Proteste violente împotriva revistei Charlie Hebdo în faţa consulatului francez la Karachi

vineri, 16 ianuarie 2015, 12:53
1 MIN
 Proteste violente împotriva revistei Charlie Hebdo în faţa consulatului francez la Karachi

Poliţiştii pakistanezi au tras focuri de avertizare şi au intervenit cu tunuri de apă, vineri, pentru a dispersa o mulţime care manifesta împotriva revistei satirice franceze Charlie Hebdo în faţa consulatului francez la Karachi.

Confruntările au izbucnit vineri după-amiază, după tradiţionala rugăciune de vineri. Marile partide islamiste din Pakistan au făcut apel la manifestaţii naţionale pentru a denunţa publicarea unei noi caricaturi cu profetul Mahomed pe prima pagină a revistei satirice franceze, care a fost vizată la 7 ianuarie de un atentat jihadist soldat cu 12 morţi.

Pe prima pagină a primului său număr după atacul terorist care i-a decimat redacţia, Charlie Hebdo a publicat miercuri o caricatură cu profetul Mahomed, având lacrimi în ochi şi ţinând o pancartă pe care scria "Je suis Charlie", sloganul preluat de milioane de manifestanţi care au defilat în Franţa şi în străinătate pentru a condamna atacurile jihadiste soldate cu 17 morţi în trei zile la Paris.

Ca şi cele pe care le-a publicat în trecut, caricatura cu Mahomed de pe prima pagină din Charlie Hebdo a provocat numeroase reacţii şi ameninţări din partea liderilor politici şi a autorităţilor religioase din toată lumea musulmană.

Mediafax

 

Comentarii