeţ, este urmărit de DNA pentru afaceri de corupţie din acelaşi registru, prin aceleaşi metode prin care şi-au construit cariera, au prosperat şi au deveni influenţi omologii Dragnea, Oprişan şi Hrebenciuc.
Cum se face că protestatarii de la Mioveni l-au votat în trei alegeri consecutive, 2004, 2008 şi 2012, pe unul care gândeşte şi acţionează la fel ca sabotorii nedeclaraţi ai Daciei? Cum de nu au reuşit să facă o legătură structurală, profundă între problemele lor locale şi cele de sistem politic naţional? Dacă angajaţii Dacia, membri ai sindicatului amiral al industriei româneşti, îşi vor duce raţionamentul până la ultimele consecinţe logice şi politice, avem şansa să intrăm într-o nouă etapă a dezbaterii politice, influenţând agenda naţională, selecţia unor politicieni mai puţin corupţi şi mai inteligenţi economic. Dacă nu, protestele lor pentru autostrăzi vor continua, haotic şi neproductiv, până când Renault le va confirma cele mai sumbre temeri.
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
