Pseudo-explicaţii

Ambele teze mi se par greşite – în sensul că, la o analiză mai atentă, eşuează să îşi atingă scopul pentru care au fost formulate, adică să explice victoria lui Trump. În realitate, cele două teze nu fac decât să reflecte convingerile ideologice ale susţinătorilor lor – adică să atribuie post-factum un sens dezirabil (pentru respectivii susţinători) al unui rezultat electoral pe care de fapt nu îl explică.

Mai abrupt spus, cele două teze sunt exemple perfecte de wishful thinking. Am să le analizez pe rând.

1. „Moştenirea lui Obama”

Teza că americanii au respins „moştenirea lui Obama” ar putea explica eventual de ce a pierdut Hillary Clinton. Ea însă nu explică deloc de ce a câştigat Trump.

În cursa pentru alegerile primare s-au înscris mulţi candidaţi republicani. Trump i-a învins pe toţi – şi ulterior a învins-o şi pe Hillary.

O teză care să explice victoria lui Trump trebuie să explice ambele lui victorii – atât în faţa contracandidaţilor lui republicani în bătălia pentru nominalizare, cât şi, ulterior, în faţa lui Hillary.

Dacă americanii ar fi fost dispuşi să respingă „moştenirea lui Obama”, asta înseamnă că orice candidat republican ar fi învins-o. Dar ea nu a fost învinsă de orice candidat, ci doar de Donald Trump, care şi-a învins contracandidaţii republicani.

Prin urmare, teza „moştenirii lui Obama” nu explică de fapt de ce, dintre toţi, a învins Trump. Ea ar putea explica, aşa cum am spus, de ce a pierdut Hillary, însă teza asta nu îl explică pe Trump. Cu alte cuvinte, ea nu e un răspuns adecvat la întrebarea „de ce a câştigat Donald Trump”.

O teză alternativă este cea potrivit căreia Trump a câştigat fiindcă a fost singurul candidat anti-establishment. Teza asta explică şi de ce Trump şi-a învins contracandidaţii republicani şi de ce ulterior a învins-o pe Hillary. Pe scurt, ea explică simultan şi eşecul lui Hillary, şi victoria lui Trump.

În concluzie, teza „moştenirii lui Obama” este în realitate doar o pseudo-explicaţie, în măsura în care nu răspunde la întrebarea „de ce a câştigat Trump”, ci la una complet diferită: „de ce a pierdut Hillary (şi doar Hillary, nu şi ceilalţi contracandidaţi ai lui Trump)”.

În calitate de pseudo-explicaţie, ea nu oferă cunoaştere, ci e menită doar să întărească coeziunea unui grup cu convingeri predefinite – adică are doar o valoare ideologică şi propagandistică.

2. „Corectitudinea politică”

La fel ca teza „moştenirii lui Obama”, cea a „corectitudinii politice” nu-l explică pe Trump. Toţi candidaţii republicani la nominalizare s-au manifestat vehement împotriva a ceea ce ei numesc „corectitudine politică”. Toţi, fără excepţie.

De ce şi-a învins Trump contracandidaţii republicani? Teza „corectitudinii politice” nu ne explică.

Mai mult, în timpul campaniei electorale propriu-zise, „corectitudinea politică” nu a mai fost o temă de prim-plan. S-au discutat alte lucruri. Prin ce mister o temă nediscutată ajunge să explice înfrângerea lui Hillary? Nu ştim. E imposibil de răspuns.

Prin urmare, fără s-o mai lungesc, şi teza „corectitudinii politice” e tot o pseudo-explicaţie. Ea nu explică nici de ce Trump şi-a învins contracandidaţii republicani, nici de ce a învins-o pe Hillary. Spre deosebire de teza „moştenirii lui Obama”, ea nu explică plauzibil nici măcar de ce a pierdut Hillary (fiindcă, repet, „corectitudinea politică” nu a fost o temă dezbătută în campania electorală propriu-zisă).

Pe scurt, e o altă teză care nu oferă cunoaştere, ci doar volbură propagandistică. Iar eu nu am o relaţie bună cu propagandiştii, indiferent de ideologie şi indiferent cât de distinse ar fi numele unora dintre propagandişti.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist